- De mii de ani oamenii încearcă sa studieze, în vederea cunoasterii structurii vieţii lor psihice, adoptând numeroase sisteme de clasificare. Unii au adoptat cifra 2 (spiritul şi materia, masculinul şi femininul, pozitivul şi negativul, cerul şi pământul, binele şi râul). Alţii au adoptat cifra 3 (gândire, sentiment, voinţă, ceea ce ar corespunde, de altfel, diviziunii teologiei creştine: spirit, suflet, corp). Alchimiştii împart omul în 4, corespunzător celor patru elemente: pământ, apă, aer, foc. Astrologii îl împart în 12, după cele 12 con- stelaţii. Hinduşii şi teozofii îl împart în 7: corp fizic, eteric, astral, mental, cauzal, budic, atmic. Cabaliştii îl împart în 3, în 4, în 9 sau chiar în 10… În sfârşit, pentru unii omul constituie o unitate indivizibilă. Oricare ar fi punctul de vedere adoptat, el se găseşte mereu în adevăr, evident acest lucru depinzând de discenământul nostru. Pentru a simplifica lucrurile, vom spune că fiinţa omenească este o unitate perfectă, dar polarizată, adică ea se manifestă îrn cele doua direcţii , sub două naturi: natura inferioară şi natura superioară, care au aceeaşi capacitate de a gândi, de a simţi şi de a acţiona, dar în doua regiuni diferite. Eu am numit aceste doua naturi: perso- nalitatea şi individualitatea.. Ceea ce trebuie să înţelegem, la început, este făptui ca, dacă natura, inferioară se opune naturii superioare, prima are totuşi originile sale în înalt, în Spirit La baza tuturor lucrurilor stă Spiritul, iată un adevăr pe care trebuie sa îl purtaţi veşnic în voi. Dar atunci când spiritul a dorit să-şi facă simţită prezenţa, el a. trebui! sa conceapă vehicule adaptate regiunilor din ce in ce mai dense ale materiei, în care a trebuit să coboare. Aceste vehicule au fost denumite corpuri. Ele sunt, de la cel mai subtil până la cel mai rudimentar, corpurile atmic,budic,cauzal, care corespund naturii noastre superioare, individualităţii ; apoi corpurile mental , astral şi fizic care corespund naturii noastre inferioare, personalităţii. Corpurile fizic, astral (sau corpul sentimentelor) şi mental (sau corpul gândirii) reproduc la un nivel inferior corpurile atrmic, budic şi cauzal.
- Veţi spune: „Dar dacă personalitatea este o reflectare a individualităţii, cum se face că ea este atât de limitată, slabă şi oarbă, supusă greşelilor?”. Vă voi răspunde că fiecare dintre voi posedă această individualitate care este de esenţă divină; ea locuieşte în regiunile celeste unde se bucură de cea mai mare libertate, de cea mai mare lumină, trăind în fericire şi pace, posedând toate puterile, dar nu se poate exprima în regiunile mai dense ale materiei decât în măsura în care cele trei corpuri inferioare (personalitatea) îi permit. O persoană pe care aici o vedem slabă, neştiu- toare, răuvoitoare, este în acelaşi timp, în înalt, o entitate care posedă cunoaşterea, iubirea, pute- rea . Iată de ce găsim în aceeaşi fiinţă această limitare în jos şi această bogăţie şi perfecţiune în înalt. Ştiinţa ezoterică ne explică că omul este o fiinţă de o mare bogăţie şi complexitate, reprezentând mult mai mult decât latura sa fizică, palpabilă. Aceasta este marea diferenţă dintre Ştiinţa ezoterică şi ştiinţa oficială. Ştiinţa oficială spune: „îl cunoaştem bine pe om, îl putem clasifica, căci el este format din anumite celule, organe; am identificat în structura sa anumite substanţe chimice, dându-le nume. Acesta este cu adevărat omul, în întregimea sa” . În timp ce, Ştiinţa ezoterică arată că omul posedă alte corpuri decât cel fizic, explicându-le natura şi modul lor de funcţionare. Pentru moment, când individualitatea doreşte să se exprime prin regiunile dense şi groase ale personalităţi, ea nu o poate face la maximum. Vor trebui multe experienţe, exerciţii, studii, timp de secole şi milenii, până când corpurile care formează personalitatea să ajungă să exprime calităţile şi virtuţiile individualităţii. Dar în ziua când ele se vor dezvolta, corpul mental va deveni atât de subtil şi pătrunzător încât va începe, în sfârşit, să înţeleagă înţelepciunea divină, corpul astral va putea hrăni sentimentele cele mai nobile şi dezinteresate, iar corpul fizic va avea toate posibilităţile de acţiune, nimic nemaiputându-i rezista. Cum nu există o adevărată separaţie între cele două naturi, individualitatea caută mereu să influenţeze personalitatea în sensul cel bun, dar personalitatea, dorind să fie liberă şi independentă, îşi face de cap, nu ascultă decât foarte rar de impulsurile venite din înalt. Deşi ea este hrănită, susţinută de individualitate, personalitatea i se opune până în momentul în care, datorită eforturilor depuse de de omul tenace şi sârguin-cios, individualitatea reuşeşte să se infiltreze în ea, ca să o controleze şi să o domine . În acel moment, personalitatea devine atât de supusă şi ascultătoare, încât ea devine identică cu individualitatea: aici găsim adevărata fuziune, adevărata căsătorie, adevărata iubire*. Iată ceea ce se numeşte în Ştiinţa ezoterică „a uni cele două capete”. Unul dintre aceste capete este personalitatea care, la rândul ei este triplă, asemenea câinelui cu trei capete, Cerber, ce păzea intrarea în Infern; celălat capăt este individualitatea noastră, formată de asemenea dintr-o trinitate, materia noastră divină. Această fuziune, unire, această mult dorită căsâttorie trebuie să se împlinească într-o zi… Dar când?. Este greu de spus, căci pentru fiecare dintre noi se va face diferit. Aşteptând, iată ceea ce trebuie să facă discipolul: în mijlocul peripeţiilor şi frământărilor vieţii, el trebuie să supună personalitatea în faţa individualităţii, această voinţă divină situată deasupra lui, până când prima va deveni un instrument docil aflat la dispoziţia sa.
- Totul îşi află originea în Dumnezeu, iar natura noastră inferioara îşi are şi ea originea în Divinitate. Să presupunem că vă aflaţi în căutarea filonului de aur: găsiţi minereul şi trebuie să ex- trageţi metalul. Deşi sunt diferite, atât aurul cât şi minereul cu ganga sa au aceeaşi origine, căci întreaga materie are o singură origine. „Dar cum a reuşit bunul Dumnezeu, care se deosebeşte atât de mult de materie, să zămislească ceva atât de opac, de întunecat şi greu?”, iată o întrebare ce vă macină. Eu vă pot explica printr-un simplu exemplu. La creaţia lumii, Dumnezeu a procedat asemenea păianjenului care îşi ţese pânza. Da, păianjenul ne arată cum Dumnezeu a creat lumea. Veţi replica: „Cum poate fi păianjenul atât de savant?”. Nu ştiu dacă el are diplome universitare, dar dacă îl observaţi cu atenţie, dacă îi veţi înţelege munca, veţi ajunge la câteva concluzii filozofice formidabile! Priviţi-l numai cum îşi ţese pânza:găsim aici un întreg univers, o construcţie geometrică , matemeatică, impecabilă. Cum o realizează? Mai întâi el secretă un lichid care, întărindu-se, formază unfir foarte fin, suplu, elastic şi îm acest moment el începe construcţia propriu-zisă. Chiar şi melcii m-au instruit.Melcii posedă un corp moale, în timp ce cochilia lor este tare.La prima vedere, nu observăm nici o legătură între corpulmelcului şi cochilia sa, şi totuşi tot el şi-a clădit casa prin secreţie, iar aceasta se măreşte pe măsură ce melcul pătrunde în micile ei interstiţii, prin corpul său eteric, îndepărtând particulele de materie.Melcul există separate de casa s a, dar el este acela care a clădit-o, mărind-o prin secreţiile sale. Această imagine ne permite să înţelegem că Dumnezeu a zămislit lumea emanând o materie subtlă care a poi s-a solidificat.Veţi replica:”Acestea sunt povesti de adormit copii!”Poate, dar într-o zi toţi oamenii instruiţi vor simţi nevoia să le cunoască. În aparenţă, animalul însuşi şi cochilia sa nu sunt decât una şi aceiaşi materie, căci animalul însuşi , prin propria sa secreţie , şi-a clădit casa…Veţi fi uimiţi când vă voi spune că acelaşi lucru se întâmplă cu individualitatea şi personalitatea: personalitatea este opacă, grea, rigidă, asemenea unei carapace, în timp ce individualitatea este uşoară, mişcătoare, vie. Deşi sunt diferite, ele au totuşi aceeaşi origine. Eul nostru superior, individualitatea, şi-a construit un vehicol, personalitatea, aşa cum melcul îşi poartă în spinare casa sa: aici este casa, noastră, noi locuim în ea. Dar, ceea ce este primejdios este faptul că omul a fost învăţat să se jidentifice cu carapacea sa şi nu cu spiritul, adică cu factorul formator cel mai puternic al său. De aceea, omul este slab, limitat, neputincios, supus greşelii.Corpul fizic nu este identic cu omul , el este numai un vehicol ,un instrument ,o casă efemeră : adevăratul om se identifică cu spiritul, cu spiritul atotputernic, nelimitat şi atotcunos-cător, de aceea omul nu va deveni cu adevărat puternic, luminat, nemuritor, divin, decât atunci când va reuşi să se identifice cu spiritul său. Deci, trebuie să ştiţi că voi toţi sunteţi nişte divinităţi… Da, sunteţi divinităţi şi trăiţi într-o regiune înaltă, unde nu există nici limitare, nici întuneric, nici suferinţă sau tristeţe, nici descurajare. Acolo vă găsiţi împlinirea. Dar această viaţă ce o trăiţi în înalt, nu o puteţi nici simţi, nici înţelege sau exprima, căci personalitatea nu vă permite acest lucru. Ea este mărginită, întunecată, neadaptabilă, sau prost racordată, asemenea unui nou că trăiţi un moment deosebit. Dar, din nou toate acestea dispar… Aşa este şi viaţa omului: o permanentă alternanţă de lumină şi întuneric până în ziua în care, în sfârşit el va deveni expresia Divinităţii, trăind noua viaţă, renaşterea deplină.
- Corpul astral, corpul dorinţelor este centrul personalităţii, căci de aici pleacă toate sugestiile, impulsurile, ce ne influenţează negativ. Corpul astral ne oferă elanul necesar, iar corpul mental face combinaţiile şi aranjamentele ce oferă satisfacţie primului. Iată ceea ce trebuie să înţelegeţi. Dorinţele noastre ne dictează comportamentul, iar intelectul, deşi le este superior, capabil să le oprească sau să li se impună, se pune în slujba lor. Acesta este adevărul!. Priviţi:lumea întreagă îşi pune inteligenţa în slujba dorinţelor ,a poftelor şi pasiunilor.Toată instruirea, cunoaştinţele, bogăţia culturală pe care omul le posedă, sunt puse în slujba întunericului, a ciudăţeniilor venite „nu se ştie de unde”, a tenebrelor şi adâncimilor învolburate. Oamenii cei mai pricepuţi şi luminaţi sunt în slujba unor forţe şi impulsuri nefericite. Iată tristul adevăr, şi dacă nu mă credeţi, nu aveţi decât să verificaţi!. Atunci când corpul astral se va găsi în slujba intelectului, sau mai bine spus, când intelectulva fi în serviciul sufletului şi spiritului, atunci va exista perfecţiune… Tocmai acesta este rolul rugăciunii; să supună corpurile fizic, astral, mental, adică trinitatea inferioara care gândeşte, simte şi acţionează în mod egoist, trinităţii superioare care gândeşte, simte şi acţionează, dar într-o manieră divină, în folosul lumii întregi. Iată cea mai bună rugăciune: să ceri ca individualitatea să pună stăpânire pe întreaga ta fiinţă. Atât timp cât personalitatea stă aici să se impună, chiar dacă individualitatea reuşeşte să se strecoare din când în când, oferindu-ne sfaturi sau aducându-ne binecuvântări, ea nu se poate menţine, căci personalitatea păstrează puterea… . De aceea, nimic nu se leagă… Da, din când în când, individualitatea ne mai ajută, proiectând asupra noastră mici luminiţe, inspiraţii ce ne copleşesc, dar acest lucru este trecător: imediat, ea se retrage, căci fiinţa omenească prefera să întreţină relaţii cu personalitatea sa. Unii vor spune: „Ce prostii, ce neadevăruri, nu pot crede în aşa ceva”, şi vor continua sa trăiască viaţa personalităţii. Să facă ce vor!, într-o zi, ei vor vedea unde este adevărul, dar vor pierde destul timp!. Este mult mai bine să accepţi din-tr-odată adevărul… Da, să-1 accepţi şi să avansezi. Aceasta nu înseamnă că veţi deveni o divinitate de azi pe mâine, nu… Veţi cădea, vă veţi descuraja, apoi vă veţi recâştiga curajul… până când, în sfârşit, construcţia divină, impersonală, conştiinţa individulităţii îşi va găsi locul şi va prinde rădăcini. Sursa: Natura umana si natura divina, Omraam Aivanhov
