Cand eram mica de undeva din afara mea vedeam adesea o calugarita-copil trecand campia, unind muntii si departarile cu maini cosmice, limpezind apoi sufletele oamenilor cu degete lumesti si grai aducator de Sens, deschizand Portile.
Calugarita nu-mi vorbea insa copilul din ea aprindea in mine Cuvantul care adeseori se transforma in Scris Talcuitor ce nu putea fi inteles atunci ci poate doar Acum.
Pe pajistile pe care pasea calugarita-copil erau multe flori innobilate de Ceruri cu soapte si multe ape care raureau parca peste toate sufletele umanitatii. Limpezire imi venea sa zic ori de cate ori ma transportam acolo.
Atata clar in acest peisaj…..
Mai tarziu cand am revenit aici am simtit taina regasirii, viul recunoasterii de Sine salasuind in muntii care isi atingeau fruntile, raurile care isi dadeau mainile, florile care se priveau pline de bucurie.
De multe ori ma opream in ochiul ierbii dilatandu-mi simtirea pana la versul divin.
Si cand sufletu-mi zburda apareau Preotesele cu valurile lor de lumina, cununile de flori, cristalele cuvantatoare, bratarile de lumina.
Apoi urma dansul virtutilor pe spirala inaltarii dans care mi-a ramas incrustat ca un paradis al culorilor si esentelor ce se misca si graiesc, bland, iubitor, calduros hranind departarile cu mii de sensuri.
Dansul unea totul in rostul lui ca o Unica Graire.
Cand el se termina sopteam adesea…Micul Paradis ….Tu esti Geea.
Apoi vedeam cum Virtutile astern plapumi de lumina si Oamenii pasesc trezindu-si Chipul Divin.
Totul stralucea ……iar eu ma bucuram ca un copil care strange in mana jucuria cea dulce, sfios, mic, ocrotit de insasi Versul.