Iubesc sa intalnesc oameni frumosi pe care ii simt in dezvelire ca niste sfere minunate luand cu asalt Cerurile. In astfel de trialoguri, eu-ei-Cerurile, vad cum unitatile de Sens ne ating cladind o noua perspectiva, mangaind si hranind Zborul.
Unii dintre ei asteapta confirmari, altii vin cu multe credinte stalagmizate, altii cred ca stiu, altii vor doar sa se auda inca o data, insa peste toate acestea, plapuma trialogului se aseaza blanda si calda, aducand la mijloc in triunghiul treziei o nota aparte din care tasnesc cautari, bucurii, alegeri.
Unitatea de Sens in care se inchide trialogul nu este cea asteptata ci cea meritata. Ea nu in vine in tonul stiut ci ca o stralucire care creste din aproape in aproape, plamadind viitorul.
Dupa trialoguri, mergeti acasa sau in parcuri, visati, pictati, scrieti, pastrati versul divin.
Nu va cufundati in vechile temeri. Pastrati varful triunghiului la care va puteti intoarce in orice timp, cu sau fara omul frumos cu care ati atins stralucirea.
Si aceste inaltimi isi vor da maina din aproape in aproape, dezvelind in taina lui Acum, Muntele.