imi placea sa repet atinsa, blanda, sopotitoare, …..cateva versuri,
Am vazut un copil in oglinda/Frumos ca un crin de zapada/Mana lui incerca sa ma prinda/ Ochiul lui se grabea sa ma vada ….Cine esti?
Undeva in fata acestei porti ma opream ….stiind cumva ca Drumul de acolo va incepe.
Recitam multe versuri pentru ca imi placea sa le ating cu sufletul insa intuiam….. ca doar unele imi vor desena Calea.
Si acestea parca au ramas peste timp vesnicizand pasii in zapada dezvelirii.
Cred ca orice pasiune care se activeaza prin reamintire vine daca nu in linia unui talent ce a inceput candva si continua catre varf atunci spre boltirea ta, spre ajutor in trezie.
Micuta fiind scriam, recitam si cantam mai mult pe piane ceresti decat pe cele lumesti iar melodiile pe care le auzeam nu aveau partitura aici insa erau minunate in micuta mea ureche.
Deasemenea desi stiam multe poezii insa doar cateva versuri ma duceau de mana spre acel taram frumos al recunoasterii de sine unde sufletul zburda, clipa devine aurie si totul capata sens.
Privind acel copil am inteles povestea triunghiurilor care cuvanta prin fiu, fiica largind departarile cu zambetele micilor giganti ce sunt oglinzile noastre, maestrii si insasi chemarea de a ne intoarce Acasa ….fiind Copiii si nu ramanand Copiii in Ochiul Dezvelirii.