Dupa initierile pe care le daruiesc, uneori simt si vad alte porti prin care urmeaza sa trec si intuiesc si darul lor. Mi se da acces la urmatoare bucata de drum care imi este mai intai prezentata in lumina urmand apoi ca in jocul coincidentelor, intamplarilor binecuvantate si al cautarilor sa regasesc viziunea. E ca si cum ai primi un plus de vizibilitate pentru ca ti-ai onorat si iubit potentele activate.
Un dar constientizat si manifestat atrage dupa el multe alte daruri. Si astfel se inchid cercurile de intelegere si urcam pe spirala, intregindu-ne.
Cel mai mare dusman al darurilor este lipsa de incredere. Nu crezi ca poti sa vezi, sa simti, sa primesti informatii de la un sfant sau o entitate de lumina. Ca sa deschidem cerurile interioare putem sa incepem prin a chema ingerii increderii in sine, ingerii iubirii, ingerii iertarii si apoi pe Arhanghelul Gabriel cel care ne poate ajuta sa ne recunoastem darurile.
Harurile se apropie de noi dupa cum noi ne deschidem luminii.
Ele se trezesc si se desfac in poala virtutilor, in portile cunoasterii, in locuri sacre, in acordaje, in imbratisarea pamantului si a oamenilor, in fiecare clipa sacralizata.
Lasand darul nostru de iubire sau orice alt dar in fiecare pas pe care il facem, vom primi inmiit haruri, potente, minuni inaltatoare!!!
La cat mai multe daruri AICI si ACUM!
O traire-diamant, Georgeta! O traire ce anunta Omul din tine!
ITI MULTUMESC CA AI SCRIS ACEST ARTICOL !
De nenumarate ori ma intrebam ce de ma simt asa de *mica*, fara putere interioara, fara incredere in sine, de ce nu pot sa manifest plenitudinea fiintei mele pe care o simt, o intuiesc fiind latenta in mine, pe care am completat-o de-a lungul timpului cu initieri, studiu, fapte…
Acum am inteles de ce…pentru ca nu mi-am iubit si onorat darurile, potentele!
Ieri, la sfarsitul intalnirii din ceainarie, ca raspuns la *de ce*-urile mele, am primit un raspuns in imagini deosebit de explicit.
Ma aflam langa poarta de intrare a unei cetati cu ziduri masive de piatra, cu turnuri si creneluri,… aveam o atitudine umila, ca de cersetor,… acel sentiment de micime ma coplesea…
Apoi am inteles ca cetatea era a mea, imi apartinea, iar PUTEREA, ca suveran, o aveam doar fiind INAUNTRUL ei…deci, singurul lucru pe care trebuia sa -l fac era sa intru in cetate, pe poarta care se deschidea in fata mea !
TOTUL este in noi!
Asa cum spuneai, noi suntem cei care alegem sa ne limitam nelimitarea.
Te imbratisez si te recunosc ca pe SORA MEA. Traim vremuri minunate. Cercurile se inchid si noi eliberati in acest final-initial, manifestam din ce in ce mai mult din potentialul nostru divin. Ma bucur ca ne dechidem catre propriile noastre daruri care ACUM ne ajuta SA FIM.
Cand s-a terminat initierea la NOUL PAMANT am vazut o hora de luminite care se ridicau spre cer. Sa primim aceasta imagine in interiorul nostru si sa o lasam sa lucreze……..La cat mai multa lumina, iubire, pace, drag, frumusete!