Am intalnit multi oameni in valsul meu profesional…. copiii, adolescenti, adulti care stand in preajma unor copaci puternici, bunici stralucitori sau tati radianti nu si-au gasit propria poveste. Adeseori trena acestor oameni este atat de mare si atat de puternica incat nepotii confunda puterea bunicului cu a lor iar cand nu fac acest lucru …..se lupta cu ea, lovesc in bunic sau mama neintelegand ca judecandu-i de fapt se lovesc pe ei insisi.
Cine sunt eu? Ce pasiuni imi innaripeaza pasirea? Ce locuri ma cheama? Care este rostul meu? Cum pot onora aceasta opera de indumnezeire?
Bunicul si-a facut treaba sau tatal. Tu? Atunci cand ramai administratorul averii sau cel care tine trena sau cel care arunca cu pietre, copacul din tine nu a crescut, gradina care esti nu radiaza. Si nu trebuie sa-l copiem pe bunic, fiind ca el….ci doar sa ne raspundem la cateva intrebari pentru a ne apropia de centrul nostru si a cunoaste propria stralucire.
Atunci cand rontaim din averea bunicilor sau luam din banii parintilor nu inseamna ca ne-am construit propria poveste ci inca suntem copiii care cer atentie, bani, putere chiar daca avem 50 de ani.
Am intanit multi copiii striviti de cate un copac puternic, un stejar-bunic sau un brad-tatic. Si nu este vina celor care au stralucit ci este doar buchetul de intrebari pe care Universul ni-l pune in maini, pentru a fi si noi copaci cu frunze, flori, fructe.
Nu trebuie sa renuntam la avere sau la alte drepturi ci doar sa cautam in noi, propriul sens, propria poveste, unicitatea.
O vreme trena frumoasa a bunicii, tablourile ei sau averea lasata ne pot pacali ca noi suntem ei sau ca si ei….insa ce avem pe masa este roada lor…roada noastra care este?
Putem fructifica averea lasata unind-o cu propriile fructe insa e important sa constientizam ca avem talanti proprii si ca ei nu trebuie ingropati in averea bunicii.
Am intalnit adulti, descendenti ai unor familii vechi care si-au petrecut 10 ani prin procese sau 20, imbatranind, rigidizandu-se, tanjind dupa mesele copioase, conacele ochioase si doamnele care dansau in jurul focului. Si averile nu s-au intors, blestemate sau legate au ramas agatate intre Cer si Pamant asteptand momentul potrivit pentru a ateriza in curtea unui mostenitor sau fiind sortite pierderii. Insa timpul s-a dus, ochii s-au cernut, procesele au macinat ultimii bani…..si propria poveste s-a stins in asteptari-dorinte-razvratiri.
Exista un talc pentru care anumite averi nu ajung la mostenitorii de sange. Asa pot fi ei salvati de la cadere sau nu merita sa le primeasca pentru ca si-au batut joc de anumite daruri si averi in alte vieti.
Cand cauti propria poveste, te eliberezi de legaturi, blesteme, atasamentele bunicilor sau parintilor pe care ii percepeti munti sau stejari puternici sau flori radiante. Si forand in tine descoperi in izvor frumos care calca sprintar care poate uda o intreaga gradina cu daruri si care nu trebuie sa se lege de vechea avere a bunicului sau de imaginea mamei.
Si corect este sa spunem… sunt X nu fiul lui Picasso sau fiica creatorei de moda X. De ce ne-am mai lega inca o data de un pom chiar daca este un copac frumos? Nu vrem sa zburam sa avem un chip propriu, sa atingem cu radianta noastra aceasta lume?