Tehnologiile Unimii

Cand eram micuta in jurul varstei de 9 ani o revarsare de Sens mi-a dezvelit ceea ce avea sa fie intr-un fel drumul acestei vieti pentru mine: cu trusa de limpezit sufletele, traversam dealuri si munti, in jocul divin unind lumile intre ele. Imaginea aceasta am aruncat-o de multe ori intr-un colt insa ea a revenit din ce in ce mai puternica dezvelind povestea triunghiurilor limitative, potentatoare, trezitoare, ale unimii, deschizatoare de porti pentru noi, invatatori deghizati, calauze. Desi valsul meu multa vreme a inclus psihologia organizationala, pedagogia, training-ul, coaching dupa varsta de 30 ani prin revenirea scrisul conectiv, m-am dedicat tesaturilor ceresti si indrumarilor care s-au cristalizat in Coeficientul Multi, un manual cosmic din care multe articole de pe www.frecventaom.ro coboara, sistemului Triunghiurile Schimbarii pe care il folosesc foarte mult la cabinet si in ateliere pentru a descoperi cauzele suferintelor dar si pentru a urca varful muntelui interior de pe care soarele care suntem, poate straluci si tehnologiilor unimii.

Pe aceasta planeta exista tehnologii ale dualitatii, de trecere si ale Unimii, valsul pe care vi-l propun fiind doar cu cele care ne ajuta sa intram in roata cresterii unimice ( reamintire, dezvelire, constructie, desincronizare, reconectare, limpezire, intelepciune) dand glas spiralei ascendente in noi.

La cabinet puteti lucra cu Luviomul( exista abonamente de 5 si 10 sedinte), cu Vocatio ( pentru a afla mai multe despre Indicele de transcendenta, IQ, EQ, vocatii, frecventa cerebrala, stil de invatare, creativitate, indicatorul de caracter)( o sedinta) cu mindsinergy ( 5 sau 10 sedinte) precum si cu sistemul Triunghiurile Schimbarii( o sedinta sau mai multe).

Aparatul Luviom, care se traduce prin LUmina VIeții OMului, folosește frecvențe ce se transmit prin impulsuri luminoase, colorate, canalizate printr-un cristal de cuarț de stâncă, natural, realizând efecte uimitoare atât asupra corpului fizic, cât și asupra celui energetic, mental sau emoțional.

Aparatul LUVIOM proiectează asupra corpului, de la distanță, o lumină de diferite culori, modulată în frecventa pe LED-uri.

Terapia cu Luviom are foarte multe beneficii și nici un efect advers. „Lumina va fi terapia viitorului.” Astfel, omul care optează pentru Luviom poate beneficia de o serie de efecte benefice asupra corpului și anume: se echilibrează aura corpului, crește vitalitatea, se declanșează procesele de vindecare, se intră rapid în starea de meditație profundă caracterizată prin ritmuri cerebrale alfa, scoate și elimină din subconștient problemele declanșatoare de stres, puteti gasi in limpezime raspunsuri la problemele vietii impletind luviomul cu triunghiurile schimbarii, va simtiti mai luminosi, aliniati plini de pace-bucurie-iubire fata de tot si toate, accesati somnul initiatic etc.
Cu ajutorul aparatului Luviom se intră rapid în starea de meditație profundă, caracterizată prin ritmuri cerebrale alfa, o stare foarte relaxantă și binefăcătoare pentru întregul organism.

LUVIOM nu tratează o boală anume, ci se adresează întregului.

Pentru a stabili o intalnire imi puteti scrie pe frecventaom@gmail.com sau imi puteti trimite un sms/contacta pe numarul de telefon, 0755 099 099.