Incepand cu primul meu maestru imi amintesc cum imi pregateam in taina, buchetul de intrebari, lasand plapuma noptii sa le spele, limpezindu-le in meditatie, pregatindu-le in liniste, cu atentie la fiecare cuvant, cerand indrumare, Cerurile invitand in mica mea lucrare, cu perseverenta cautand.
Nu ma grabeam sa-mi las tesaturile egotiste sa-i manance timpul ci dospeam mult inainte de intalnirea cu el…. pentru ca trialogul, eu-el-marea sfera centrala sa fie frumos iar asaltul cerurilor complet si timpii nostri ai amandurora sa fie roditori intru lumina.
Lasasem deoparte provocarile vietii si mai ales ce credea mintea mea despre ele, luam cu mine doar temele dezvaluite, mijite cautand impreuna cu el, darurile si salturile de intelegere, facand valsul usor si frumos, dand jos ceata emotionala, lasand norii departe, cu soarele venind.
Stiam in adevar ca munca aceasta a mea dintre doua intalniri este cea mai importanta astfel ca urcam tot muntele cu entuziasm si cand ma apropiam de varf il chemam si patrandeam impreuna in Templu, la Centru, Dezvaluind.
Uneori ma gandeam cum sa-i transmit intrebarile telepat si chiar o faceam cu mult timp inainte astfel ca intalnirea noastra sa fie doar bucurie, dezvelire si rod iar timpul petrecut impreuna o cina in taina unimii, un buchet de sensuri, implinire.
Stand in anticamera si asteptand uneori pe trepte alteori pe scaun….cu orele…ma bucuram de aceasta curgere pe care o vedeam ca pe un sustinator psi invizibil care ma invita sa pregatesc insasi covorul pe care voi pasi alaturi de maestru, valsand.
Si cand atingeam pragul si ne intalneam iar imbratisarea topea emotivitatea, neincrederea si acel nu merit cu care venisem din multe vieti, ingerii imi scoteau la suprafata intrebarile pregatite, deodata intr-o alta lumina, altfel, parca atinse de privirea lui, brusc mai frumoase si mai ales cu raspuns, patrunse de sensuri, ca si cum simpla noastra atingere ar fi nascut deodata mii de intelegeri care se declansau de cele mai multe ori fara cuvinte raurind peste noi, minute in sir.
Fiind constienta ca maestrul nu avea timp si ca sederea lui trebuie pretuita la maxim, arhivam cat mai mult in cele 40 de minute de intalnire cosmica in asa fel incat din aceea contopire sa ies nu doar eu rotunjita ci intreg universul, mijind cu toti ghioceii la un loc.
De multe ori incercam sa scriu ceea ce primisem insa nu reuseam …. ceva consistent ca o plapuma aurie se aseza in mine si toate talcurile ramaneau acolo desfacandu-se la momentul potrivit cand nu ma asteptam.
Desi vedeam umbra maestrilor mei nu ma infasuram in ea, acceptand ca e firesc sa experimentam si mai ales e normal sa invatam pe orice palier am fi. Ma acordam simplu si cu drag doar la darurile lor si imi lasam dupa fiecare intalnire …..felii de timp in plutire ca sa nu pierd din aerul lasat din insasi tesatura creeata.
Au fost perioade din viata in care m-am intalnit saptamana de saptamana cu ei, boltindu-mi viata cu frumoase intelegeri. Nu stiam cand urma sa se opreasca dansul nostru insa aproape de fiecare data dupa trei ani si un pic universul ma invita si la alt vals pastrand puntile de lumina facute, micile si marile straluciri.
Va marturisesc ca nici un maestru nu m-a dezamagit si au fost multi iar cumva peste timp mi-am dat seama ca ma duceam la ei doar din chemare, fara asteptari ….eram cu aripile desfacute tot timpul, fericita si daca patrundeam in vers divin impreuna si daca nu adanceam ….vesnic in iubire, imbratisand Cerurile in zboruri mici sau mari dar si in nedecolari. Pastram uimirea, deschiderea si vesnica recinostiinta., In ea m-am plamadit, ea m-a construit.
Imi amintesc amuzata ca am intrebat dupa multe initieri si lucrari daca voi vedea si eu vreodata si cand mi s-a spus ca sunt pregatita si ca deja vad dar ca inca nu stiu m-am simtit coplesita, am zburdat cateva zile, convinsa fiind ca universul e prea bun si maestrul prea optimist iar eu zvarluga inca pitica…..si mi-am spus ca e foarte dragut jocul acesta nu ai cum sa te plictisesti, mingile acestea ceresti dintre tine discipol-univers si maestru nu trebuie pierdute niciodata si mi-am promis sa raman vesnic invatacel si discreta in traire ca sa ma bucur cat mai mult de starea aceasta de a descoperi, de a te lasa uimita, coplesita, incantata.
Dupa foarte multi ani de discipolat si dupa ce toata lumea ma declarase vesnicul elev intr-o zi n-am mai putut sa mai fac drumul nici la maestrul 1 nici la maestrul 2 nici la maestrul 3.
Incercam sa deschid portile insa ceva ma oprea. Intrebarile circulau, ecranele interioare se deschisesera, flow-ul curgea raurind printre florile interioare si ceva din mine parca raspundea, lansa si provocari, culegea si daruri, dezvaluia si varful de munte. Si nu eram un sistem inchis ci parca ma mutasem in verticala la un alt etaj de unde Maestrul interior privea.
Peste timp am ales sa energizez mai multe roluri intrand in trinitati dezvelite chiar atunci jucand diferite ipostaze si ramanand totusi invatacelul din aceea banca energetica cu multi profesori vibrand de la catedra cosmica in dragul Unimii, Impreuna valsand.