Privind acest covor de fire aurii si verzi pe care pasesc …….. stiind ca se numeste Tandrete… nu pot sa nu zambesc gandindu-ma ca asociem de multe ori acest lucru cu un barbat sau cu o poveste insa ea este mai mult decat atat…..e o trena care ne umple umerii de lumina, e o tapiserie care ne mangaie sufletul intregit, e mir si lacrima, frumusete si curgere, atingere si cant in versul vietii, dospit.
Tandretea este a Cerurilor care cuvanta in Cupa Pamantului. Paradis regasit.
Cand incep sa scriu se aduna darurile frumos colorate ca niste toamne pline pe bolti……si marea tandrete a Universului ma copleseste, mangaindu-mi sufletul cu multe cuvantari in lumina.
Pasind peste sensuri, Marea Trandrete alinta……versul sprintar, sufletul vioi.