Am luat bicicleta si pe calutul meu dragut am strabatut padurea simtind mirosul florilor, puterea copacilor, maretia zimbrilor. Aproape de Bucuresti exista un loc nou cu chip vechi, o zimbrarie unde poti sta cateva zile imbratisand Cerul, dansand cu verdele privind viul epocilor in ochii acestor regali, frati de-ai nostri care iti inunda ochiul cu forta, linistea, povestea lor.
Am stat si i-am privit simtind paginile de istorie cum se deschid, fosnindu-mi in suflet.
E greu sa nu-i asculti, sa nu te copleseasca, sa nu le simti raurirea peste timp.
Privindu-i in ochi simteam cum ma intalnesc cu toti mosiii si stramosii simplu, frust, intr-un fel minunat, sa ne bucuram de Totul asa cum vine catre noi prin buchetele vietii.
Si parca toata padurea ii asculta faurind covoare de flori pentru ei, plecandu-si crengile, atingandu-le frumusetea, discret si totusi maiestuos, cat sa ni reveleze inca o data ca forte vii, putin stiute, protectori frumosi ai acestui minunat loc numit Ramania.
Ma gandeam ca multi oameni isi cauta animalele de putere prin fel si fel de savane uitand poate ca in viurile acestor meleaguri, un frate care a atins cu fruntea multe epoci ne asteapta sa-l imbratisam si sa-l recunoastem ca fiindu-ne alaturi si Impreuna in Marea Trecere.
……..
Intorcandu-ne Acasa pe drumul rascolit vom sti cand bucatile de suflet se aseaza, ca zimbrii sunt in noi, la fel si padurea si florile si copacii……..totul in bucuria Unimii, dintotdeauna ( DinTot cu Dumnezeu Una).