Evident, omul este mai bine pregătit pentru activitatea materială decât pentru activitatea spirituală, deoarece
instrumentele pe care le are, acţionând asupra materiei, cele cinci simţuri, sunt mult mai dezvoltate decât instrumentele care îi permit accesul în lumea spirituală. De aceea, mulţi dintre cei care se angajează pe calea spiritualităţii au impresia că nu ajung nicăieri şi sfârşesc în descurajare.
Câţi nu îşi spun: “Ce este această activitate, în care nu se văd niciodată realizările?” Cel puţin, când munceşti
în planul fizic obţii rezultate: ceva se schimbă, se construieşte ori se distruge. Chiar şi o activitate intelectuală dă rezultate vizibile: eşti mai instruit, capabil să judeci, să te pronunţi asupra unui subiect sau al altuia”. Ah da, toate aceste lucruri sunt adevărate. Vreţi să construiţi o casă: după câteva săptămâni construcţia apare, vizibilă şi tangibilă.
În timp ce, dacă doriţi să creaţi în plan spiritual, nimeni nu va observa nimic, nici voi, nici cei din jurul vostru.Atunci, în faţa unei asemenea incertitudini veţi avea îndoieli ce pot merge până la dorinţa de a abandona totul,angajându-vă ca toată lumea într-o activitate în care este uşor să constaţi rezultatele. O puteţi face, dar într-o bună zi,chiar în mijlocul celor mai mari succese veţi simţi că, în interior, vă va lipsi ceva. Este inevitabil, deoarece nu aţi atins
esenţialul, nu aţi plantat încă ceea ce trebuia în domeniul luminii, al iubirii, al puterii, al veşniciei.
Ceea ce trebuie înţeles odată pentru totdeauna în privinţa activităţii spirituale este faptul că aceasta presupune
o materie deosebit de subtilă, care scapă mijloacelor noastre obişnuite de investigaţie. Activitatea pe care este posibil să o îndeplinim în plan spiritual este la fel de reală ca cea pe care o desfăşurăm în planul fizic. Aşa cum în planul fiziceste normal să tăiaţi lemne sau să pregătiţi mâncarea, la fel în planul spiritual este de asemenea adevărat că puteţiconstrui un edificiu, că puteţi declanşa forţe, orientând curenţi, luminând conştiinţe. Dar, dacă aceste lucruri nu se văd,înseamnă că avem de-a face cu o materie diferită. De altfel, cel ce trăieşte cu adevărat în lumea spirituală nu are
nevoie ca aceste realităţi pe care le simte în jurul său să fie la fel de vizibile şi tangibile ca cele din lumea fizică. Dar, cutimpul, acestea se pot concretiza în acelaşi fel.
Dar dacă aceste legi nu sunt cunoscute, dacă se aşteaptă imediat rezultatul muncii spirituale atunci apare
descurajarea şi se distruge tot ce a fost construit. Deoarece această materie, aşa de subtilă, este foarte uşor de
modelat. De aceea, după felul în care este sau nu convins şi perseverent, omul va construi sau va distruge. Adesea elconstruieşte, dar foarte repede ajunge să distrugă, împiedecând astfel realizarea, concretizarea definitivă a muncii sale. Ori, concretizarea materială trebuie inevitabil să se producă într-o bună zi. De altfel, dacă îi veţi întreba pe Iniţiaţi,ei vă vor răspunde: “Tot ceea ce vedeţi pe pământ nu este decât concretizarea elementelor eterice care, cu timpul, auajuns la acest grad de densitate şi materializare”. Deci, dacă veţi avea credinţa şi răbdarea de a continua munca
începută veţi ajunge să materializaţi în planul fizic tot ceea ce aţi dorit. Dacă veţi spune: “Dar eu doresc de ani de zilelucruri care nu se realizează!”, aceasta înseamnă că nu ştiţi cum să munciţi sau că, din anumite motive, dorinţele voastre nu se pot împlini. Dacă dorinţele tale privesc colectivitatea, întreaga omenire, evident că ele vor fi mai greu derealizat decât în cazul când ele te privesc numai pe tine. În timp ce tu doreşti pacea în lumea întreagă, câţi oameni nudoresc războiul? Şi, desigur, dorinţa lor se va opune realizării dorinţei tale. Dar nu trebuie să ne descurajăm. Ce nespune Iisus în Evanghelii? “Căutaţi Împărăţia Domnului şi Dreptatea sa şi tot restul vă va fi dat vouă pe deasupra”.Căutarea Împărăţiei Domnului poartă, în sine, propria-i recompensă.

Munca spirituală şi munca materială reprezintă două activităţi distincte. Trebuie să ştim la ce ne putem aştepta
şi la ce nu. Putem aştepta de la munca spirituală lumina, pacea, armonia, sănătatea, inteligenţa da, dar nu putem
aştepta bani, faimă, recunoştinţă sau admiraţia mulţimii. Dacă veţi confunda cele două lucruri veţi deveni nefericiţi. Nu trebuie să aşteptaţi nici un avantaj material din activităţile spirituale. Ceea ce creaţi voi va rămâne încă multă vreme invizibil şi impalpabil.
Acum, să luăm o imagine şi să spunem că diferenţa dintre un spiritualist şi un materialist constă în faptul că…
spiritualistul îşi poartă casa cu el, peste tot unde merge! Da, spiritualistul, pentru care toate comorile sunt interioare, nu
poate fi separat de acestea, nici măcar la moarte. Pentru că numai realizările interioare aparţin omului, numai ele au rădăcini înăuntrul lui, iar când omul trebuie să plece în cealaltă lume, el va purta în sufletul, în spiritul său pietre preţioase – calităţi şi virtuţi – pe care le ia cu el, numele său înscriindu-se în cartea vieţii veşnice.
Deci, un spiritualist nu este bogat decât în măsura în care a luat la cunoştinţă că adevăratele bogăţii sunt
spirituale. Dar dacă conştiinţa sa nu e luminată, el nu va poseda nimic, nu va fi decăt un sărac, în timp ce materialistul
are mereu nişte proprietăţi exterioare lui, care îi rămân, cel puţin o vreme, şi acest fapt îi conferă acestuia o
superioritate aparentă asupra spiritualistului. În această situaţie spiritualistul trebuie să înţeleagă unde se găseşte
adevărata sa superioritate, altfel va fi pierdut. Ar trebui scrisă o carte cu titlul: “Măreţia şi mizeria spiritualiştilor”.
Bogăţia unui spiritualist este un lucru extrem de subtil, insesizabil chiar, dar dacă el este conştient de ea, va
obţine Cerul şi Pământul, în timp ce ceilalţi nu vor avea decât o bucăţică mică de pământ pe undeva. De ce nu se
înţeleg toate aceste lucruri? Poate cineva ar replica: “Dar eu înţeleg. Înţeleg că numai posesiunile spirituale sunt sigure
şi durabile, că nimic material nu ne aparţine cu adevărat, că lucrurile materiale vor trebui abandonate într-o bună zi,
deoarece e imposibil să le luăm cu noi pe cealaltă lume. Dar, chiar ştiind că mă înşel, eu prefer să trăiesc încă această
viaţă materialistă căci ea îmi place.” Ah da, din nefericire aşa se petrec lucrurile: când intelectul înţelege avantajul unui
lucru iar inima doreşte un altul, ce poate face voinţa? Ea va urma dorinţa inimii, ea nu poate face decât ceea ce îi place
inimii. Pentru a dori să trăieşti această viaţă vastă, largă, bogată din punct de vedere spiritual, va trebui să o iubeşti; nu este suficient numai să o înţelegi.
Rolul meu este acela de a vă oferi explicaţii, argumente, şi pot să mă mai gândesc şi la altele, dar nu vă pot
face să iubiţi viaţa spirituală, nu, acest lucru nu îl pot face. Sigur, într-un anume fel, vă pot influenţa. Când cineviubeşte un lucru, această iubire devine contagioasă şi îi poate influenţa pe cei din jur, deoarece fiecare fiinţăomenească are posibilitatea să comunice celorlalte un element din ceea ce ea posedă; chiar şi pietrele, florile,
animalele o pot face. Deci, e posibil ca ceva din iubirea mea pentru splendoarea lumii divine să vi se transmită şi vouă.Dar, depinde de voi să acceptaţi această influenţă.
Eu fac mereu tot ce este posibil ca să vă fac să înţelegeţi ce drum aveţi interesul să urmaţi, dar gustul de a
merge pe acest drum trebuie să vă aparţină. Când iubiţi ceva, sunteţi împinşi să vă apropiaţi de obiectul iubirii voastre.
Când vă este foame, vă place mâncarea şi imediat o căutaţi în frigidere sau în magazine. Peste tot, lucrurile se
desfăşoară astfel. Dacă iubiţi viaţa spirituală nu puteţi rămâne aşa, încremeniţi, cu braţele încrucişate: veţi fi împinşi să
găsiţi o soluţie acestei iubiri, veţi face tot ce vă stă în putinţă pentru a vă satisface această nevoie de viaţă spirituală.
În rezumat, se poate spune că este nevoie de un Maestru, care să explice clar discipolului în ce constă viaţa
spirituală, de ce este important să ne apropiem de ea, dar rămâne ca discipolul să o iubească şi să o trăiască.
Maestrul dă lumina, iar discipolul se pronunţă în inima sa: el o iubeşte sau nu, imediat urmând punerea sa în practică.
Vedeţi cât de clare sunt lucrurile: lumina vine de la Maestru, iubirea vine de la discipol; mişcarea, actul, este rezultatul
acestora două. Presupuneţi că Maestrul este aidoma unei lămpi: discipolul care iubeşte lectura se va apropia de lampă
şi va începe să citească.

Toată bogăţia unui spiritualist se află în el şi în conştiinţa lui; dacă el nu este conştient de această bogăţie va
deveni mai sărac decât toţi materialiştii; cel puţin, materialiştii posedă ceva, pe când spiritualistul nostru nu are nimic.
Dar, dacă el învaţă să-şi lărgească conştiinţa, pentru a comunica prin gândire cu toate sufletele evoluate ale
universului, primind în dar ştiinţa lor, din lumina lor, ce materialist se poate compară cu el? Chiar şi pietrele preţioase şi
diamantele pălesc în faţa strălucirii tuturor comorilor interioare, în faţa unui suflet scânteietor, plin de lumină.
Spiritualistul care are conştiinţa vastă şi luminoasă este bogat precum Domnul, deci mult mai bogat decât
milionarul care posedă numai bogăţii terestre. Materialistul nu ştie că el este moştenitorul Domnului, el se gândeştemereu că este moştenitorul părinţilor sau rudelor apropiate, iar acest lucru este complet lipsit de valoare. Spiritualistulsimte că este un moştenitor al Domnului, iar această bogăţie pe care el trebuie să o moştenească se găseşte în spiritulsău. Atât timp cât nu veţi gândi astfel veţi fi mereu săraci şi neputincioşi. Veţi spune: “Să fim moştenitorii Domnului…
Ce poveşti ne tot spuneţi?” Acestea nu sunt poveşti. Dacă conştiinţa voastră se luminează, veţi simţi că sunteţi, cu
adevărat, moştenitorii Domnului.
Oamenii care exagerează, mai ales pentru a-şi dezvolta facultăţile intelectuale, o fac din nefericire în
detrimentul altor posibilităţi de explorare şi, mai ales, de realizare: viaţa subtilă a Universului scapă investigaţiilor şi
activităţii lor. Coborând în materie ei şi-au uitat originea divină, nu-şi mai amintesc cât erau de puternici, de bogaţi, de
frumoşi. Acum, pământul îi preocupă: cum să-l exploateze şi să-l lucreze pentru a se îmbogăţii. Dar va veni şi
epoca în care, în loc să aibă mereu atenţia îndreptată spre lumea exterioară, ei vor relua drumul spre interior: nu vor
mai pierde nici una din posibilităţile pe care le-au cucerit de-a lungul secolelor şi mileniilor (fiindcă implicarea lor în
materie va rămâne o achiziţie extraordinară), dar nu se vor mai concentra exclusiv asupra acestui aspect al
Universului ci vor pleca să cucerească alte regiuni, mult mai bogate şi mai reale, unde îşi vor realiza opera lor de fii ai
Domnului. Trebuie să ştiţi: când o fiinţă şi-a consacrat, cu adevărat, viaţa luminii, munca sa este de o importanţă
decisivă pentru afacerile lumii. Oriunde ar fi, cunoscută sau necunoscută ea este un centru, un focar atât de puternic,
încât nimic nu se poate face fără ea: căci ea administrează forţele universului într-un scop luminos, participă acolo sus
la deciziile spiritelor. Vă miră acestea? Şi totuşi e normal. De ce spiritele luminoase care veghează asupra destinului
lumii nu ar lua în considerare avizul altor spirite, care le seamănă prin străinătate, prin emanaţii? Dacă atunci când
există decizii de luat pentru viitorul omenirii nimeni de aici de pe pământ nu ar putea să-şi exprime părerea nu ar fi nici
logic nici just. Trebuie deci să ştiţi acum că vocea voastră poate fi auzită, pentru a decide destinul lumii şi că puteţi
participa la întrunirile cereşti. Din acel moment, viaţa voastră va lua un nou sens. Veţi înţelege mai bine cât este de
important să începeţi să trăiţi o viaţă divină, care vă va da demnitatea să vă faceţi auzită vocea, alături de entităţile
sublime.
Veţi întreba: “Dar discipolul este conştient de acest rol?” Poate să devină, dar la început el nu este, desigur.
Există ceva în el care participă, care este luat în consideraţie, este ascultat, dar aceasta se petrece în sferele
superioare ale conştiinţei sale, unde conştiinţa sa obişnuită nu are acces. Planul fizic este aşa de opac, aşa de dens,
încât trebuie mult timp şi multe eforturi pentru ca evenimentele care se produc în regiunile celeste să capete
contur aici. Deci, în primele momente, în primii ani, această participare nu va fi aşa de conştientă, dar va fi totuşi
reală. Dacă nu, v-am spus, n-ar fi drept ca unii să ia toate puterile, iar pentru săracii spiritualişti să nu rămână
posibilitatea de a-şi face auzite vocile lor în voturile celeste. Dar, pentru a vota acolo sus, trebuie să fii cu adevărat
atent, conştient, pur; acest lucru nu se petrece ca pe pământ, unde toată lumea are dreptul să se pronunţe, chiar şi nesimţiţii sau criminalii.
Când Iisus spunea: “Tatăl meu Ceresc munceşte, şi eu muncesc la fel cu El”, el exprima această idee că
Tatăl îşi asociază copiii la deciziile Sale. Şi, nu numai Iisus singur poate participa la munca Tatălui, pentru că El a
spus: “Cel care respectă sfaturile mele va putea să facă aceleaşi lucruri ca şi mine şi chiar mai mari”. De asemenea, şi
noi vom putea participa, dacă îndeplinim condiţiile. Oare când se vor hotărî creştinii să înţeleagă adevărurile cereşti, ce
le vor permite să se elibereze şi să facă nişte lucruri minunate în folosul întregii omeniri? De ce să rămână mereu
şterşi, pe undeva, mereu inutili? Oare acesta e idealul unui creştin, să-şi înmoaie degetele în apa binecuvântată, să aprindă lumânări, să înghită aghiazmă, apoi să revină acasă, hrănindu-şi păsările în curte, bând un pahar, certându-se
cu aproapele său? A venit timpul ca ei să înţeleagă învăţătura lui Cristos într-un sens mai larg, pentru a începe cu adevărat o lucrare în sensul arătat de El, în loc să se odihnească liniştiţi, asiguraţi că au fost mântuiţi prin jertfa Lui,prin sângele Lui, iar ei nu mai au nimic de făcut.
Voi vă găsiţi pe pământ, ca şi cum aţi fi pe un câmp roditor. Oricare ar fi preocupările voastre, plimbarea prin
pădure sau odihna, trebuie să evitaţi tot ce poate semăna a stagnare, introducând în voi o stare de activitate
ordonată şi armonioasă, adică punându-vă în acord, făcând să conveargă toţi curenţii şi toate energiile care se
găsesc în voi şi în afara voastră către sursa vieţii, către lumină. Iată singura şi unica lucrare pe care discipolul
trebuie să o aibă în vedere. O nouă lumină apare în lume pentru a da un sens tuturor activităţilor noastre: această
lumină aduce cu ea o altă înţelegere a cuvântului muncă.
Întrebaţi pe cineva: “- Ce faci? – Muncesc”. Oh, el este încă departe de a înţelege esenţa muncii: el face
diferite treburi, bâjbâie, oboseşte, dar aceasta nu este, încă, o muncă adevărată. Foarte rar, chiar şi printre Iniţiaţi, se
poate spune: “Eu muncesc”. Mai degrabă se poate spune: “Eu fac ceva”, sau “trec prin experienţe nefericite”, sau “îmi
bat capul cu anumite probleme”, iată cum se poate exprima majoritatea oamenilor! Dar pentru a putea spune: “Eu
muncesc”, aşa cum a spus Iisus, ar fi trebuit să ajungem până la Spiritul divin, pentru a-L lua de model, inspirându-ne
din El. În realitate, numai Dumnezeu munceşte. La fel fac Îngerii şi Arhanghelii, servitorii Săi, pentru că ei Îl au camodel. De aceea, în învăţăturile viitorului, cuvântul muncă va fi luminat de o nouă lumină, va lua un sens magic,deoarece printr-o asemenea muncă omul se va transforma.
De două mii de ani nu s-a aprofundat încă semnificaţia acestei fraze: “Tatăl meu munceşte, şi eu, de
asemenea muncesc cu El”. Nu ne-a întrebat nimeni ce înseamnă această muncă a Domnului, cum munceşte El şi de
ce Iisus era asociat cu El. În realitate, acest lucru este măreţ! Nici eu nu pot avea pretenţia că am înţeles. Da, este ameţitor. Această muncă a lui Cristos este o muncă a spiritului, o lucrare a spiritului, a gândirii, pentru a
purifica tot, a armoniza, a ilumina…, totul convergând către Izvorul divin, a cărui apă va putea vitaliza pământul
şi creaturile sale. Iată de ce Iisus îl ruga pe Domnul să dea discipolilor săi viaţă îmbelşugată, pentru că viaţa este apa
divină care face să crească tot. Lipsit de această apă, de această viaţă, omul nu va fi decât un deşert. Lucrarea lui
Cristos, munca lui, este acea care face să curgă viaţa, iar omul, fiul Domnului, trebuie să înveţe să o îndeplinească.
Desigur, până la atingerea acestui punct, oamenii trebuie să treacă, mai întâi, prin munci fizice dure, grele,
stadiu în care se află majoritatea oamenilor la ora actuală. Este necesar, este o etapă: atât timp cât nu sunt capabili să
îndeplinească o altă muncă, ei o au pe aceasta, fiindcă trebuie să facă ceva. Natura nu tolerează creaturile care nu fac nimic. Fiecare trebuie să fie implicat, mobilizat: o particulă care se plimbă fără rost nu este tolerată, ea trebuie să fieprinsă într-un ansamblu, într-un sistem. Cei care pendulează fără orientare, fără scop, fără sens, sunt atraşi şi înghiţiţide alte centre îngrozitoare, care îi duc la pieire. Deci, trebuie să luptăm continuu împotriva acestor forţe de inerţie,hotărându-ne să muncim, aşa cum Cristos Însuşi o face.
În realitate, orice muncă poate deveni o muncă spirituală. Pentru mine, totul este muncă. Cuvântul muncă
sălăşluieşte în mintea mea, zi şi noapte. Eu caut să utilizez totul pentru această muncă; nu arunc nimic, ci folosesc.
Chiar şi atunci când rămân nemişcat, fără să fac nimic în aparenţă, eu muncesc prin gândire, pentru a trimite viaţă,iubire, lumină peste tot în Univers. Faceţi şi voi la fel, pentru că, în acel moment vă veţi găsi, în sfârşit, sensul vostru!

Sursa: Omraam Aivanhov