Cand eram mica intre 5 si 14 ani, parintii mei mandri de faptul ca recitam frumos, scriam poezii, decoram, faceam felicitari si alte lucruri, ma obligau in toate vizitele lor sa joc anumite roluri, sa spun povesti, sa fac spectacole, sa distrez gazdele, pe scurt sa imi desfasor inzestrarile si ei sa culeaga aplauzele.
Erau multe momente in care refuzam, plangeam, ma retrageam in mine sau ii caricaturizam….Nu imi placea sa mi ceara sa spun o anumita poezie sau sa intru in pielea unui personaj. Nu aveam intotdeauna starea necesara pentru a recita Moartea caprioarei sau pentru a fi Misu St Popescu. Iubeam firescul, curgerea, intalnirea cu Gratia nu spectacolul si subtirica recunoastere.
Din cauza acestor presiuni, conditionari, asteptari m-am imbolnavit de mai multe ori iar apoi mai tarziu pentru cativa ani mi-am abandonat darurile.
Pentru ca nu mai vroiam sa fiu Ursul am ales o facultate care sa fie departe de casa parinteasca si un drum care sa nu aibe legatura cu vreo dorinta de-a lor ci doar cu chemarile si visele mele.
Descoper uneori cand merg cu prietenii in vacante sau iesim pur si simplu ca nu-mi place sa fiu in centrul atentiei, sa fiu intrebata ce va fi, rasfoita si bagata sub lupa, observata cu multa minutiozitate ca un obiect pretios sau intrebata cu voluptate ca un cititor in astre ce urmeaza sa se intample in Univers.
Uneori surad, alteori ma retrag, cand simt, raspund.
Firescul si bucuria de a fi in Impreuna-Unul ne transforma pe toti in Profetii vietii noastre.
Nu avem nevoie sa fortam Prezentul.Mangaind clipa, vom afla. Uneori tacerea aduce mai multe raspunsuri decat cotcodaceala.
Stiind bine ca mie nu mi-au placut scenele, nu le-am cerut nici copiilor mei sa spuna poezii la comanda sau sa povesteasca despre ceea ce vad in registrele subtile…..si asa am observat ca Sarra vorbeste despre sfere de lumina, calatorii astrale si ingerasi in parcuri, dupa taceri frumoase si hranitoare, la munte, la mare, cand ma simte foarte aproape, cand cand curgem si firescul ne inunda sufletul…..cand eu sunt linistita si in apele mele simte increderea, iubirea, bucuria de a fi, cand suntem toata familia si ne bucuram de ceva anume …..insa niciodata in public, intr-o vizita sau alaturi de persoane care o vad doar ca un copil.
E foarte important sa ii creditati pe indrumatorii vostri in corpulete mici, sa le recunoasteti Puterea care Sunt….
In etichete pitice ei nu vor glasui, in conditionari, asteptari, tipete, ei nu vor irumpe.