Iubirea incepe prin a te cunoaste isi elibereaza aripile prin simtire si fuzioneaza cu Cerul prin fapte inaltatoare.
Si ce inseamna acest a te cunoaste? A te elibera de suparari, neacceptari, neiertari, a te echilibra, a te uni cu divinul din tine.
Dar simtirea? Este asemenea unei flori atunci cand ne-am deschis catre Tot si Toate
Si contopirea/fuziunea cu Cerul? Este un vals al intregimii care esti cu o alta intregime-om in bratele Cerurilor
Daca ma uit la mine cum eram cand am inceput sa ma indragostesc ….vad o floare numita mimoza o delicaterie care atinsa de poveste, isi lasa frunzele in jos. Cam asa era in primele mele povesti si daca ar fi sa le traduc prin flori si pasari si metafore…..am inceput ca o mimoza apoi am fost un paun apoi un ghiocel apoi un bujor apoi o viorea, un curcubeu, un vultur alb. Si cautand in mine am descoperit treimile iubirii sa fiu zambila-porumbel si raza de soare sau bufnita-trandafir-apus sau poezie-natura-divin. Si imi dau seama ca in fiecare etapa luam alte chipuri dupa luminitele noastre interioare nu dupa celalalt. El, partenerul doar ne reflecta….
Iubirea este un fluviu care trece prin noi…….desfacand petalele centrilor superiori acordandu-ne la Ceruri. Si ea curge zilnic activand pocalul interior largindu-l din ce in ce mai mult pentru a-l primi pe Mire.
Pana cand nu ai cunoscut iubirea christica, iubirea unionala, iubirea cereasca…..nu poti aduce pe Pamant sentimente radiante, inaltatoare, pline.
Nu stiu daca ati trecut prin aresturi ale iubirii in afara cuplului sau in cuplu insa abia atunci cand raceala, impietrirea, urletul te cuprind sau cand sfasirea, lacrima, tristetea te invaluie……incepi sa cauti, sa scotocesti prin poezii, literatura, initieri, oameni, calatorii….Iubirea. La inceput cauti in exterior pentru ca fugi de zabrelele interioare apoi descoperi ……cand nu te astepti…. ca ai cules ce ai semanat si iarna aceea este a ta nu a relatiei, a ta. Si incepi sa vezi ce te-a impierit….neiertarea tatalui, supararea pe bunic, neacceptarea a ceea ce este asa cum este… Si rasfoindu-te …iarna interioara incepe sa plece….si primavara se aseaza in tine cu o voce dragastoasa, revalandu-ti florile inocentei, ale bucuriei, ale caldurii. Insa de aici abia incepe iubirea. Mijeste si nu stii daca va declansa vara iubirii, daca va fi si acea coacere, constructie, impletire de Tot si Toate. Insa indraznesti sa pasesti…..simtind covoarele de flori care hranesc iubirea. Si pe masura ce iti desfaci ramurile si infloresti ….dand mana cu soarele christic pasesti in toamna iubirii acolo unde apar roadele-copiii sau roadele-proiecte. Si toamna iti dezvaluie culesul……si unele toamne sunt pline de mere…altele de pere altele nu au nimic. Cred ca daca am fi invatat mai mult despre legile divine …..am fi inteles, trait si intensificat taramurile iubirii.
Adeoseori iubirea se micsoreaza in lupta pentru cariera sau pentru premii, demonstratii, acumulari de avere. Nu mai are loc, nu mai are voce. Devine o floare mica firava neudata de nici o privire, neatinsa de prezenta, nehranita cu caldura, bucurie, recunostiinta. Si se usuca…..privind la casa interioara care s-a umplut de ambitii, socoteli, asteptari. Si cand el sau ea ….decid sa se spele, sa se limpezeasca, sa-si faca curatenie…..descopera ….o mica planta candva puternica acum firava ……care le umple ochii de lacrimi, le rotunjeste privirea, le incalzeste sufletul. Si iar tasneste iubirea……insailand noi anotimpuri, limpezind pasirea, inaltand omul, cuplul, povestea.
Desi fluviu, iubirea ia diferite chipuri atunci cand o hranim in Ceruri devenind o spirala radianta, ce ne invita Acasa, ne inalta, ne dezvaluie Implinirea.