Dupa toate iertarile, am ajuns in templul meu. Stateam de vorba cu ghizii mei, cand am realizat ca sunt in miscare. Curioasa, mi-am dorit sa vad ce se intampla. Templul a devenit invizibil si am putut vedea ca ma aflam pe o floare imensa, asemanatoare unui nufar, dar cu fiecare petala de alta culoare. Erau niste culori minunate, unele stiute de aici, altele greu de descris. Iar eu ma aflam in mijlocul acelei flori si stiam ca templul meu este acolo, cu mine, si poate deveni vizibil daca imi doresc. Iar acest lucru imi dadea o oarecare stare de liniste. Floarea se misca lent pe ceva ce semana cu un fluviu, doar ca era format din lumina stralucitoare, fluida. In unele portiuni aceasta fasie de lumina era mai lata, in altele mai ingusta. In unele portiuni floarea inainta incet, in altele mai rapid. In unele portiuni floarea aluneca lin, in altele, din acea fasie de lumina ieseau niste prelungiri ce ar putea fi asemanate cu niste brate, care ajutau floarea sa inainteze. Iar eu vedeam tot ce se intampla din mijlocul florii, dar, cumva, vedeam acest tablou si de undeva de sus, ca un simplu observator. Era interesant spectacolul si ma amuzam teribil. Peisajul din jurul meu a inceput sa se schimbe si am putut observa ca acest lucru s-a intamplat dupa ce floarea a trecut pe sub o bolta. Am stiut ca nu e singura bolta din calea mea. Dar fiecare era diferita de cealalta. Una era un simplu arc de lumina, alta semana cu o arcada din frunze si flori, alta ca un val fin, alta ca o plasma…. Si de cate ori treceam de o astfel de “poarta”, peisajul se schimba. Am vazut orase, tari, planete, galaxii. Unele locuri erau foarte cunoascute, altele, desi nu imi erau cunoascute, imi starneau amintiri. Nu le stiam si totusi le stiam… Iar acest noian de amintiri imi starnea emotii puternice. Iar eu cea de deasupra, observatorul, priveam amuzata cum treceam de la o stare la alta, cum experimentam o gama intreaga de emotii. Un alt lucru interesant se petrecea cu floarea la fiecare trecere. Culoarea de pe o petala se ridica spre bolta, ca si cum ar fi fost atrasa de un magnet. Iar dupa trecere, petala devenea alba, stralucitoare. Priveam cu uimire cum petalele deveneau pe rand albe, pe masura ce floarea inainta. Cand am trecut de ultima poarta, floarea era in totalitate alba. In acel moment, fasia de lumina s-a pierdut intr-o mare de lumina. La fel si floarea. Totul in jur era lumina. Cel mai pur si mai stralucitor alb pe care ti-l poti inchipui! Eram un strop in acea lumina, o scanteie. Este un sentiment greu de descris. Eram constienta de forma mea, de limita ei, dar, in acelasi timp, eram contopita cu acea lumina. Si o simteam ca facand parte din mine, la fel cum eu faceam parte din ea. Ma simteam in suspensie, in imponderabilitate. Nu stiu cat am stat in acea stare, dar la un moment dat am perceput o miscare in acea imensitate de lumina. Desi nu stiam in totalitate ce se intampla, miscarea mi se parea fireasca, nicidecum haotica. Si curgeam alaturi de alte scantei de lumina fara sa stiu unde. Asta pana la un moment dat, cand am realizat ca suntem mai multi stropi de lumina, care alcatuim o fasie de lumina ce calauzeste o floare imensa, asemanatoare unui nufar, dar cu fiecare petala de alta culoare…