Nu m-am simtit chemata de Rusia ca tara as putea spune ca am avut retineri chiar strangeri de inima. De undeva de peste timp una din vieti in care am fost deportata in Siberia a revenit si tot a revenit aducand mireasma serilor in care scriam Jurnalul si cele trei carti dar si durerea plecarii interdictia de a ma intoarce, dorul dupa casa, nostalgia.
Trei vieti imi napadisera fiinta apropiindu-ma de tesatura energetica a Rusiei, una de politician care se trezeste in albul Siberiei, una de cantareata si alta de scriitor.
Cea de cantareata s-a deschis frumos plutind in ochii vii ai unui bal, incantand asistenta, iubind oamenii, visand.
Pluteam in aceea viata, notele fiind aproape totul pana cand copiii imi vor fi omorati si sotul deportat in urma unui joc politic menit sa ne destabilizeze.
Am continuat sa cant pastrand notele grave in mine, am continuat sa fiu vie si prezenta doar ochii sufletului cunoscandu-mi tristetea, oful, durerea.
In trecerea de la o viata plina de bucurie la una inundata de lacrima am gasit puterea de a continua valsul de a largi melodia, de a fi.
Rochiile si-au schimbat culoarea, la fel tenul, coafura insa razele sufletului au continuat sa curga atingand Omul, iubind Viata, Daltuind.
In scrinul verde pictat de unul din copiii, am putut gasi felii din disciplina care ma insoteste si azi. Si atunci ma trezeam noaptea si imi pregateam vocea exersand dupa rugaciune, anumite partituri. Imi notam riguros ora de incepere, ora in care ma opream, melodiile si chiar impresiile mele. Eram foarte calduroasa, zburatoare, visatoare in prima etapa a vietii si foarte stricta, exigenta, atenta la detalii spre final. Timpul dar mai ales provocarile imi asprisera pasii insa nu-mi luasera din altitudine.
Uneori ma opream din cantec si ma rugam ore intregi. Intreaga casa purta aceasta ruga, servitorii discreti simtind-o raurind printre icoane, picturi religioase, candele prin Tot si Toate ca un izvor al alinarii, desteptarii, apropierii de Centru. Uneori timpul ne aducea pe toti cei ramasi la aceeasi masa a reflectiei. Ne asezam la ceai si Toda si Var depanau povesti din viul unor clipe frumoase strivite acum de trenul unui prezent dur dar plin de talc in care doar scrisorile mici si scurte se mai strecurau cand si cand venind de departe si aducand pe harpa interioara, dulceata, adancire, rost.
Ma opream scrutand timpul incercand sa aud trilurile lor…Si cand privirea mi se pierdea inlacrimata incepeam sa cant sau sa ma rog scuturandu-ma de dor, aprindere, durere.
Var ma lua in brate si imi spunea….Doamna mea, se vor intoarce!!! Stiu se vor intoarce! Insa altfel vor veni!!!
Si da …..ne-am regasit in tandra Ramanie in alte ipostaze luminand Dorul, Timpul, Drumul.
Din valsurile mele de atunci s-a intors flow-ul, caldura, zborul. Stiu ca pe scena sau in saloane, timpul isi pierdea puterea iar eu pluteam simtind Unimea. Nu i-as fi spus asa atunci insa aceea fuziune, contopire, scufundare o regasesc si acum.
Am vrut sa renunt la cantec si la iesirile in public pastrand tacerea insa iubirea celor patrunsi de frumusete m-a ajutat sa continui valsul cu sfera muzicii sacre.
Salonul meu era mic insa pastra ceva din toata povestea vremii. La nr 11 adeseori se strangeau cei atinsi de Ceruri si desi porneam singura adeseori ne intaneam impreuna pe notele aceleiasi partituri. Uneori cantecele aveau freamatul patriotismului in ele astfel ca bucuria, puterea, victoria interioara o luau inainte aducandu-ne multa apropiere in viul interior.
Dupa perdea aruncam adeseori un ochi pe strada singuratica urmarind raza lunii.
Nu imi era frica…Ceva din insasi protectia fiilor mei o simteam vie acolo….la fel si puterea care se desteptase in mine dupa trecerea lor, ca o haina care coboara in chip nevazut sa iti mangaie pasii.
Apoi peste timp pe fir divin vocea l-a adus alaturi de mime pe Ioja singur si el, bland, calduros, afectuos.
Ochii ii erau caprui si chipul usor aspru insa melodiile sufletului calduroase, frumoase, vii ne invaluiau cu totul.
Am reinceput sa calatoresc si sa ma bucur ….sa umplu casa de viul acestei iubiri sa dau drumul gradinilor interioare sa irumpa. Ioja a fost putin timp alaturi de mine insa atat cat sa-mi ramana ochii lui daltuiti in suflet si sa-l caut pe timp. Acum imi este foarte aproape si nespus de drag…..este el, Valentin, colegul de banca, partenerul, prietenul din aceasta viata. Povestea continua in cupa inimilor, frumusetea scrisului fiindu-ne draga la fel si notele cosmice ……aurind pasii cei noi in valsul regasirii.
M-am trezit in noapte cu aceasta poveste care se deschidea in mine …..stiind cumva ca locul acela numit St Petersburg ma cheama.