Triunghiurile limitative, chipurile noastre tipatoare sunt formate din credinte limitative, emotii reprimate, suparari, dorinte, asteptari, conditionari, patimi. Din ele tasnesc buclele mentale, emotionale, existentiale in care tot repetam exemenele vietii intalnindu-ne cu aceleasi tipare umane chiar daca poarta alte nume. Sunt emanatii ale egoului nostru si ele ne abat de la Cale, construind victima sau calaul sau distantul impietrit.
Cand avem nevoie de atentie, apreciere, lumina de la ceilalti, o putem lua cu forta fiind suparati-nemultumiti-in neiubire sau orgoliosi-impietriti-cu sindromul nedreptatii sau neincrezatori-furiosi-lipsiti de acceptare sau umili-in neiubire de sine-neincrezatori in viata si in tot. Aceste triunghiuri reci, ne ofera roluri importante pe scena ego-ului de vataf al curtii sau fifi nemultumita sau printesa nerecunoscuta insa in adevar aceste partituri ne sufoca pe dinauntru ne conduc catre nefericire, conflicte cu ceilalti, somatizari grave, boli.
In trecerea de la un prag la altul al destinului atunci cand nu am extras tot aurul celest al experientei, putem cadea in asfel de triunghiuri mlastinoase jucand pentru un timp rolul victimei sau al nobilului fara curte sau al doamnei nemultumite sau al reginei neincoronate. Nu exista nedreptate in Univers pentru ca legea meritelor data de cei 24 de intelepti ne spune foarte clar: vom primi la timpul potrivit toata plata si rasplata pe care o meritam. Cand vorbim de dreptate ea este doar la varful triunghiului adica in Ceruri. De ce? Pentru ca nu putem accesa oricand akasa pentru a vedea ce datorii avem sau ce aresturi sau ce am facut candva. Ne aflam pe o planeta a consecintelor, culegand ce am semanat si in alte vieti. Atitudine potrivita in fata unei nedreptati este aceasta: Ceea ce este, este si ceea ce nu este nu este. Si apoi imi fac iertarile fata de om, situatie, intregul context cerand dezvelire daca este pentru binele meu cel mai inalt sa aflu ce istorie personala am cu acel om. Sunt multe neinvatate pe care le caram cu noi, viata aceasta fiind minunata pentru a extrage din toate suferintele, diamante pe care sa le asezam in hainuta lui Acum.
Stand prea mult in aceste triunghiuri cu varful in jos, in neacceptare-neiubire-neiertare sau eu merit-ma simt nedreptatita-fug sau in furie-suparare-nemultumire……alunecam si sau cadem pe spirala descendenta si aceste caderi aduc deznadejde, pierderi de job-uri si oameni, boli, nefericire.
Situatiile in sine sunt neutre, noi proiectam asupra lor triunghiul limitativ in care ne zbatem. Si constientizandu-l, acceptandu-l, integrand darul lui, putem merge mai departe imbracand triunghiuri de virtituti, de intelegeri, de bucurii, de salturi.
Cand spunem despre un om ca are un caracter divin de fapt vedem o treime care ii dezvaluie chipul: bunatatea-iubirea-intelepciunea sau blandetea-recunostiinta-empatia sau smerenia-caldura-bucuria. Cand spunem despre un altul ca are un caracter mic de fapt vedem un triunghi cu varful in jos care tipa: meschinarie-agresivitate-versatilitate sau falsa umilinta-orgoliu-judecata sau suparare-nemultumire-neacceptare.
Triunghiul cu varful in jos atunci cand se impleteste cu cel cu varful in sus ne invita la uniunea spiritului cu materia a individualitatii cu personalitatea.
Intrebati-va cand apar obstacole in viata voastra: Ce atractori interiori au atras aceasta situatie? Ce triunghiuri limitative ma saboteaza? Ce parti din mine nu mi aduc liniste? Ce-mi dezvaluie aceasta experienta? Ce am de inbunatatit la stilul meu de lucru? La ce as putea renunta ca sa ma simt mai implinita? Ce repet in valsul cu viata si nu ma ajuta sa fiu fericita? Ce situatii se repeta in viata mea?
Ce facem cand se repeta triunghiul format din victima, calau, distant impietrit? Posibil sa va fi intalnit cu acest triunghi sau altul cu chipuri triste repetand aceleasi roluri declasand aceleasi bucle emotionale. Ceva se repeta……va spune o voce si suferinta revine in lupta pentru un barbat care este calaul sau distantul si voi victima. Si el continua sa penduleze intre inocenta fricoasa si focoasa roscata sau intre delicata eterata si bomba sexi. Ce parti din voi aleg sa joace un rol limitativ? Si cum este viata voastra in acest rol secundar tanjind dupa unicitate, radianta, stralucire? Va poate aduce implinire un astfel de triunghi limitativ?
Daca v-ati propus sa va dezbracati de rolul victima, identificati atractorii interiori cu care ati atras acest triunghi: frica-neincrederea-neiubirea sau supararea-neacceptarea-ignoranta sau tristetea-neiertarea-atasamentul fata de un barbat ?!!! Un triunghi in lacrimi atrage si mai multe lacrimi. Intrati in energia asumarii de Sine si identificati credintele limitative, fricile, schemele emotionale, sabotorii interni, asteptarile, conditionarile, dorintele. Victima si-a cedat puterea tatalui sau mamei sau calaului-manager sau falsului maestru, ea nu este stapana pe Sine, ea nu stie cine este. Ceilalti sunt mai buni, mai frumosi, mai radianti. Eu nu sunt bine, ceilalti sunt….asa suna vocea ei. Si da ceilalati sunt de vina si pentru nefericirea mea. Eu nu sunt la butoane, Ceilalti imi conduc nava pe apele vietii.
Intrati in centrul triunghiului si marturisiti-va puterea. Exprimati-va cu blandete-ferma. Nu cedati pentru avantaje materiale sau de alt tip …..ramanand amanta sau a doua prietena sau fraieruta sau cea care accepta orice si sta in raft sau rezerva sau naiva manipulata. Cine sunt este intrebarea care da jos valurile…..si ce aleg?
Priviti-va chipul celest. In sfanta biserica ati intalnit icoana amantei? In sufletul vostru meritati sa primiti doar faramiturile de la masa regelui?
Treimea cereasca este formata din tatal, mama si copilul. Atat. Si urmand acest chip christic activand mama interioara, tatal interior, copilul divin, rolurile limitative vor pleca, omul innoit, vertical, frumos, radiant dezvelindu-se in centrul triunghiului. Atata maretie in omul regasit, insasi Muntele.
Triunghiurile limitative creeaza povesti cu limite…..amanta nu se poate bucura de sarbatori, copiii ei nu sunt primiti de catre bunici si tot asa. Insa cati dintre noi stiu ca pentru astfel de roluri cum ar fi cel de amanta poti primi un arest care se poate traduce prin 7 vieti de singuratate sau daca nu acceptati aceasta perspectiva, platile pot fi boli, invizibilitate, blocaje financiare, neimplinire.
La inceput de viata cat nu suntem inca definiti, cristalizati aceste triunghiuri limitative sunt foarte atractive, incitante, pline de emotii. O competitie fara premii insa o tentanta, senzuala, coplesitoare competitie. Insa dupa si ani….apare suferinta iar cand rolul se repeta deja victima isi are mirosul ei cu care atrage noi calai si cam aceleasi povesti incalcite.
Primul munte pe care il urcam in noi este cel al carui varf poarta numele de Asumare de Sine…Imi asum …… naivitatea, neincrederea, frica pe care o am si aleg sa ma cunosc si sa-mi dezvalui puterea, forta, radianta. De aici putem imbraca triunghiuri de virtuti, triunghiuri de initieri, triunghiuri de intelegeri cu care putem dezactiva rolul limitativ dar si drumul limitativ pe care l-am ales.
V-ati intrebat de ce barbati impietriti aleg si victima-bleguta si calaul-bomba sexy? sau de ce falsul maestru are nevoie de un discipol femeie slab de inger si un o femeie controlor? Priviti triunghiurile vietii cu detasare…Unele sunt frumoase, radiante descriind chipul celest altele sunt formate din tati punitivi-copiii razvratiti-mame infantile sau mimoze, calai, stersi sau din morocanosi, infatuati, reci…..
Atunci cand v-ati gasit chipul celest si radiati ca niste intelepti frumosi, forte trinitare in actiune, tati-mame-copiii veti atrage doar intelepti, triunghiuri ceresti, oameni caldurosi, frumosi, radianti. O treime in Unime cu care veti trai valsul sferelor, Acasa.

Triunghiurile limitative sunt gri, negre, maro, rosu inchis, culori reci, aprige sau sterse. Ele sunt cu varful in jos dezvelind coborarea in materie, alunecarea, caderea cu ajutorul pacatelor, greselilor, patimilor. Si cand am atins fundul fantanii, se rupe firul vietii, apar accidentele grave, bolile care ne iau rapid, destruparile care ne coplesesc pentru ca par venite, fara pregatire. Aceste triunghiuri construiesc iadul negarii, o zona gri-neagra pe care o putem infrunta aprinzand in interior lumina constientei. Cu fiecare triunghi al Unimii cu care atingem inima Domnului ne vindecam pe noi si intreaga umanitate.
Mintea-inima-corpul, trinitatea inferioara se zbenguie adeseori in viata noastra prin dorinte generand atunci cand lacomia-frivolitatea-rapacitatea sau zgarcenia-furia-supararea cresc….. bucle existentiale dureroase. Cu siguranta ati intalnit oameni prinsi in capcana triunghiurilor limitative descrise de frici-suparari-refuzuri sau furii-neacceptari-neiubire sau neiertare-dispret-orgoliu inaintand greu cautand tapi ispasitori sau judecandu-se aspru considerandu-se ratati sau nedreptatiti. De multe ori din miezul acestor triunghiuri cenusii, maro, negre subpersonalitati de printesa, vataf al curtii, Gigi neintelesul, Piticul morocanos, Vesnicul nemultumit, furand carma vietii si cerand dreptate.
Triunghiurile limitative sunt chipurile noastre plangacioase, murdare, in tipat cu care am venit din alte vieti sau sunt din copilarie, pubertare, adolescenta si ele doar ne invita sa lucram asupra lor pentru a ne dezveli chipul christic, viul luminic.
Observati cand se activeaza aceste triunghiuri si subpersonalitatile se urca pe scena. Nu judecati.
In lumina constientei, observand anumite comportamente, puterile acestor triunghiuri in tipat incep sa dispara.

Mai jos sunt cateva triunghiuri de cauze care determina boli, nefericiri, rataciri precum si intrebari, exercitii, rauriri divine care va pot sustine sa rescrieti aceste cauze.

Neacceptare-neiubire-neincredere
Ce nu poti accepta in tine? In ceilalti?
Conecteaza-te la mama divina si la tatal cosmic. Cere parintilor divini, acceptare, iubire, incredere
Repeta in tine de 3, 7, 9, 21, 40 de ori pe zi: Sunt acceptare, iubire, incredere, Sunt Tot Ceea ce Sunt, Eu Sunt
Fa-ti iertarile astfel: Ma iert si ma dezleg pentru toate momentele in care am gresit, pacatuit fata de credinta, incredere, iubire, acceptare Rog Sfanta Treime sa ma ierte si sa ma dezlege, Sunt Una cu Iertarea
Scrie 21 de afirmatii care incep astfel: Accept………..
Iubeste ceea ce este asa cum este. Fuzioneaza cu oceanul iubirii divine
Repeta in tine: Invoc lumina, ta, Doamne, Acceptarea ta, Iubirea, Ta, Increderea Ta, Coloana sa fie. Cu ochi ceresti din albastrul pur ne privesti, Protejandu-ne Intarindu-ne, Inaltandu-ne, In gand te chemam, Cu iubire, incredere, acceptare imbracam, Mantia Ta!

Orgoliu-dispret-nemultumire
Care este scopul tau in viata?
Ce triunghiuri de virtuti simti ca te-ar putea sustine in evolutie?
Ce parti din tine refuza smerenia, bunatatea, recunostiinta?
Ce sabotori interiori nu te ajuta sa fii Implinit?
Marile decizii din viata ta, de ce triunghiuri au fost inspirate?
Nemultumirea este acceptata in legile divine doar intr-o mica cantitate si doar in relatia cu noi insine. Mai departe, nemultumitului i se iau darurile.
Scrie 21 de afirmatii care incep astfel: Sunt recunoscator pentru…..

Supararea pe Dumnezeu-Supararea pe Oameni-Supararea pe Viata insasi
De-a lungul timpului in ce roluri ai intrat? Ex: Fifi Suparaciosul, D-na Pretioasa, Distantul nemultumit, Dominatorul
Legea meritelor ne spune ca oamenii primesc tot ceea ce merita la timpul potrivit si plata si rasplata. De unde vine supararea ta?
Ce sabotori interiori nu te sustin sa fii Implinit?
Ce apreciezi la viata ta?
Repeta in tine: Soare christic, Primeste-ma, Imbratiseaza-ma, Iubeste-ma, Eu la Triunghiul celest vin, Cu toate fortele treimice ma inchin, Coboara in mine, Sunt Una cu Tine
Ofera-ti bucurii ceresti si lumesti. Deseneaza o cruce. Pe verticala sunt bucuriile neconditionate, simple( te plimbi in natura sau spui o rugaciune sau multumesti) pe orizontala sunt bucuriile conditionate( iti cumperi un tablou apartinand unui pictor pe care il adimiri, mergi in locul pe care ti-l doreai de multa vreme, citesti cartea favorita)
Care este scopul acestei vieti pentru tine?
Cum vrei sa spagi coaja de ou, dand grai omului cu O mare?

Frica-neacceptare-neincredere
Repeta in tine: Sunt Bucurie, Frumusete, Radianta, Sunt Tot Ceea ce Sunt, Eu Sunt
Scrie pe o foaie de hartie 21 de afirmatii: Ma accept …….si apoi inca 21 cu Accept……..
Ce nu accepti in tine si in ceilalti?
Mediteaza pe tema Increderii in Sine.
Spune o rugaciune sau o raurire divina sau o invocatie din aceasta carte pana cand frica, neacceptarea, neincrederea vor disparea
Deschide-te catre o pasiune, un dar, o bucurie pe care vrei sa o exprimi
Gaseste un triunghi calauza care sa-ti fie prieten in aceasta etapa.

Furie-nevoia de dreptate-razvratire
Cine sunt eu?
Ce roluri joc in relatia cu ceilalti?
Ce nu-mi place la mine?
Ce triunghiuri de lumina simt sa imbrac pentru a-mi exprima esenta?
Cand se declanseaza razboiul in mine ce fac? Il aduc in relatia cu ceilalti, il bag sub pres, il transform in intelegere, dar, salt?
Ce relatia am cu familia divina?
Ce pasiuni imi anima viata?
Care este scopul meu pe aceasta planeta?
Cum pot onora orasul, tara, planeta?

Neprimire-indepartare de Centru-suparare pe Tot si Toate
Soare christic primeste-ma, Imbratiseaza-ma, Iubeste-ma, Eu la Triunghiul celest vin, Cu toate Fortele Treimice ma inchin, Coboara in mine, Sunt Una cu Tine
Ofera energia primirii celor din jurul tau.
Imbratiseaza-te, Iubeste-te, Accepta ceea ce este, Asa cum este
Cum simti sa intampini primavara interioara? Ce inseamna innoire pentru tine?
Repeta in tine: Ma primesc asa cum sunt, Primesc ceea ce este asa cum este
Construieste o raurire divina din cuvinte care te anima: Ex: Sunt Liniste, Iubire, Bucurie, Intelepciune, Blandete, Sunt Tot ceea ce Sunt, Eu Sunt
Gaseste in orice experienta, un dar.

Egoism-Minciuna-Versatilitate
Care este scopul tau in viata?
Cu ce fapte de lumina iti construiesti verticala ceareasca?
Ce parti din tine refuza adevarul, sinceritatea, integritatea?
Activeaza Observatorul interior in relatia cu tine. Ce roluri limitative joci?
Ce triunghi al vitutilor te anima in Acum?
Ce te nemultumeste la tine?
Daca ar fi sa vorbesti in fata Sfatului Inteleptilor despre alegerile facute pana la aceasta varsta, Ce le-ai spune?
Cu ce ganduri inaltatoare, sentimente frumoasa, fapte de jertja te gandesti sa atingi memoria spirituala a umanitatii?
Ce ar spune prietenii tai despre tine, dupa plecarea ta Dincolo?!!!
Ce rugaciune/ mantra/ tehnica divinatorie iti despietreste sufletul?

Desfrau-Scuzemie-Inteligenta malefica
Ce parti din tine te imping la placeri?
Triunghiul divin te invita sa-ti faci iertarile fata de Iubire, Armonie, Pace dar si fata de Femei, Barbati, Casatorie, Relatii, Bunuri, Bani, Case, Profesie etc astfel: Rog Sfanta Treime sa ma ierte si sa ma dezlege, Ma iert si ma dezleg, Sunt Una cu Iertarea
Citeste despre legile divine si incearca sa le aplici la nivel de gand, emotie, fapta
Ce sabotori interni te conduc catre patimi?
Pe cine esti suparat?
Care este relatia ta cu familia divina?
Daca faptele tale ar deveni contagioase si intreaga planeta ar fi contaminata de ele, care ar fi chipul umanitatii?

Orgoliu-Impietrire-Judecata
Cu ce sentimente inaltatoare iti hranesti verticala interioara?
Ce realizari interioare iti mangaie orgoliul?
Ce triunghiuri divine crezi ca te pot sustine sa ai un caracter mare si un suflet mare?
Scrie o scrisoare adresata tie. Intituleaz-o, Om Radiant
Fa drumetii in natura, imbratiseaza un copac, vorbeste cu Soarele. Ce simti?
Ce alegeri te-au impietrit?
Ce ar spune oamenii despre tine dupa ce ai parasit aceasta Viata?
Care crezi ca este idealul pietrelor? dar al Oamenilor?
Eu merit-Ma simt nedreptatita-Fug
In ce roluri obisnuiesti sa intri?
Ce bucle emotionale sau finaciare sau existentiale au creat ele?
Cum te gandesti sa iesi din anumite contexte care se repeta si care iti aduc suferinta?
Legea meritelor spune ca: Oamenii primesc tot ceea ce merita la timpul potrivit si plata si rasplata. De ce te simti nedreptatita?
Care este idealul tau, varful tau de munte dupa care tanjesti?
Ce sabotori interiori te opresc din a-ti vedea Calea?
Ce triunghiuri divine te pot sustine in evolutie?

Nevoia de a controla-gelozie-neincredere
Din ce roluri simti nevoia sa-i controlezi pe ceilalti?Ex: tata riguros, sotul dominator, mama carierista, Fifi Nemultumita
Noteaza 21 de afirmatii care incep cu Cred in………..
Ce sabotori interiori ti-au afectat relatiile de-a lungul timpului?
Din triunghiul limitativ mentionat ce atractor negativ nu te-a ajutat de-a lungul timpului sa evoluezi?
In ce triunghi potentator-trezitor ai schimba controlul-gelozia-neincrederea? Ce te opreste sa o faci?
Care este darul acestui triunghi pentru tine? Ce simti ca te invata?
Repeta in tine: Sunt predare, incredere, iubire, sunt Tot ceea ce Sunt, Eu Sunt
Fa-ti iertarile fata de credinta, iubire, rabdare, fata de oameni, parteneri/partenere astfel: Ma iert si ma dezleg, Rog Sfanta Treime sa ma ierte si sa ma dezlege, Sunt Una cu Iertarea

Orgoliu-Agresivitate-Impietrire
Cine sunt?
Care este scopul pentru care ma aflu pe aceasta planeta?
Cum pot onora divinul din Tot si Toate?
Ce rani pot genera fiind agresiv?
Ce emotii netraite au generat impietrirea?
Ce preocupari noi, pasiuni aleg in acest moment pentru a ma deschide?
Repeta in tine: Sunt Iubire, Sunt Armonie, Sunt Pace, Sunt Tot ceea ce Sunt, Eu Sunt
Scrie o scrisoare catre Tine, varianta ta imbunatatita. Ce simti sa adaugi noii tale veti pentru a fi un Om radiant?

Dorinta de a domina-putere lumeasca-uitarea de Sine
Ce parti din tine vor sa domine?
Ce triunghiuri limitative se ascund in spatele nevoii de a avea putere personala? Ex: neincredere-neiubire-neiertare sau suparare-neacceptare-orgoliu sau furie-neliniste-eu merit
Cum onorezi divinul din tine/ ceilalti?
Ce inseamna pentru tine sa lasi fraiele controlului?
Cum poti transforma puterea lumeasca in putere divina?
Ce observi cand renunti la parerea ta si lasi Graimea divina sa te inspire?
Practica tacerea, postul, contemplatia. Ce parti din tine incep sa radieze?
Ce simti ca ai uitat din Contractul tau spiritual?

Invidie-Comparatie-Neiertare
Scrie o scrisoare catre tine, varianta ta imbunatita. Ce te opreste sa dezvolti acele trasaturi de caracter la care aspiri?
Pentru ce esti recunoscator, vietii?Scrie 21 de afirmatii care incep cu Sunt recunoscator……
Ce nu ierti in tine? Ce nu ierti in ceilalti?
Repeta in tine Triunghiul iertarii: Ma iert si ma dezleg de toate greselile si pacatele pe care le am fata de Om, Fratii Mei, Locul X, fata de casatorie, iubire, barbati, profesie, colegi, manageri, iubire, armonie, pace fata de Tot si Toate, Rog Sfanta Treime sa ma ierte si sa ma dezlege, Sunt Una cu Iertarea
Pe cine invidiezi? Spune astfel: X iarta-ma, X te iert, Doamne vin cu X ca sa ne ierti, Doamne ajuta-ma sa ma iert, Sunt Una cu iertarea
Ce regrete iti ingreuneaza sufletul? Care este darul lor?
Ce pasiuni inaltatoare te cheama?
Care este idealul tau?
Ce etapa din viata ta descrie un varf al tau de expresie? Cu ce triunghi de virtuti sau de sentimente inaltatoare simti sa contruiesti o noua etapa, frumoasa, radianta, calduroasa?

Lene-Victimizare-Neincredere
Ce sabotori interiori nu te lasa sa-ti implinesti visele?
Ce se repeta in plangerile tale?
Contempla acest triunghi: Cauta si vei afla-Bate si ti se va deschide-Cere si ti se va da
Ce competente emotional-spirituale ai vrea sa dezvolti in aceasta etapa?
Ce obiceiuri sanatoase ai vrea sa asezi in viata ta pentru a birui lenea?
Repeta in tine: Sunt harnicie, incredere, radianta, Sunt Tot ceea ce Sunt, Eu Sunt
Identifica rolurile limitative pe care le-ai jucat de-a lungul vietii. Ex victima-calau-distant impietrit sau victima-controlor- nemultumitul sau victima- suparaciosul-fugarul sau victima-salvatorul-impietritul
Ce triunghi de virtuti simti ca te pot ajuta sa te dezbraci de roluri limitative dar si de patimi, pacate, greseli pe care constientizezi ca le repeti?
Ce momente din viata ta te-au condus in Centrul/ Miezul tau? Ai simtit inima Domnului? Ce bucurii/ constientizari se tes din aceasta dezvelire?

Comparatie-Ambitie-Competitie
Ce admiri la tine, Omul?
Cea mai frumoasa competitie e cu tine insati. Cum arata varful tau de munte?
Ce te anima in jocul cu viata?
Ce triunghi format din virtuti te poate sustine in modelarea unui caracter divin?
Primeste ceea ce este asa cum este, fara comparatii. Ce stare iti daruieste energia primirii?
Legea meritelor spune ca oamenii primesc doar ceea ce merita si ca plata si ca rasplata. Reflecteaza
Transforma ambitia in aspiratie. Conecteaza-te la Cerurile tale. La ce aspiri?
Ce motivatii iti sustin Visul, Povestea, Propria Unicitate?
Deseneaza un cerc pe care sa-l feliezi definind pasiunile tale inaltatoare.
Repeta in tine: Sunt Iubire, Pace, Bucurie, Sunt Tot ceea ce Sunt, Eu Sun

Judecata de foc-Gura spurcata-Fapte intunecate
Din ce rol limitativ sau ce subpersonalitate ii judeca pe ceilalti?
Ce este pentru mine Graiul divin?
Pot constata fara a judeca o fapta. Prin critica eu adaug situatiei buchetul meu de emotii disonante, ranind Omul. Cum pot constata fara a judeca o situatie si protagonistii ei?
Ce ganduri, emotii, fapte pot transforma focul malefic in focul iubirii?
Prin gura de foc ii pot lega pe cei din jurul meu. Ce simt uitandu-ma la cei dragi, chinuindu-se din cauza firelor de energie intunecate pe care le-am pus de jur-imprejurul lor?!
Ce triunghiuri limitative ma imping sa judec cu foc si sa actionez fara discernamant? Ex: neincredere-neiubire-neacceptare sau invidie-comparatie-competie sau suparare pe Dumnezeu-suparare pe viata-suparare pe oameni?
Care sunt consecintele acestui triunghi limitativ sau a acestui convoi de triunghiuri limitative, in viata mea?
Ce aleg sa invat din aceasta intalnire cu limitele mele ?

Orgoliu-uitarea de Sine-suparare
Ce parti din mine refuza sa primeasca viata asa cum este?
Ce bucurii ceresti/ daruri imi dezvaluie verticala care sunt?
Ce insight-uri ma conduc la Contractul meu Spiritual?
Practicand triunghiul smereniei-primirii de Sine-bucuriei ce observ?
Ce cunoasteri sau ce diplome ma scot de de Cale?
Ce chip christic ma cheama? Cum il pot dezveli?
Care sunt consecintele acestui triunghi limitativ in viata mea?
Ce triunghiuri trezitoare ma pot sustine sa indumnezeiesc Pasii?