Este o deschidere de Sens, o baie de lumina, o trecere, o activare a unor teritorii de care nu erai constient, regasire si recunoastere, dezvaluire, bucurie, intregire, vals al sferei care esti.

Imbracat cu aceasta haina de lumina, initiatul este invitat in altarul interior sa-si lucreze in drag ceresc, darurile si sa-si transforme in  unitati de Sens, neinvatatele.

Vazand Muntele, cel initiat nu se sperie, nu o ia la fuga ci pas cu pas parcurge Drumul,  intelegand.

In roua fiecarei dimineti, cel initiat se limpezeste in Triunghiul iertarii, multumeste ghizilor sai, lucreaza pentru Binele cel mai Inalt al Tuturor inserand in Trena vietii, firul divin pe care l-a accesat prin initiere.

 

In lucrarile zilei el nu se leneveste, nu evita, nu se trufeste. Atinge cu gand bun fiecare provocare, adancind-o in interiorul sau in triunghiul acelor valente pe care si le-a daltuit in mai multe vieti si care in taina lui Acum ii este poate cel mai aproape.

Cand nu gaseste rostul unei experiente merge la ghidul sau la ghizi sai( cei care au absolvit tema in linia careia si el a primit provocarea) si prin trialog, incearca sa vada care este Voia Cerurilor si ce are El de integrat.

Nu se grabeste in ceea ce face, este deschis sa primeasca si unitati de Sens care poate nu ii multumesc mintea.

In cupa sufletului el aduna iubire hranind departarile fara asteptari.

Cand este chemat de catre goarna energetica sa onoreze o tema sau mai multe, in drag mare porneste sa aseze felia lui de lumina in marea lucrare. Nu fuge, nu carcoteste, nu se ascunde.

Comunica in Unime cu maestrii ascensionati si la nivel de suflet dar si fata in fata cu ghizii lui intrupati onorandu-i pe toti in Darul lor.

Cand primeste un raspuns de la ceilalti ( ghizi sau prieteni) care il supara, nu se grabeste sa atace, lasa timpul si mai ales trena intelepciunii sa-si aseze talcul in Graalul care Este.

Observa cu atentie reactia pe care o are, nu  eticheteaza, nu judeca ci lasa in dospire, acel mesaj, rugand Universul sa-l ajute sa primeasca prin raspunsul celorlalti, felia de intelepciune.

Cand este chemat de un om in suferinta, se deschide spre indrumare, cautand pe bolta interioara raspunsul in asa fel incat sa intervina doar cat este in dreptul lui si spre binele cel mai inalt al tuturor.

Vorbeste doar aliniat, in grai ceresc, nelasand partile lui nedospite sa cleveteasca.

Cand peste zi entitatile de lumina primite prin initiere, il cheama sa onoreze o situatie, el simte dragul si in mare bucurie participa fara sa se lase cuprins de numultumire pentru ce poate nu a reusit sa faca in linia asteptarilor lui sau ale celorlalti.

Seara multumeste tuturor ghizilor sai fizici sau nonfizici, se limpezeste in triunghiul iertarii si lucreaza cu initierea primita cat simte.

Crescand in el, triunghiurile divine ii vor deschide si poarta altor Initieri.

Cand simte chemarea spre a veni al un nou acordaj, ramane deschis in Poarta de Lumina pana cand este primit, bucurandu-se de Toate asa cum ii sunt date.

Atunci cand provocarile sunt multe, se aseaza la sfat cu ghizii sai conlucrand in tot si toate pana cand pacea se va intoarce si pasul lui va fi din nou innaripat.

Nu toarna Cerurile doar in nevoile pamantului ci cauta un tandru echilibru prin care Crucea care Este sa straluceasca.