Daca ar fi sa privim cu ochi divini cuplul am vedea doua sfere care se suprapun partial sau total unind Cerul cu Pamantul intr-un vals al bucuriei, regasirii, iubirii. Si expresia fizica a acestor doua rotunjimi sunt cele doua verighete pe care le purtati prin taina casatoriei Triunghiul de lumina imbracand Relatia, insasi Familia Divina, Constiinta triunica. Parintii cosmici.

Valsul acesta are si el o istorie (chiar daca ne cunoastem de 3 luni) si ca in orice poveste descoperim in furtunile obisnuite nori ai supararii, tradarii, neiertarii unii neavand nici o legatura cu viata aceasta. Si daca nu practicam prezenta constienta, autoobservatia, blandetea conectiva vom arunca norul pe celalalt sau pe copii, colegi, mama, tata prelungind lanturile supararii, firel tradarii, legaturile neiertarii.

Orice emotie( e-movere) care tasneste din noi in patratul materiei dezveluie o o tema de viata sau mai multe care pot fi rezolvate cu ajutorul Triunghiului divin format din 3 virtuti sau 3 calitati divine sau 3 rugaciuni sau 3 posturi. Acest Triunghi este Casa de pe Stanca( cea pe care nu o mananca moliile) este adapostul in care putem tese cu fire de lumina….Relatia noastra.

Cuplul intrupeaza merite vechi sau noi ce se dezvelesc la timpul potrivit in lumina regasirii. Nu e noroc sau ghinion. Atragem ce meritam fie ca il numim cuplu toxic sau relatia inaltatoare si atata vreme cand vom plasa in afara noastra ….treburile nerezolvate spunand ca a fost o relatie nesanatoasa si ca el era meschin, netrebnic, tradator iar eu perfecta, sfanta, preaminunata…nu vom invata nimic. Relatia noastra cu x intrupeaza toate nerezolvatele dar si daruri vechi si noi ce abia asteapta sa paseasca pe scena cuplului in lumina bucuriei, regasirii. dezvelirii. Si putem avea 8 vieti in care am semanat jertfe si iata ca a venit a 9 a in care doar culegem roade, daruri, bucurii si o relatia inaltatoare sau pot fi multe intrupari in care am tradat, chinuit, ranit si iata ca au sosit abia acum( insa pe legea meritelor, pe legea atractiei, pe legea rezonantei, pe legea karmei) Facturile.

Ne aflam intr-un context in care platile accelerate la nivel de om, cuplu, tara sunt extrem de vizibile de aceea nu va grabiti cu etichetele( e o relatie toxica..cahhhh trebuie aruncata la gunoi) ratand invatarea divina ci asezati-va in fotoliul contemplatiei accesand spirala intrebarilor: Ce parti din mine au atras aceasta relatie? Ce imi dezaluie aceasta furie? Ce am de invatat din aceasta poveste? Ce sabotori se activeaza din nou? Ce triade ma cheama? Ce virtuti isi dezvaluie stralucirea? Ce insigh-uri se activeaza pe Cerul interior?

Valsul cu intrebarile plimbandu-va prin padure sau intr-un pelerinaj spiritual va permite sa va centrati( sa va miezificati) adica sa descoperiti in starea de interioritate, razele Christului interior cu care puteti indeparta norii supararii, neiertarii, neacceptarii.

In dezintegrarile care pot fi multinivelare ( pe mai mai multe raze ale cuplului) sau uninivelare( pe o singura raza sa spunem sexualitatea) nu va grabiti sa va luati jucariile si sa plecati sau sa atacati cu furie ci mai intai cultivati iertarea( Ma iert si ma dezleg de toate greselile facute fata de X acum si altadata, Rog Sfanta Treime sa ma ierte, Sunt Una cu Iertarea) si apoi gradinariti relatia cu virtuti, uitandu-va la partea frumoasa a relatiei, la divinul din Tot si Toate. Doar uitandu-ne la varfurile de munti vom deveni ca ei. Daca ne uitam insa la cosul de gunoi asa va deveni si relatia noastra.

Atunci cand va focusati pe greseli practicand reprosul, nemultumirea, critica, prin acest jaf energetic in interiorul cuplului nu faceti decat sa scadeti protectia divina a cuplului si sa deschideti poarta bolilor de cuplu: impietrirea, distantarea, minciuna, tradarea sau fara sa va dati seama expuneti cuplul la atacuri energetice generate de invidie, suparari, ura.

Tot ceea ce apare in cuplul vostru ca furtuna, cutremur, agitatie ascunde o tema de viata noua sau veche ce vrea sa fie rezolvata in lumina constientei. Si aceasta lectie ce treneaza poate de multe intrupari …pentru a fi facuta rapid si fara durere are nevoie din partea voastra de prezenta constienta-autoboservatie-rugaciune, sau bucurie-contemplatie-sfinte litughii sau iubire jertfista-blandete-intelepciune. Doar asa se dezvaluie darurile de cuplu: bucuria radianta, intelepciunea radianta, caldura, frumusetea, acceptarea etc

Nimic nu poate fi rezolvat pe nivelul la care s-a activat adica in orizontala vietii ci doar in triunghiul christic. De aceea povestesc atat de multe despre Triade, pentru ca ele sunt acoperisul casei cuplului, acea casa de pe stanca pe care nu o mananca moliile sau alte spus protectia divina a cuplului. Doar aici in Cerul relatiei, cu ingerii alaturi, facand valsul sferelor cu iubirea-intelepciunea-bladetea sau bucuria-pacea-smerenia pot aparea acele innoiri interioare care determina o noua etapa in cuplu. Pana cand fiecare nu renunta la asteptari, conditionari, proiectii unindu-se cu Cerul…..suplimentele de misiune in cuplu nu apar.

Cuplul desi porneste de la o zestre mare sau mica sporeste pe masura ce sunt cultivate virtutile si secatuieste pe masura ce protectia divina scade datorita patimilor, greselilor repetate, minciunilor, amantlacurilor, supararilor, necuratiilor.

De multe ori in starea de tristete experimentam o tranzitie/ trecere de la o stare de constienta la alta. Si nu trebuie sa aruncam aceasta stare pe celalat sau o bagam sup pres…ci doar sa o contemplam cu blandete. Putem scrie, ne putem ruga, putem sa ne plimbam pentru a-i spala aripile si da nastere din cenusa tristetii, pasarii bucuriei privind cum aripile ei unesc Cerul cu Pamantul

Mai jos sunt cateva exercitii pentru cuplurile care vor sa-si refaca puntile subtiate sau rupte in dezintegrari multiple privind la Muntele Iubire si varful Sarut:

  1. Intrebati-l pe partener care este triunghiul iubirii lui sau cum vrea sa fie iubit?

Raspunsul poate fi: surprize frumoase-incredere-suportivitate sau sa facem sport impreuna-sa ne uitam la filme-sa primesc aprecieri pentru ceea ce fac sau sa gatim impreuna-sa mergem la munte in fiecare week-end-sa meditam impreuna

2. Uitati-va la triunghiul format din timp personal-timp de cuplu-timp profesional. In centrul lui apare Implinirea( activarea plinului care suntem) Ce simtiti sa adaugati timpului in cuplu?

3. In fiecare seara oferiti-va minutul relational. Asezati-va mana pe inima partenerului vostru. Povestiti tinandu-va de maini si privindu-va sau punand mana pe inima celuilalt. Spovediti-va, dezveliti, lasati inima sa cuvante.

4. Sfanta Treime

Protectie sa sa ne fie

Iubirea sa creasca

Discernamantul sa infloreasca

Intelepciunea sa rodeasca

Implinire sa fie

Drag si bucurie.

Folositi aceasta formula cand va simtiti cuplul amenintat, in aglomeratii in razboaie psi, in conflicte,  cand simtiti invidia unor doamne sau cand treceti printr-o tradare, amantlac, criza existentiala.

5. Luati din buchetul de triunghiuri care insoteste cartile Triunghiurile Schimbarii sau Valsul sferelor…. un cartonas care sa raspunda la intrebarea: care este triunghiul-caluza care ne cheama? sau in ce triunghi avem restante?Ce triunghi ne ajuta sa urcam muntele divin?

6. Repetati in voi: Suntem liniste, iubire, drag si implinire

Suntem tot ceea ce suntem

Noi suntem

7. Cand stati langa celalalt seara in pat spuneti in voi pentru a activa reamintirea, valsul sferelor, intoarcerea Acasa

Sfera cu Sfera

Cer cu Cer

Iubire cu Iubire

Bucurie cu Bucurie

Blandete cu Blandete

Om

Sfant

Impreuna

Una

( Puteti insaila un triunghi sau mai multe)

8. Curgeti cu aceasta mantra a unimii: Recunosc Unimea care Suntem, Iubirea care suntem, Intelepciunea care suntem si Tot ceea ce Suntem in Sfant Numele Tau

9. Cat de prezent/a sunteti in cuplul vostru?

10. Luati initieri de cuplu: ex: Sf Graal, Initierea razei a 8, Camasa vindecatoare a Mariei Magdalena a etc

11. Aprindeti lumanari in trinitatea-pastor a cuplului. A patra lumanare din centru asezati-o pentru a activa un dar la nivel de cuplu: ex: iubire, bucurie, intelepciune

12. Activati legea efortului indirect. Daca va doriti bucurie in cuplu, oferiti voi mai intai bucurie

13. Faceti-va iertarile fata de cuplu, casatorie, armonie, iubire, bucurie, comunicare, unime( Ma iert si ma dezleg, Rog sa fiu iertata si dezlegata, Sunt Una cu Iertarea)

14. X iarta-ma, X te iert, Doamne vin cu X ca sa ne ierti, Doamne ajuta-ma sa ma iert, Sunt Una cu Iertarea

15. Doamne glasuieste in sufletul partenerului meu. Spune-i ca-l rog sa ma ierte, eu il iert si cu drag ceresc il rog sa construim in triunghiul iubirii-bucuriei-unimii

16. Consacrati posturile( Ex Pentru Iubire, Armonie, Bucurie)

17. Onorati cuplul. Participati la taina casatoriei, sustineti cuplurile in furtuna cu rugaciuni, binecuvantari, ganduri de lumina

18. Vindecati arborele genealogic. Ce Ip-uri( iertari a pacatelor) sunt la nivel de casatorie, cuplu, familie in neamul vostru?

19. Cautati sa gasiti radacina unei situatii neplacute in voi…nu in exterior. Care sunt cauzele? Faceti o regresie, intrati in trialog, activati spirala intrebarilor.

20. Folositi Graalul ceresc, Sfera Initiala, initierile Mariei Magdalena, Triunghiurile Unimii pentru a activa glasul divin al cuplului vostru.

21. Ce inseamna iubirea in cuplu? Dar iubirea de tot si toate? Cum puteti christiciza aceasta iubire?

22. Care este misiunea voastra in cuplu? ce simtiti sa asezati pe verticala cereasca dar pe orizontala lumeasca?

23. Care este chipul relatiei voastre? Desenati-o.

24. Ce preocupari comune, ce pasiuni in Impreuna-Una simtiti sa asezati pe harta cuplului vostru?

25 Impacati-va cu celalalt inainte de apus. Ce triunghi al intelegerilor se aseaza in cupa familiei?

26. Verificati ce credinte aveti legate de cuplu. Desenati mai multi sori cu multe raze: Pentru cuplu desenati raze-credinte, pentru casatorie, raze-credinte, pentru familie, raze-credinte. Ce credinte limitative va saboteaza cuplul? 

27. Multumiti fiecarei barbat, femeie din viata dvs vazand cununita darurilor pe care ei v-au adus-o.

28. Ce triunghi cu virtuti simtiti sa asezati in pomul iubirii?

29. Credinte limitative in cuplu:

Dragostea dureaza trei ani

Barbatii te iubesc doar cat vaneaza

Nu exista barbati responsabili

Casatoria omoara pasiunea

Daca vasul-cuplu s-a spart nu mai ai ce sa refaci

Incepeti procesul de rescriere. Cu ce credinte potentatoare-trezitoare le puteti inlocui?

30. Faceti exercitii de recunostiinta in cuplu.

31. Conectati-va la centrul vostru cand sunteti in cuplu. Ce va spune izvorul interior?

32. Care este triunghiul sabotorilor in cuplul vostru?

33. Cum va ganditi sa christicizati cuplul, familia?

34. Activati Spirala intrebarilor, Spirala temelor, Spirala darurilor

35. Limpeziti relatia in triunghiurile Unimii: Te curat si te dezleg de legaturi, greseli, pacate de tot ce s-a spus cu Voie si fara Voie Acum si Altadata, Te botez cu lumina, Te deschid catre Iubire, Armonie, Pace, Unime

36. Imbracati-va in Triunghiuri de lumina ( Sunt Liniste, Iubire, Bucurie, Sunt Tot cea ce Sunt, Eu Sunt)

37. Spirala intrebarilor : ce parti din noi se opun valsului sferelor?Care sunt sabotorii interiori? Ce teme plang? Care sunt binecuvantarile deghizate ale experientelor din viata de cuplu/ familie?Ce vrea sa-mi spuna mama interioara? tatal interior/ familia divina? Pe ce raze ale vietii apar triunghiuri limitative? Ce parti din mine cresc in cuplul meu?

38. Care este scopul pentru care intram in taina casatoriei?Posibile raspunsuri: Sa imblanzim animalele salbatice interioare, sa ne indumnezeim, sa ne mantuim, sa rodim in Impreuna-Una, sa cunoastem Valsul Sferelor, sa dam grai Unimii in Cuplu, sa fuzionam cu Marea Sfera Centrala, sa devenim oameni frumosi si radianti, sa ne christicizam. Asezati raspunsul vostru in prima sfera din coloana pe care ati desenat-o in centrul triunghiului ce descrie cuplul vostru. Ori de cate ori unul dintre voi intra intr-o descentrare, desincronizare, dezintegrare amintiti-i de Scopul pe care il aveti in Impreuna-Una.

39. Ce triunghi-calauza ne ajuta in Treceri?Ce virtuti ne deschid portile de intelegere in cuplu?Exemplu: iubire-cunoastere divina-unime, intelepciune-clar-discernamant, blandete-rabdare-bucurie, pace-frumusete-recunostiinta, smerenie-credinta-unime, iubire-bucurie-intelepciune etc

40. Ce credinte potentatoare-trezitoare pot sustine valsul sferelor, cuplul in Unime, casatoria inaltatoare?Ex: Impreuna suntem Una, Cred in iubirea care transforma orice incercare in unitati de intelepciune pentru amandoi, Cred in puterile ascunse ale cuplului nostru care se dezvaluie din spatele oricarei provocari

41. Gasiti raurirea divina care se potriveste cuplului vostru. Ea e formata din nucleele de lumina care descriu triunghiul calauza sau din cuvinte-cheie care formeaza credintele voastre potentoare-trezitoare. ex: Sfera cu Sfera, Cer cu Cer, Iubire cu Iubire, Bucurie cu Bucurie, Intelepciune cu Intelepciune, Pamant cu Pamant, Om, Sfant, Cuplu in Unime, Una sau Sfanta Treime protectie sa ne fie, Iubirea sa creasca, Blandetea sa infloreasca, Intelepciunea sa rodeasca, Implinire sa fie, Drag si Bucurie

42. Gasiti 3-5 bucurii luminatoare care pot fi si pasiuni intregitoare.Ex: Sa ne plimbam prin parc, sa vorbim cu Soarele, sa ne imbratisam seara de seara, sa desenam impreuna, sa dansam etc. Si daca l-ati gasit agatati aceste bucurii in pomul christic al cuplului. Scrieti bucuriile si apoi pictati Sfera.

43. Ce valorizam noi in Impreuna-Una? Cautam trei valori care sunt in acord cu triunghiul-calauza si care nu se bat cap in cap cu credintele potentatoare-trezitoare si nici cu bucuriile. Le putem lua chiar din faptele noastre. Daca nu aveti inca un partner va ganditi la valorile care va cheama, va anima. Ex: abundenta-bucuria-pacea, bunul simt-generozitatea-empatia, suportivitatea-caldura-dedicarea, jertfa-blandetea-iubirea, autenticitatea-integritatea-transparenta, inteligenta cognitica-initiativa-flow-ul etc

44. Gasiti rolurile limitative care descriu linia durerii din cuplul vostru. Ex: Fifi nemultumitul si Printesa tropotitoare. Cautati varful triunghiului. Ex: Indumnezeirea sau Bucuria in Cuplu sau Valsul Sferelor. Descoperiti acele 3 atribute divine care descriu liftul ascenscional prin care vreti sa uniti Pamantul cu Cerul.

45. Ce admirati la celalalt?