Inainte de a cobora aici, in viata dintre vieti, cu ghizii nostri alaturi, am urmarit pe ecrane holografice Valsul sferelor pe Spirala inaltarii. In vers divin aceasta deschidere de Sens se traduce astfel: regasire, fuziune, impreuna suntem Una. Pe bolta recunoasterii de Sine, Sferele care suntem radiaza, se joaca, danseaza, se suprapun de mai multe ori pe orice tema facuta, dar inmultit, salt de intelegere pana cand apare marea fuziune, Unimea.
Dansul acesta ne dezvaluie in clarul sufletului ca intregirea noastra a fiecaruia dar si fuziunile in Impreuna-Una sunt cunoscute de noi si sustinute de Triunghiurile Divine care ne conduc la inima Domnului, Acasa.
Spirala se invarte imbracand culorile Cerului si sferele se ating, se suprapun, stralucesc, radiaza, canta. Valsul acesta dezvaluie varfurile de munti atinse si horele facute cu marile familii de lumina, civilizatiile-prietene, stalpii, luminatorii, ghizii nostri. Unind Cerul si Pamatul, din centrul crucii care suntem se activeaza triunghiul, sfera si apoi pasim pe spirala inaltarii salutand Marea Sfera Centrala din care Sfanta Treime ne imbratiseaza. La finalul valsului toate sferele fuzioneaza cu aceasta, Unul-Una radiind din Tot si Toate.
Cu acest sentiment de Acasa, de contopire cu Unul-Una, de dor de Regasire, de Vals in Impreuna-Una coboram cu totii si el este la carma devenirii prezent noaptea cand calatorim sau atunci cand ne manifestam pasiunile inaltatoare calauziti de raurirea divina sau cand iubim divinul din Tot si Toate sau cand ne intalnim simplu cu energia Eu Sunt.
Ori de cate ori v-ati facut o tema de viata integrand darul ei si urcand muntele interior pana la marele salt de intelegere, veti simti Intregimea. Ati primit provocarea, ati inteles, ati integrat, asezand aceasta felie de tort in sfera care radiaza. Si aceasta intregime se bucura cu sferele-oameni dar si cu sferele ceresti.
Ca sa intrati in el practicati un triunghi de virtuti sau de tehnici sau de instrumente divine: rugaciunea-meditatia-contemplatia sau recunostiinta-scrisul conectiv-invocatia sau comunicarea cu soarele christic-bucuria-pasiuni inaltatoare. Atingeti inima domnului cu un Triunghi al Unimii.
Ca sa impacam Triunghiurile stiut fiind ca pamantul si subpamanturile ne-au pus fata in fata cu triunghiul cu varful in jos format din coronavirus-criza mondiala-razboiul nevazut e important, sa asezam in pomul christic, in gradina interioara cat mai multe triunghiuri ale Unimii, globuri ceresti cu care sa atingem inima Domnului, Taramul lui Acasa. Sunt multi virtuosi insa putini cei care intra in Imparatie.
Nu practicati la suprafata rugaciunea, meditatia, contemplatia. Pentru ca omul este o treime vizualizati ca primul cerc descrie forma, al doilea sufletul si al treilea spiritul. Doar de pe cercul doi vom simti bucuria Cerurilor, Intoarcerea Acasa, Imbratisarea Sfintei Treimi, Valsul Sferelor. Putem sa repetam la infinit 3 acatiste si totusi sa nu atingem inima Domnului.
Puterea divina coboara in Graalul care suntem aducandu-ne la aceeasi masa a Unimii atunci cand sufletul nostru este patruns, miscat, atins de sentimente inaltatoarea atunci cand ne rugam… cu lacrimi, fierbinteala, cu foc interior, deschizand portile Imparatiei.
Acest triunghi cu varful in jos coronavirus-criza mondiala-razboiul nevazut face parte din contractul nostru colectiv, el dezvelind mai multe praguri pe care le putem trece in Impreuna-Una. Primul poate fi trecut cu credinta-iubire-predare( Faca-Se Voia Ta), al doilea cu intelepciune-clar-discernamant iar al treilea cu jertfa-transmutare-transfigurare.
Fie ca toate Triunghiurile Unimii sa va conduca la inima Domnului!!!!si impreuna sa intram intr-un anotimp al iubirii,bucuriei, pacii!!!!