Copilul cu pumnii lui strinsi vrea sa spuna: „Am mare incredere in fortele mele, vreau sa ma manifest si sa cuceresc intreaga lume. „In timp ce batrinul care si-a risipit viata cautind o fericire pe care nu a gasit-o zice: „Am crezut ca voi obtine o multime de lucruri si am pierdut totul, sint deceptionat”. El n-a putut retine nimic, atunci isi deschide miinile. Multi sint deceptionati la sfirsitul vietii, in ciuda virstei inaintate ei n-au nici o experienta, n-au invatat nimic. In realitate este foarte dificil sa devii un virstnic veritabil,atit de dificil incit Iisus a spus: „Daca nu va veti face ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor.” In Cer exista deja douazeci si patru de Batrini si ‘nu mai exista’ loc pentru altii. In Apocalipsa Sfintului Ioan este scris: „Imprejurul scaunului de domnie stateau douazeci si patru de scaune de domnie: si pe aceste scaune de domnie stateau douazeci si patru de batrini imbracati in haine albe si pe capete aveau cununi de aur.” Cei douazeci si patru de Batrini sint spirite foarte inalte: ei formeaza un consiliu care conduce destinele fiintelor. Cum sa indraznim noi sa ne depunem candidatura pentru acest consiliu? Atunci, daca nu putem sa intram in Paradis „ca batrini” trebuie sa intram ca niste copii! Deci intrarea este libera: toti copiii sint acceptati! Paradisul este populat de copii, cu exceptia celor douazeci si patru de Batrini. Nu ma credeti? Ba da, simplul fapt ca toti batrinii sint retrimisi pentru a se reincarna pe pamint este o dovada ca nu vor sa-i pastreze in Paradis. Cite unul zice: „Tatal meu este in Paradis alaturi de Dumnezeu”. In realitate el este deja reincarnat, ca bebelus intr-o familie. De ce a revenit? Tocmai pentru a invata iubirea si intelepciunea ascunse in cele doua simboluri: copilul si batrinul. Copilul si batrinul reprezinta cele doua virtuti pe care va trebui sa invatam sa le dezvoltam in existenta noastra. Copilul reprezinta dragostea care aduce abundenta fortelor si energiilor, este cel ce vrea sa vada totul, sa atinga totul, care vrea sa actioneze si sa valorifice toate posibilitatile vietii. Batrinul este intelepciunea care observa, analizeaza si concluzioneaza. Cei doi trebuie sa mearga impreuna, caci la ora actuala exista tendinta de a dezvolta intelectul in detrimentul inimii, oamenii devin critici, intoleranti, ei se calauzesc ca niste batrini ursuzi, si asta nu este intelepciune.Si acum observati copiii mici cind invata sa mearga: ei cad, se ridica, cad din nou, se ridica din nou, pina ce ajung sa se tina pe picioare. Observati si pe un batrin. Daca are un esec el spune: „Totul e sfirsit, nu voi mai face o a doua incercare”. Daca va cadea va astepta sa fie ridicat: va fi ajutat, dar, pentru a fi dus la spital. Aceasta inseamna ca o fiinta imbatrinita in caracterul, inima si gindurile ei va cadea, nu se va mai scula. El spune: „Este rindul altora sa se scoale, sa actioneze, pentru mine viata s-a terminat.” Ei nu, trebuie facute milioane de incercari daca este nevoie, va trebui sa se scoale si sa mearga, altfel el nu va invata sa mearga in Imparatia lui Dumnezeu. Observati din nou copiii. Daca le dati o bomboana, o piatra, o insecta, ei se inveselesc. In timp ce pe batrini nimic nu-i satisface, ei gasesc intotdeauna motiv de cearta, de a se plinge. De aceea ei nu vor intra in Imparatia lui Dumnezeu, caci Imparatia lui Dumnezeu este o stare de constiinta facuta din supunere si bucurie. Daca ei nu vor fi capabili sa intre in Imparatia lui Dumnezeu in timpul acestei vieti,atunci cu atit mai putin vor reusi cind vor fi dincolo! De pe acum li se refuza intrarea. Sa nu va ginditi ca atunci cind vorbesc asa despre batrini ma opresc numai la virsta,caci exista tineri care, la saisprezece ani, sint deja batrini pe dinauntru, terni, blazati, dezgustati, nimic nu-i intereseaza, nici o activitate nu-i tenteaza, sint incapabili de elanuri, de admiratie,de entuziasm. Din contra, exista batrini care au inima tinara, bogata, inepuizabila. Doresti sa-i imbratisezi, asa sint de stralucitori, veseli, deliciosi. Da, in ciuda virstei lor iti vine sa-i saruti, sa-i iei in brate, caci sint cu adevarat copii. Copiii sint fara griji, nu-i ingrijoreaza ziua de miine. In timp ce batrinii se framinta tot timpul pentru viitor,pe care il vad plin de incertitudini:boala,mizerie, singuratate. Si din nefericire, toata cultura contemporana ne invata sa fim batrini. Nu este prea inteligent,se pare, de a fi ca si copiii. Cea mai mare jignire adusa cuiva este de a-l trata ca pe un copil. Pentru a place opiniei publice trebuie sa ai aerul ingrijorat si preocupat de o multime de „probleme”. Daca un adult este vesel, simplu, deschis, nu este considerat nici intelept, nici profund. Cu aceasta filozofie care omoara din ce in ce mai mult elanurile bune ale naturii sale, omul se distruge. De aceea fortati-va sa deveniti copii cu inima mereu tinara, iubitoare, interesindu-se de tot, iertind repede, bucurindu-se de cele mai mici lucruri, uitind repede jignirile, tristetile si caderile, o inima dispusa mereu sa iubeasca, sa imbratiseze lumea intreaga, o inima care sa nu se cristalizeze, sa nu se raceasca. Atit timp cit inima voastra isi va pastra caldura, nu puteti imbatrini.Copiii sint plini de incredere in ei insisi,ei
6. 66 se cred in stare sa lupte si cu cei mari, sa ii rastoarne, sa fie mai puternici decit ei; cind incearca, chiar daca nu reusesc, ei continua sa creada! Si inca in tot ce li se povesteste, chiar daca sint povesti de necrezut. Dimpotriva, batrinii nu vor crede, chiar daca le spuneti adevarul. Ei sint banuitori si spun: „De cite ori am vazut asta, baiatule! Nu mai sint atit de stupid pentru a mai crede, nu ma mai pot pacali!” In realitate ii poti insela usor, caci adesea ei nu vad prea clar. Unii ma intreaba: „De ce sinteti uneori vesel ca un copil ?” Le raspund ca ma simt mai bine asa. Bineinteles , voi fi mai putin respectat, dar oricum imi este egal. De ce oamenii isi doresc mereu sa fie respectati si stimati? Stimam batrinii, ii respectam, dar nu ii iubim. Pe un munte extraordinar il admiram, dar il calcam in picioare, in schimb pe o perla mica o dorim sa o punem la piept. Care este acela care respecta copiii si care le face plecaciuni? Copiii sint mingiiati, uneori li se mai da cite o palma, dar sint iubiti. In dragostea ce le-o purtam exista caldura in timp ce in respect exista adesea raceala. Sint respectate toate marile personalitati, batrinii, savantii, dar foarte rar sint iubiti. Te inclini in fata unui batrin important, il saluti respectuos, dar cauti sa gasesti prilejul de a-l parasi cit mai repede. Cel care va dori mereu sa fie respectat va pierde dragostea celorlalti. Din contra, acela care va ramine aidoma unui copil nu va fi, poate, respectat, dar lumea il va iubi. Daca nu cautati decit respectul celorlalti, o zi va veni cind va veti simti foarte singuri. Veti spune: „Cind trec pe strada toti ma saluta din priviri, dar nimeni nu vine sa ma incalzeasca.” Respectul nu umple niciodata inima noastra, numai iubirea ne face fericiti. Iata de ce acela care doreste sa ajunga pe culmi trebuie sa prefere iubirea si deci sa devina aidoma unui copil. Iubire si intelepciune, iata ce trebuie sa avem: iubirea in inima si intelepciunea in intelect. Inima trebuie sa ramina vesnic tinara, intelectul sa fie in virsta. Caci daca se produce inversiunea, daca inima ramine batrina si intelectul prea tinar, apare dezastrul. Cel care este mereu nemultumit, trist, deceptionat, nedumerit, are inima unui batrin. Nu iubeste, nu se intereseaza de nimic si nu avanseaza deloc. De altfel, adeseori, intelectul unui astfel de om a ramas in copilarie. Copilaria si batrinetea nu sint rele in sine, cu conditia de a vedea ceea ce trebuie sa fie tinar si ceea ce trebuie sa fie batrin. Putem intilni uneori mari savanti si eruditi,dar cu o extraordinara tinerete a inimii, acesta este idealul, perfectiunea. Din nefericire aceasta perfectiune nu se gaseste decit foarte rar realizata. Daca Inteligenta naturii a stabilit prezenta copiilor pentru multi ani linga parintii lor, aceasta este pentru ca dezvoltindu-se si crescind, un copil are nevoie de modele. Dar parintii… ce modele comice sint uneori! Nu intotdeauna „modelati” ei insisi cum trebuie. Si cum copiii au instinctul de a-i imita pe parinti, care, nefiind mereu la punct, copiii vor fi la fel. De aceea si adultii au nevoie de modele care sa-i depaseasca. Numai ca ei nu vor sa recunoasca, nu le cauta, se cred deja perfecti si este pacat, caci plecind cu aceasta satisfactie, ei merg spre catastrofa. Si eu credeti ca nu am nevoie de modele pentru a ajunge sa fiu ceea ce doresc? Ba da, cu siguranta, dar cum nu gasesc aici pe pamint modele perfecte, le caut acolo unde exista, de aceea progresez zilnic. Mici progrese, desigur, dar cu aceste mici progrese zilnice, in mai multe mii de ani voi parcurge o cale imensa. Da, am destula rabdare pentru a lucra inca mii de ani!… Copiii traiesc, deci, linga adulti pentru a avea modele, dar de asemenea reciproc, adultii au in copii exemplul a ceea ce trebuie sa devina, pentru ca este scris in Evanghelii ca numai copiii vor pasi in Imparatia lui Dumnezeu. Un adult este prea mare, prea greu, prea serios, dar unui copilas care sare, topaie, ride… oh,la,la! i se deschide imediat usa! Dar sa nu credeti ca dupa aceste explicatii toti se vor decide imediat sa devina copii! Nu, ei vor continua ca si inainte, sa se acopere de greutati, necazuri si complicatii, pentru ca nu au inteles nimic. Observati un copil: nu-si face griji, nici treaba nu are, de el se ocupa parintii lui, il hranesc, il spala, il imbraca. In timp ce adultii, din contra, sint impovarati de sarcini, complicatii, treburi: trebuie cistigati bani pentru a intretine familia, a o hrani, ingriji, proteja etc. Bineinteles, exista cazuri in care vedem copiii maltratati, abandonati, aruncati in strada de catre parinti si cazuri in care adulti bogati si privilegiati isi petrec viata in liniste si fericire. Dar acestea sint exceptii. Pentru ca are nevoie de protectie si pentru ca nu are inca fortele, facultatile necesare pentru a se descurca si a se orienta in viata, copilul trebuie sa accepte autoritatea si sfaturile adultilor. Mai tirziu, cind se simte fortificat, capabil, inteligent, isi preia responsabilitatile, doreste sa munceasca, sa se impuna, sa-si treaca probele; dar in acel moment incep si grijile: pur si simplu pentru ca conteaza pe sine insusi, pe facultatile si forta sa, pe modul lui de a vedea. Sa fii adult sau sa fii copil reprezinta in realitate mai putin o problema de virsta cit de atitudine. Printre adulti unii au o atitudine copilareasca. Se poate, bineinteles, examina aceasta problema sub diferite aspecte, dar ii voi lasa pe psihologi si moralisti sa o faca. Pe mine ce ma intereseaza este de a sti cum trebuie sa ne comportam in viata spirituala. Analizati cazul discipolilor si mai ales al Initiatilor. In loc sa dispuna ei insisi de viata lor, sa si-o organizeze dupa bunul lor plac, ei o abandoneaza vointei lui Dumnezeu. Ei vor sa ramina copii, adica sa se supuna parintilor ceresti, sa-i urmeze si sa realizeze totul dupa sfatul lor. Si din momentul in care au aceasta atitudine, Cerul se va ocupa de ei, ii va hrani, va veghea asupra lor, ii va proteja. Imaginindu-si ca au devenit adulti, multi insi se simt puternici, liberi, stapini pe destinul lor, crezind ca nu mai au nevoie nici de Tatal Ceresc, nici de Mama Divina si rup legaturile cu ei. Dar din acest moment apar toate nenorocirile: Cerul nu se mai ocupa de ei, ce vreti, sint adulti! Daca ar fi continuat sa fie copii, adica in loc de a-si dori mereu sa-si afiseze independenta vis-a-vis de Cer, ar dovedi nevoia de a se lasa ghidati de el, de a-i urma sfaturile, de a-i dovedi increderea si de a merge mina in mina cu parintii lor divini, acestia ar continua sa se ocupe de ei si ar fi protejati. Imi veti spune ca nu poti ramine copil toata viata. Bineinteles, dar si aici este necesara o explicatie: nu se pune problema mentinerii unei mentalitati infantile ci de a continua, chiar adult, de a avea o atitudine de copil fata de cer, de a se arata docil, supus, incarcat de iubire. Este doar o problema de atitudine iar cerul care remarca un asemenea suflet, nu-l abandoneaza, ii trimite ajutor, lumina sa. Cerul nu va veni sa va ajute decit daca sinteti copil. „Chiar daca – veti spune – „sint un batrin de nouazeci si noua de ani?” Aceasta nu are nici o importanta, entitatile sublime nu va privesc ridurile sau parul vostru alb, ele nu privesc calendarul oficial: ele vad ca sinteti un copil adorabil, ca atitudinea voastra este aceea a unui fiu, a unei fiice a lui Dumnezeu, si aceasta atitudine va va face sa mergeti spre Paradis. Vedeti, cuvintele lui Iisus nu au fost intotdeauna nici bine intelese, nici bine explicate. Oamenii vor spune: „Dar cum? Ne predica sa fim atit de slabi si ignoranti ca niste copii?” Nu, bineinteles ca nu defectele copiilor trebuie repetate ci calitatile lor: acea supunere,acea incredere care ii face sa-si asculte si sa-si urmeze parintii, sa invete si sa actioneze, dupa sfaturile lor. Mi se intimpla sa intilnesc multi tineri, baieti si fete, care au atita incredere in punctul lor de vedere incit nu accepta sfaturile nimanui. Chiar daca este un Intelept, nu-l vor asculta niciodata. Iar eu, vazind aceasta mentalitate, stiu ca mari probleme ii asteapta si mai stiu ca ei nu sint gata sa le infrunte si sa le rezolve corect. Foarte simplu, pentru ca au o mentalitate de adult: in loc de a fi precum copiii care, constienti de nestiinta si slabiciunea lor, se incred in parintii lor, le cauta sfaturile si ii urmaresc cu atentie, ei prefera sa conteze in mod absolut pe parerile lor. Ei bine, acesti baieti si fete sint deja prea batrini: ei sint in fata unor mari probleme, a unor mari tristeti. Va veti intreba: „Dar pina cind va trebui sa pastram aceasta atitudine de copil?” Pina cind veti fi devenit indeajuns de puri si luminosi, incit Sfintul Spirit sa poata cobori in voi. Da, atunci cind Sfintul Spirit se instaleaza in om, acesta se poate considera un adevarat adult. Dumnezeu n-a facut fiinta omeneasca sa ramina in starea de copil o eternitate. Aceste doua perioade, copilaria si virsta adulta, au fost gindite de Inteligenta cosmica: trebuie sa fii copil un timp,pina la maturitate. Si aceasta maturitate nu se gaseste acolo unde oamenii o plaseaza: la douazeci si unu sau saisprezece ani ei sint majori civic, dar sint lipsiti de maturitatea de care va vorbesc. Chiar si la nouazeci si noua de ani majoritatea nu sint cu adevarat maturi: ei n- au inca maturitatea spirituala. Atunci cind o fiinta a primit Sfintul Spirit, ea devine cu adevarat adulta, merge in lumina, are un ghid, vede clar. Numai acel adult este recunoscut ca atare de Cer, ceilalti nu sint decit copii recalcitranti. Da, toti aceia care n-au atins aceasta maturitate spirituala sint considerati acolo sus ca niste bebelusi. Deci apare clar: omul nu trebuie sa ramina vesnic un copil, dar atit timp cit nu a primit lumina, Spiritul dumnezeiesc, aducatorul tuturor bucuriilor, trebuie sa pastreze o atitudine de copil, adica sa ramina mereu ascultator, umil, atent in fata Cerului. De altfel, cind vedeti anumiti oameni in fata unor dificultati inexplicabile, este dovada ca nu sint decit niste copii neascultatori, pentru ca adevaratii adulti nu sufera: ei sint mereu in lumina. Dar toti aceia care nu au dorit sa pastreze aceasta atitudine de copil pina la maturitate si au devenit prematur adulti vor suferi cu adevarat.
8. 88 Atunci ce este de facut? Ei bine, e simplu: atit timp cit nu ati devenit adulti, trebuie sa cereti sa fiti luminati si calauziti de parintii vostri ceresti. Cind acestia vor vedea ca sinteti din ce in ce mai puternici, surizatori, luminosi si plini de dragoste, vor decide sa va acorde majoratul: Spiritul luminii nu va inceta sa va ilumineze si sa va inspire. Nu veti mai avea aceleasi dificultati ca toti asa-zisii adulti care cred ca pot duce o viata independenta. Atit timp cit nu ati fost recunoscut adult de Cer, trebuie actionat ca un copil simplu si ascultator, pentru a putea patrunde in Imparatia lui Dumnezeu. Acum, intelegeti-ma bine. Cind spun ca trebuie sa fii simplu si ascultator, este in fata lui Dumnezeu si nu a oamenilor. Caci adesea s-a inteles ca trebuie supunere si ascultare in fata oricui si atunci citi oameni nu asculta de tirani, de bogati, de puternici, de calai! Nu, trebuie sa fii fidel, devotat, supus si ascultator numai in fata Naturii divine. In realitate chiar in biserici, printre membrii clerului, nu se observa destui adulti; vorbesc dupa cum ii taie capul, dupa parerea lor si nu aceasta trebuie facut. Inainte ca cineva sa poata propovadui trebuie ca Spiritul sa il stapineasca, caci Spiritul trebuie sa vorbeasca prin el, cuvintele fiind expresia intelepciunii si a luminii celeste, expresia Inteligentei cosmice. Atunci cind omul nu mai vorbeste in numele sau, el este adult. Exista Maestri cu autoritate si care se impun formidabil, dar nu sint ei, ci acel Spirit care este in ei si care are dreptul de a se impune. Inainte de a primi Spiritul nu trebuie sa te impui, este extrem de periculos. Inainte de a fi adult, nu ai dreptul de a ordona, comanda, caci o faci inainte de vreme. Viata spirituala comporta perioade de transformare care marcheaza trecerea de la o etapa la cealalta, la fel ca in viata fiziologica, de la pubertate la menopauza. Aceste treceri nu se manifesta de o maniera asa de clara in planul spiritual, dar sint foarte importante caci produc mari schimbari in viata interioara. Deci la fel cum in viata fizica se produce trecerea de la copilarie la adolescenta, apoi la etapa adulta, in evolutia nostra spirituala, de asemenea, acest drum este prevazut. Trebuie sa ramii copil atit timp cit nu ai atins o maturitate de adult. Apoi, odata adult, nu se mai pune problema de a te conduce ca un copil. Acum, vazute sub acest aspect, cuvintele lui Iisus sint mai usor de inteles: „Daca nu veti deveni copii, nu veti intra in Imparatia Domnului.” Da, in ziua cind veti inceta sa aveti incredere in Tatal Ceresc, in Mama Divina, in a-i iubi, in a va lasa in miinile lor, veti incepe sa simtiti greutatile vietii, mizeria, uritenia, veti deveni obositi, fara bucuria copilului vesel, fara griji, care se joaca si cinta, veti deveni ridati, impovarati caci va stau toate poverile pe umeri. Dar daca avind responsabilitatile de adult veti dori, in ciuda treburilor si sarcinilor avute, sa ramineti un copil celest increzator, convins ca sus aveti parinti iubitori, atunci va veti implini, veti fi surizatori, frumosi, luminosi.Este limpede acum? Noi toti trebuie sa devenim copii ai Cerului, in acel moment vom simti dragostea Tatalui nostru, si Mamei noastre, prezenta ajutorului lor,vom fi, fara incetare, sustinuti,incurajati,luminati. In timp ce aceia care se cred deja superiori,taind orice legatura cu Cerul se simt nefericiti,lasati in frig si singuratate.Este starea actuala a multor oameni care s-au crezut prea maturi,prea destepti si prea puternici.Dificultatile si poverile se apleaca asupra acelora care si-au parasit parintii ceresti. Fiti deci precum copiii, legati-va de Tatal si Mama voastra din ceruri, aveti deplina incredere in ei. Pentru cel care se simte un copil al Domnului toate greutatile se rezolva, caci Cerul nu-si lasa copilul sau sa plinga de unul singur, El vine intotdeauna in ajutorul lui.
Sursa: Omraaam Aivanhov, Un nou inteles al evangheliiilor