In 10 10 2010, mergand pe raza de lumina, cu iubire in suflet, credinta si drag, am ajuns la SFINX, urcand de la SCHITUL PESTERA. Cativa, speriati de zapada care a cazut cu o zi inainte si de vantul poznaz care a rascolit valea s-au retras din aceasta calatorie,- altii au ales sa inainteze trecand prin POARTA care  s-a deschis in miracolul unei zile de toamna blanda, tamaduitoare, hranitoare, revelandu-ne taina MUNTELUI SACRU.

Prima meditatie am facut-o pe drumul BABELOR la ora 10 00. Trecand prin usa marturisirii, l-am rugat pe SFINX sa ne insoteasca in TEMPLUL KOGAYONULUI, ca preot al desteptarii noastre. Si din acel moment toate barierele noastre interioare, au disparut, intregul grup zburand parca…..

In linistea unor clipe desenate de un subtil grandios, unii dintre noi au vazut Sfinxul dandu-se la o parte si o lumina aurie parca imbraca cerul, valea, totul. Cristalele emiteau dandu-ne informatii legate de aceste vreumuri, piramida cea mare isi revela frumusetea, entitatile de lumina si noi-IMPREUNA eram UNUL.

Aliniati, am pasit in templu si am primit ca daruri….codurile intregirii si inaltarii. Frecventele iubirii, linistii, frumusetii, implinirii, bucuriei fara motiv, armoniei, intelepciunii le-am recunoscut si in minunea regasirii, grupul si-a intuit menirea:de luminator pe NOUL PAMANT.

Am privit ochiul cel mare si am inteles ca triunghiul energetic format de SFINXII din BUCEGI, PERU si EGIPT este cel care ne da acces la memoria acestei lumi, adevarurile ei si anumite coduri de translatare. Trecutul se uneste cu prezentul pentru a naste cel mai inalt viitor al umanitatii. Aceste intalniri pline de sens sunt sustinute de canale, luminatori, ghizi care si-au stipulat in contractele lor spirituale aceste misiuni si care ii ajuta cu mare drag pe cei ce-au ales sa fie OAMENI si fii a lui DUMNEZEU, sa se aseze in noile energii.

In bucuria INTREGIRII,  visul care imi revenea pe pelicula constientului, parca lega TOTUL aratandu-mi prin chei, miracolul acestei zile: in templul sufletului unit cu bolta spiritului, intreaga istorie se rescria cu versul adevaretei cunoasteri.

Saltul din 10 10 2010 ne pune in anotimpul treziei noastre,VIUL din VIATA, iubire, liniste, frumusete, autenticitate, sinceritate, creativitate, frumusete, zbor, freamat, firesc , sentimentul de acasa si impreuna, vremea lui UNUL.

Suntem AICI si ACUM, NOUL PAMANT si NOUA LUME.