Aceasta revenire dupa 30 de casatorii frumoase e de dorit să se activeze in cele şapte planuri de conştiinţă cosmică. Zestrea primita prin toate intalnirile impletita cu pasiuni inaltatoare care unesc Cerul si Pamantul ne conduce la Cununa Casatoriei, la inaltare in Impreuna-Una. In aceasta etapa de bacalaureat pentru noi-toti si de facultate pentru unii la nivel planetar, aceste reveniri binecuvantate cu istoric minunat active in campul lui Dumnezeu se pot materializa daca traim uniti in noi, aliniati la Voia Divina. Ele nu apar dupa amantlacuri, aventuri nenumarate, generalizari negative, promisiuni inguste. Limpezind drumul in noi, conectati la Centru, inteleptind drumul, tranid in interior casatoria dintre suflet-mama si spirit-tata, aceasta unime capata Glas.
Există căsătorii care nu ajung nici măcar la planul astral ceea ce inseamna ca nu există nici cea mai mică atracţie sexuală; aceste intalniri cu contract sunt veritabile eşecuri. Deasemenea căsătoria care se realizează fără iubire doar pe bază de interese economice sau sociale, este si ea un păcat impotriva SPIRITULUI SFANT. Indrăgostiţii care nu si-au construit casa pe stanca ( mutandu-se in triunghiul christic in orice conflict) adica meditand, contempland, rugadu-se nu pot trece de la iubirea sexualizata la iubirea christica. Cel care este in iubire, contopit cu Divinul din celalalt este in stare să faca orice jertfa pe altarul cuplului. Insa pentru aceasta renuntare amandoi sunt invitati sa-si umple burduful cu lumina, aducand Cerul pe Pamant.
Activati triunghiul format din spirala intrebarilor, post si rugaciune inainte de a va casatori.
Există oare o veritabilă afinitate de ganduri, de sentimente şi de voinţa cu fiinţa cu care vreau sa fac valsul sferelor? Ce ma anima in aceasta poveste?
Comunic telepat cu ea/ el?
Ma simti complet si cand ma cert si cand il imbratisez?
Percep plinatatea vietii si cand privesc Cerul si cand duc gunoiul Impreuna?
Ce ma cheama in aceasta relatie?
Ce bucurii tes valsul nostru?
Iubirea incepe cu reamintiri amestecate cu delicaterii, se dezvaluie in alcov, in bucatarie, in gradina, se construieste cu fiecare clipa, trece prin furtuni cu iubire, rabdare, blandete se limpezeste in apele vietii, se intelepteste in focul provocarilor.
O CĂSĂTORIE in UNIME este impletirea a doua intregimi pe spirala inaltarii.
Este important să ştii ca te poti intalni cu ea in cele trei lumi ale gandului, sentimentului şi voinţei, ca expresie a Mamei divine a Tatalui Divin a Copilului Christic.
IUBIREA in UNIME este DIVINĂ, RADIANTA, INALTATOARE.
“DUMNEZEU ESTE IUBIRE ŞI IUBIREA SA CREAZĂ ŞI RECREAZĂ FĂRĂ INCETARE”.
Cand un bărbat şi o femeie se unesc la nivelul tuturor centrilor, Divinul treimic creeaza. In acele momente de supremă contopire EL şi EA SUNT CU ADEVĂRAT O SINGURĂ FIINŢĂ ANDROGINĂ, dotată cu puteri divine. Trezitii pot vedea in acel moment cuplul invăluit de splendori: incărcaţi cu electricitate şi magnetism universal; teribile forţe cosmice se acumulează in profunzimea Sufletului; chakrele corpului scanteiază şi forţele misterioase ale MARII MAME COSMICE circulă prin toate canalele organismului nostru, sarpele de foc se agită, focurile inimii prind viaţă şi razele teribile ale TATĂLUI scanteiază cu maiestate pe fruntea fiinţelor unite.
Aceasta casatorie radianta cu el sau ea apare dupa ce am trait interior casatoria sacra a sufletului cu spiritul, a mamei cu tatal. Rupti cu rani de iubire, sau de putere sau de exprimare nu ne putem contopi cu celalalt in 7 planuri.
…….
Toate cuplurile trec prin probele destinului ce sunt vii si se activeaza la finalul fiecarei etape fara ele nefiind posibila trecerea de la un anotimp la altul in cuplu. Asa functioneaza cuplurile pe aceasta planeta. Doar ca noi tot ne amagim cu primavara interioara, fluturi in stomac, indragosteli usoare.
Iubirea christica cea care se activeaza doar in triunghiul cu varful in sus, tesuta cu ajutorul a multor triunghiuri de virtuti ne invita sa trecem de la reamintiri, dezveliri la constructia reala care presune sincronizari si desincronizari, conectari profunde, limpeziri si purificari, inteleptiri.
Nu va asteptati sa teseti un cuplu radiant bazandu-va pe zestrea pe care o aveti din alte vieti sau pe IQ sau pe faptul ca aveti bani sau gandindu-va ca va ajuta un curs sau o carte.
Cuplurile Unimii fac treceri pe toate razele vietii activandu-si virtutile doar prin provocari, experiente, cumpene. Asa se dezvaluie soarele christic al cuplului, insasi radianta, povestea, unicitatea.
Cu cat veti fi mai blanzi, mai iubitori, mai caldurosi in experientele daruite de viata cu atat veti primi mai mult aur celest pe care il veti aseza in Cununa Casatoriei activa in triunghiul tainelor: casatoriei-iubirii-unimii dar si in toate triunghiurile de virtuti marturisite de voi in Tot si Toate.
Si da se primeste greu aceasta Cununa si se pierde usor ……insa nu uitati sa o vizualizati seara de seara pe varful muntelui christic asezand pana la ea virtutile in care credeti( ex: rabdarea-blandetea-iubirea) initierile pe care le-ati luat, darurile care va lumineaza drumul, marile intelegeri.
Cum arata aceasta Cununa?
Ce virtuti v-o dezvaluie?
Ce credinte potentoare-trezitoare va sustin in noua etapa?
Ce inseamna libertate in cuplu? Dar libertinaj?
Cum putem trai impacarea triunghiurilor in cuplu?
Cum arata roata cresterii in Unime in cuplul meu?
Ce simt cand vizualizez valsul sferelor in cuplu?
Ce parti tipa in cuplul meu, ce aspecte ale lui se inalta?
Pe ce raze fac treceri?
Ce noduri emotionale nu ma sustin in crestere?