Venisem in timpul noptii …in sala dedicata activarii Chipului de Lumina. Aici spiritele intrupate care calatoreau in timpul noptii sau cele trecute Dincolo invatau sa-si despovareze chipul, sa-l limpezeasca, sa-i redea Lumina Initiala sau sa-l imbrace cu Lumina Christica. Sala avea 3 sectiuni la care participau mai multe clase de spiritualitate. Partea frumoasa era …ca se intalneam cei trecuti dincolo cu cei intrupati deja activand acest varf de triunghi. Adica era o sala apartinand Cerului 9. Am intrat in sectiunea dedicata REVELATIEI unde ghidul AraN mi-a spus urmatoarele: Chipul pe care il primiti intr-o viata este sinteza meritelor din alte intrupari. Pe masura ce faceti alegeri ….chipul se modifica intunecandu-se sau luminandu-se. Atunci cand va consolidati corpul spiritual si corpul sufletesc, prin casatoria lor, capatati corp de slava si chip de lumina. Aceasta este roada, fructul, rezultatul lucrarilor de lumina. Si nu inseamna ca se modifica trasaturile pe care deja le-ati primit ci ca ele se incarca cu o radianta apare, cu o frumusete divina, cu o lumina hranitoare.

AraN….ce se intampla cu cei care sufera de sindromul tineretii fara batranete bantuind spitalele si medicii pentru a-si cumpara chip de plastic? Imi zambi usor si deschise mai multe ecrane …..intunecate din ce in ce mai intens in care imi apareau mastile luate, in spate subpersonalitatile si mai in spate niste aratari ingrozitoare care posedau fizicul. Aceasta este plata in functie de cat suflet se pierde. Unii se sting usor altii deodata ca niste lumanari care isi pierd mai intai verticalitatea care le sustine chipul de lumina si apoi insasi ….stralucirea. Si mastile deveneau in timp acele aratari care mancau din luminozitatea chipului pana cand chipul devenea grotesc. Si toate geometriile perfecte ale chipului initial erau daramate de aceste linii false aflate in dezacord cu proiectul initial.

Isi aleg chipul din viata dintre vieti, am spus. De ce fac asta? Pentru ca au uitat cum sa-si traiasca frumusetea, bucuria, cum sa se iubeasca……si cred ca vor birui anumite anotimpuri din viata lor mai cu seama iarna interioara care nu le place…. prin operatii estetice. E fuga de asezare, de adancire, de a fi intelept inocent. Fuga de a activa Triunghiul. Cei care nu vor sa fie fiinte triunice adica si mama si tata si copil. Vor sa fie copiii pana la 80 de ani pierzand cel mai frumos dar…sufletul si toate anotimpurile in valsurile Unimii. Un alt ecran se deschise cu chipuri terminate, mancate de entitati, hidosite si fizic si energetic din care lipsea cu desavarsire flacara initiala. Iadul interior devenise iadul exterior. Castelul s-a prabusit…spuse Aran.

Apoi ma conduse in camera Modelarii cu lumina. Aici am putut vedea 3 conuri din ce in ce mai intense avand lumina albastra, mov, alba. Spiritele veneau aici ( chiar si cele care urmau sa se intrupeze) si in primul con experimentau curatarea, limpezirea chipului, in al doilea chipul se aseza in acord cu varfurile de munti ale fiecarui anotimp iar in al treilea luminozitatea chipului crestea in acord cu alegerile, chipul umplandu-se cu daruri. Si puteai sa vezi urmarind fiecare con…….ca fiecare buchet de alegeri frumoase, modifica chipul. Mai multe energii de diferite culori traversau chipurile, innobilandu-le. In al treilea con am vazut cum cele trei energii ale mamei, tatalui, copilului se impleteau intr-un mod minunat, chipul rodind in Unime. Aici e inteleptul triunic, fiinta asezata, armonizatorul-omul frumos-deschizatorul de Drumuri sau sfantul-geniul-inteleptul sau caldurosul-daruitorul-iubitorul. Triadele de virtuti va lumineaza chipul redandu-i sau dandu-i cea mai inalta Frumusete. Ea nu poate fi obtinuta artificial ci doar prin casatoria sufletului cu spiritul.

AraN ma intoarse din nou in camera Revelatiei si imi arata un ecran ….infatisand un laborator in care civilizatiile intunecate isi luau sn( suflet) si creeau banci de sn prin aceste operatii estetice la care participau profitand de persoanele slabe de inger. Si oamenii furnizau acest sn( suflet) fara sa se gandeasca la consecinte. Pe un alt ecran…imi arata parinti uratiti si copiii uratiti din ce in ce mai intunecati, stinsi. Si spuse….pierderile de suflet ale parintilor se traduc in chipuri triste, urate, angoasate ale copiiilor, nepotilor, stranepotilor lor. E o patima ca oricare alta. Luptati sa nu se extinda. Falsele luciri vor atinge nu doar chipurile voastre ci si anumite domenii, locuri, tari.

Pe un alt ecran …imi arata o linie temporala …corespunzatoare planetei noastre cu o populate in procent de 80% zombificata, fara suflet, cu chipuri de plastic, adancita de deruta, controlati in totalitate de civilizatiile intunecate, stinsi. Erau doar niste carcase fara continut in care radeau niste cip-uri. Implanturile de ADN facute prin vaccinul fizic, otravuri, vaccinurile din aer si alte alegeri nefaste stinsesera chipurile. Parea aproape totul adancit in haos, intuneric, ratacire.

AraN ma chema din nou in camera Modelarii cu Lumina. Cand treceti prin limpeziri repetate, constientizari, spovedanii, impartasanii, plimbari in natura, cand stiti sa va rugati, sa contemplati, sa meditati, sufletul vostru creste, spiritul se elibereaza de datorii. si in aceasta frumoasa regasire, chipul vostru radiaza indiferent de varsta. Transcendenti limitele, imbracand chip de lumina. Insa nu pututi sa fiti vii intru Hristos fara jertfa. Si viata divina din interior( crescuta prin post, spovedanie, rugaciune) devine chipul vostru divin din care propria unicitate radiaza.

Apoi ma invita in camera Transmutarii. Aici erau multe cercuri de lumina. Infuzia se facea sub forma de Cruce… Sus, Jos, Dreapta, Stanga….iar in centru era Chipul de Lumina. Am spus…..cu bucurie: In numele Tatalui, al Fiilor si al Fiicelor, al Dumnezeului-Mama, al Sfantului Duh, Al Soarelui Christic. Si am simtit in Soarele interior cum rasare…Chipul de Lumina. Si am vazut mai multe chipuri lumesti imbracandu-se cu Camasa de lumina a lui Hristos si viind intru Unime. Si am simtit atata Bucurie!!!! Si acest Chip Hristic era roada varstelor traite in verticala, cu bucurie si frumusete!!!! Si am multumit….multumit, multumit!!!

Apoi am intrebat: Tarile au chip? Si Ramania are chipul ei de lumina?

AraN mi-a spus: Si ele au chip ……si tanjesc dupa daruri de lumina care le pot activa Marele Chip. Si cele mici si plapande dar cu multe daruri spirituale au primit deja chipul de lumina din care va adapati. Si RaMaNia?

Si ea are chipul ei de lumina pe care il simtiti la Prislop, pe Munti, in Poieni, in locuri radiante. AraN activa un ecran mare, foarte mare: cele 18 000 de biserici, 500 de manastiri, 144 de porti de lumina si multi oameni frumosi erau luminite mici care cresteau alcatuind Camasa lui Isus, Gradina Maicii si Chipul de Lumina. Privind aceasta treime in Unime….am simtit Ochii lui, vii mangaindTotul.

Chip de lumina,

Viu christic si gradina

In ochiul trezit.

…….

Si am multumit, am multumit, am multumit.