Eram pe un cal alb-bleu pe drumuri frumoase serpuite privind un varf de munte. O ceata mare se aseza intre mine si ea Cetatea, Noul Ierusalim, Imparatia insa nu era o ceata reala ci mai degraba o plasa aruncata de trei familii care inca n-au trecut, trei civilizatii care nu acceseaza frecventa iubirii. Plasa cuprindea planeta noastra si din noduri se descarcau algoritmi de dependenta, impietrire, alienare, iritare, desfrau, vrajba, risipa care ii atingeau pe cei ce se aflau in Bucla lor Existentiala neactivand inca Realitatea divina.
Cativa si nu putini paseau pe Cale inundand cu darurile lor Valea, Muntele, Povestea. Razele lor ii atingeau si pe cei ce se aflau in plasa insa nu ii puteau elibera. Si ei primeau, avant, ajutor, sustinere nu si eliberare. Taina Unimii ii cheama pe Toti insa cu adevarat Primirea si asezarea in Ea o faceau doar cei ce aleseserara Unimic.
In plasa se aflau atei, razvratiti, orgoliosi, impatimiti si foarte multi oameni care se imbracasera cu spiritualitatea doar pentru a se desfata cu iluzii.
M-am oprit si am privit Cerul. Din Soarele Mare s-au desprins trei sori, marele Triunghi cu care plasa a fost atinsa. Exact in Centrul ei a aparut o Poarta prin care unii nu toti au pasit, au facut trecerea au pornit pe Cale.
Cei trei sori au coborat de trei ori si fiecare data unii plecau lasand prin fluidul recunostiintei sustinerea lor pentru cei ramasi.
Pe cercuri de lumina multe civilizatii radiante frumoase s-au apropiat ca niste sfere inconjurand plasa, valsand.
Putini ramasi continuara sa se zbata.
Sarbatorile aduceau usurare dar nu si eliberare la fel pasirea lor.
Apoi deodata fiecare a primit la Centru indrumarea si prin alegere unimica au scapat de Plasa.
Privind Drumul si Oamenii innaripati am inteles ca ceata se poate ridica oricand sub ochiul dezvelit graind in Unime.