Susţinătorii plasării Atlantidei în Marea Neagră cred mai departe că adevăratele dovezi sînt îngropate în apropierea coastelor României, iar Insula Şerpilor e o rămăşiţă a înfloritoarei civilizaţii de acum 10.000 de ani.
Atlantidă românească
Etnograful Adrian Bucurescu arată că fabuloasa ţară s-a scufundat în marea denumită de egipteni Siriath, adică Marea Neagră. În cinstea lui Orpheus, împăratul-zeu numit de atlanţi, şi urmaşii lor direcţi, tracii, egiptenii au ridicat acum mai mult de 5.000 de ani, la Giseh, enigmaticul Sfinx. În 1913, în „Dacia preistorică“, Nicolae Densuşianu localiza Atlantida între Porţile de Fier şi Sfinxul din Bucegi. „Atlantis“ este tradus de unii lingvişti prin „Fericire“, iar grecii antici denumeau actuala Insulă a Şerpilor din Marea Neagră, Makaron, adică „A fericiţilor“. Nu departe de ea, arheologii ruşi au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite, după unii, atlanţilor. În apropiere, la Hamangia, au fost găsite uimitoarele figurine din lut, intitulate generic „Gînditorul“ şi datate 5000-3000 î.Hr., într-o perioadă cînd de gîndire abstractă nu putea fi vorba. Însăşi cetatea Histria conţine o ciudăţenie: pare a fi construită pe role.
Insula Şerpilor, rămăşiţa unui continent
Conform ipotezei susţinute de tot mai mulţi adepţi, din străvechea Atlantidă a rămas doar Insula Şerpilor (foto). Certitudine este doar faptul că pe colţurile de stîncă azi pustii se ridica pe vremuri un superb templu închinat zeului Apollo. Puţini ştiu că însuşi Mihai Eminescu a vorbit în versurile sale de enigmatica Atlantidă din Marea Neagră. „Din Fundul Mării Negre, din înalte-adînce hale/ Dintre stînce arcuite, din gigantice portale/ Oastea zeilor Daciei în lungi şiruri au ieşit“. Locuitorii Insulei Şerpilor din antichitate era numiţi Blajini sau Preafericiţi şi erau consideraţi urmaşii atlanţilor. Ipoteza existenţei unei Atlantide pe teritoriul actualei Mări Negre a fost îmbrăţişată şi de Robert Ballard, descoperitorul Titanicului. Acesta susţine că, în urmă cu circa 7.000 de ani, fîşia de pămînt care separă Mediterana de lacul Mării Negre a cedat sub presiunea apei, distrugînd civilizaţia momentului respectiv. Un argument în sprijinul localizării continentului dispărut în spaţiul românesc este şi acela că, în faza de descompunere a imperiului, atlanţii practicau intens sacrificiile umane, obicei sîngeros şi crud pe care-l aveau geto-dacii.
Atlanţi la Şinca Veche?
Charles Berlitz a publicat într-una din cărţile sale, „Atlantis, al optulea continent“, o hartă modernă a planşeului Oceanului Atlantic. În zona Insulelor Canare, el arată că există şi azi, acoperit de ape, un masiv muntos numit Dacia (foto). De aici, presupunerea că atlanţii au plecat către zona Carpato-Danubiană, iar tracii ar fi urmaşii atlanţilor. Poate au ajuns în Insula Şerpilor (Albă) unde exista acel templu al Zeului Soare (atlanţii aveau o religie bazată pe cultul Soarelui), apoi unul închinat lui Ahile sau chiar mormîntul semizeului. Edificiul antic avea formă pătrată, fiecare latură avînd 29,87 m şi se pare că avea nouă altare. Funcţiona şi ca oracol şi se spune că aproape totul era din aur, marmură albă şi mărgăritare. Legendele romane spuneau că templul alb nu a fost construit de mîna oamenilor, ci era de origine divină. Motiv pentru care întreaga insulă a fost numită Insula Sfîntă. Atlanţii e posibil să fi ajuns şi prin părţile Braşovului, dacă ar fi să dăm crezare ipotezei care susţine că enigmaticul Templu al Ursitelor de la Şinca Veche a fost întemeiat de aceeaşi civilizaţie care a ridicat şi Templul Alb din Insula Şerpilor. Un lucru e sigur şi uimitor: tracii au avut cunoştinţe extraordinar de avansate pe care nu prea avea de unde să le ia decît de la nişte colonizatori, necunoscuţi deocamdată.
Din ce cauză s-a scufundat?
• Astronomul polonez M.M. Kamienski a apreciat că aşa-numita Cometă a lui Galilei s-a ciocnit cu Terra ( 9541 î.Hr.) şi a produs scufundarea Atlantidei. Inginerul german Otto Muck susţine că în Oceanul Atlantic ar fi căzut cu o viteză de 20 km/secundă un meteorit gigant cu diametrul de 10 km. Legenda potopului este arhicunoscută. Această faimoasă catastrofă a lumii antice poate fi întîlnită la majoritatea popoarelor, cu excepţia aborigenilor australieni, a laponilor şi eschimoşilor. Oamenii de ştiinţă admit faptul că la baza mitului a stat un fenomen real, verificabil istoric şi arheologic, uriaşele inundaţii fiind o consecinţă a încălzirii climei după ultima glaciaţiune. Potopul menţionat şi în Vechiul Testament şi apreciat de Vatican că a avut loc acum 13.100 de ani, a lăsat din Atlantida numai „Insula celor 7 cetăţi“.
Multe legende venite de dincolo de timp vorbesc despre pamânturi sfinte aflate pe locul unde acum domină Marea Neagră. Unii cercetători afirmă că aici este localizată străvechea Atlantida, cu templele sale, în special Templul lui Apollo, zeul soarelui, a cărui origine hiperboreană începe să capete un contur tot mai precis. Din străvechea Atlantida, se zice, că a rămas doar Insula Şerpilor.Insula Şerpilor a fost un teren mistic, un loc de trecere între două lumi. Aici, pe colţurile de stâncă acum pustii, se ridica pe vremuri un superb templu care a fost închinat solarului Apollo. Apele mării îi protejau pe preoţii solari de vizitele curioşilor şi ale profanilor.
Marele Diodor amintea în scrierile sale Insula Şerpilor, cunoscută ca Insula Leuky: „În faţa ţinutului celţilor, în parţile Oceanului, este o insula numită Leuky, adică Albă. Latona, mama lui Apollo, s-a născut aici şi din cauza asta Apollo este mai venerat aici decţt ceilalţi zei… Această insulă era numită şi Helixea (Felicia) sau “nesos makaron”, Insula Preafericiţilor. Nu departe de acolo erau munţii Riphei (Carpaţi)…”
Preafericiţii sau Blajinii erau urmaşii atlanţilor, cunoscuţi şi sub numele de rămăni. Despre ei textele vechi amintesc că locuiau pe lângă apele cele mari în care se varsă toate apele, iar folclorul românesc spune că în acele tarâmuri îşi are Dumnezeu cetatea de unde guvernează toate ale lumii, bune şi rele. Ipoteza existenţei unei Atlantide pe teritoriul actualei Mări Negre a fost îmbraţişata şi de Robert D. Ballard, fost ofiţer al armatei maritime a Statelor Unite şi oceanograf specializat ân arheologie acvatică, printre altele fiind descoperitorul rămăşiţelor Titanicului şi a navei de luptă Bismark. Acesta susţine că în urmă cu circa 7.000 de ani, fâşia de pămâînt care separa Mediterana de lacul Mării Negre a cedat sub presiunea apei. Revărsarea acesteia a fost catastrofală pentru civilizaţia momentului respectiv. Forţa apei a distrus totul în calea ei, iar egalizarea celor două nivele s-a făcut abia după 40 de zile. O serie de construcţii ciudate au fost depistate, cu ajutorul sonarului, pe fundul mării. Să fie oare vorba despre Atlantida? Susţinătorii plasării Atlantidei în Marea Neagră cred mai departe că adevăratele dovezi sunt îngropate în apropierea coastelor României, iar Insula Şerpilor e o rămăşişă a înfloritoarei civilizaţii de acum 10.000 de ani.
Etnograful Adrian Bucurescu arată că Atlantida s-a scufundat în marea denumită de egipteni Siriath, adică Marea Neagră. În cinstea lui Orpheus, împăratul-zeu numit de atlanţi, şi urmaşii lor direcţi, tracii, egiptenii au ridicat acum mai mult de 5.000 de ani, la Giseh, enigmaticul Sfinx. În 1913, în „Dacia preistorică“, Nicolae Denşuşianu localiza Atlantida între Porţile de Fier şi Sfinxul din Bucegi. „Atlantis“ este tradus de unii lingvişti prin „Fericire“, iar grecii antici denumeau actuala Insula a Şerpilor din Marea Neagră, (Nesos) Makaron, adică „A fericiţilor“. Nu departe de ea, arheologii ruşi au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite, dupa unii, atlanţilor. În apropiere, la Hamangia, au fost găsite uimitoarele figurine din lut, intitulate generic „Gânditorul“ şi datate 5000-3000 î.Hr., într-o perioadă când de gândire abstractă nu putea fi vorba.
Însaşi cetatea Histria conţine o ciudaţenie: pare a fi construită pe role. Este vorba despre un sistem de coloane orizontale peste care a fost construit zidul propriu-zis. Pentru cei care nu sunt specialişti, le spunem doar că astfel de construcţii folosesc, la ora actuală, arhitecţii japonezi pentru a atenua şocul cutremurelor. Este celebrul sistem de „clădiri pe role” care asigură siguranţa înaintea cutremurelor de orice fel. De unde cunoşteau grecii veniţi aici, pe ţărmul Mării Negre, această tehnică? Şi dacă o cunoşteau, de ce cetaţile din patria lor (mult mai încercată din punct de vedere seismic) şi din alte zone colonizate nu au fost construite în acelaşi mod?…
Charles Berlitz a publicat într-una din carţile sale, „Atlantis, al optulea continent“, o hartă modernă a planşeului Oceanului Atlantic. În zona Insulelor Canare, el arată că exista şi azi, acoperit de ape, un masiv muntos numit Dacia. De aici, presupunerea că atlanţii au plecat către zona Carpato-Danubiană, iar tracii ar fi urmaşii atlanţilor. Poate au ajuns în Insula Şerpilor (Alba) unde există acel templu al Zeului Soare (atlanţii aveau o religie bazată pe cultul Soarelui), apoi unul închinat lui Ahile sau chiar mormântul semizeului. Edificiul antic avea formă pătrată, fiecare latură având 29,87 m şi se pare că avea nouă altare. Funcţiona şi ca oracol şi se spune că aproape totul era din aur, marmură albă şi mărgăritare. Legendele romane spuneau că templul alb nu a fost construit de mâna oamenilor, ci era de origine divină. Motiv pentru care întreaga insulă a fost numită Insula Sfântă. Atlanţii e posibil sa fi ajuns şi prin parţile Braşovului, dacă ar fi să dăm crezare ipotezei care susţine că enigmaticul Templu al Ursiţelor de la Sinca Veche a fost întemeiat de aceeaşi civilizaţie care a ridicat şi Templul Alb din Insula Şerpilor. Un lucru e sigur şi uimitor: tracii au avut cunoştinte extraordinar de avansate pe care nu prea avea de unde sa le ia decât de la nişte colonizatori, necunoscuţi deocamdată.
Memento mori
de Mihai Eminescu
” Din fundul Mării Negre, din înalte-adânce hale
Dintre stânce arcuite, din gigantice portale
Oastea zeilor Daciei în lungi şiruri au ieşit…
Zeii Daci ajung la marea, ce deschide-a ei portale,
Se reped pe trepte’nalte şi cobor în sure hale
Cu lumina, ei îngroapă a lor trai întunecos;
Dară ea, înfiorată de adânca ei durere,
În imagini de talazuri cânt-a Daciei cădere
Şi cu-albastrele ei braţe ţărmii mângâie duios.”
Sursa: https://sfinxredivivus.wordpress.com/2011/05/28/atlantis/