In drumul nostru interior si invizibil, pe care calatorim constient sau nu in fiecare zi si in fiecare clipa, avem diferiti parteneri, invizibili. Vremurile acestea ne ofera extraordinara sansa de a ne deconstrui puzzle-ul interior si a ne recompune, luand cu noi doar feliile de lumina din care suntem construiti. Evident, odata cu sansa oferita prin zdruncinaturile barcii noastre, apare, alaturi de frica, temeri si deznadejde, prima dintre ele: Grija.

Grija, in forma ei lumeasca sau nu, ne insoteste si cand ne luam ramas bun de la parinti, acestia cadorisandu-ne cu urarea de a o avea, si cand vedem ca ploua afara, si cand pur si simplu ne privim diferitele ecuatii pe care le avem in etapa de viata in care ne aflam.

De o importanta covarsitoare pentru evolutia noastra spirituala este insa intelegerea faptului ca grija este o reactie, de multe ori automata, pe care noi o alegem. Noi alegem sa o luam cu noi in drumul catre noi. Unii iau cu ei griji cat un nasture, altii cat un pepene sau un hipopotam. Pe usa transformarii nu putem intra, insa cu aceste griji. Suntem singurii in masura sa renunte AICI si ACUM la intentiile noastre automate de a genera si creste griji.

Este o simpla alegere: “Draga, draga grija a zilei de maine. Inteleg ca m-ai insotit toata viata pentru ca ai avut marele rol de a ma ajuta sa inteleg imensitatea frumusetii zilei de azi, ca fiind singura pe care o am de trait. Iti multumesc pentru aceasta calatorie, iti transmit urarile mele sincere de transformare in cea mai inalta forma de manifestare posibila tie. Te las cu bine, la locul tau din creatie, eu indreptandu-ma catre fiinta mea de lumina, ce voi deveni fara tine alaturi. Acea fiinta ce daruieste dupa cum primeste aer in dar, ce zambeste, dupa cum primeste raze de soare, ce este pura si simpla, dupa cum totul este, pur si simplu.”

Grija este o constructie umana. Nu vine din Lumina, nu se poate intoarce in Lumina. Pentru a reveni in lumina, este nevoie sa renuntam la ce nu este lumina.