Am ajuns in Barcelona pe 13 iunie 2014 chemata de vantul departarilor: o existenta de mama care si a crescut aproape singura cei trei copiii slujind si la Templu, o intrupare in care am scris invingand orbia fizica si luptandu-ma si cu vremurile, o pagina durerosa in care eram tradata in cuplu si raspundeam la fel sotul meu din acea viata fiindu-mi mama din Acum, o viata in care am sculptat folosind mult nisipul si scoicile, legandu-le intre ele cu un aluat pe care il adusesem din alte planuri, o poveste in care copil fiind mi-am ars chipul si am purtat stigmatul cumva biruind dispretul societatii, o intrupare de calugar-staret, o existenta in care am protejat cavalerii, sacrifindu-ma in numele dreptatii, o poveste in care am arhivat informatii care dezvaluiam despre civilizatiile care conlucrasera la aparitia umanitatii, o intrupare in care fusesem padurar si fiu singuratic si o existenta de fiicca care mergea cu oile din care imi amintesc cum imi raspundeam vaile, pasunile, prietenele mele+ mioarele. Stiu ca mai sunt si alte file din cartea mea legate de Spania insa aceastea m-au vizitat, scriind conectiv.

 Si ceea ce va pot spune este ca am plecat in mare bucurie, cu totul sufletul stralucind stiind ca acum voi lucra in triunghiurile Spaniei, altfel decat in acele vremuri, unind lumile intre ele cu fire cosmice aducatoare de Sens.

 Am pregatit aceasta lucrare cu ceva timp inainte stiind ca notele dureroase mai sunt inca acolo insa dorindu-mi cu tot dragul si in adevar sa slujesc ca Preotesa si Aici.

 Mi-am inceput lucrarea, facandu-mi iertarile fata de toate ipostazele pe care le-am avut in Spania, fata de toti oamenii pe care i-am intalnit si toate locurile. Apoi au tasnit Marturisirile in Unime ca si cum Totul mi-ar fi raspuns. Mergeam si energiile curgeam de la Centru ca o arteziana frumoasa inundand Reteaua cu mii de Sensuri.

 Imi placea sa intru in jocul zilei, valsand cu bijuteriile creeate de Gaudi sau imbratisand plaja, spectacolele de flamenco, oamenii urmarind insa pe ecranele interioare, covorul cosmic pe care urma sa-l realizez.

 In bucuria reintalnirii, degetele cosmice teseau prin mine, aducand la Centru triunghiul Unimii. 

 Mentinand frecventa fiicei si a mamei, spatiul incepea sa raspunda revelandu-mi in Clar, bucuria lui.

 Undeva in biblioteca interioara, toate existentele mele de aici se desfaceau ca niste boboci, brusc infloriti si eu culegeam rostul umplundu-l acum cu multe sensuri apoi asezandu-le in Cununa Preotesei pe care o ofeream cu mare bucurie sufletului acestui Loc, sufletului Planetei, sufletului Universului, unind aceste buchet de rodiri.

 Apropiindu-ma de radacinile vietilor pe care le-am avut aici, anumite dureri s-au activat insa n-am lasat norul sa manance povestea cea noua, ci l-am privit cu blandete si l-am imbratisat cu lumina. In bratele recunoasterii de Sine, durerea mi-a aratat neinvatatele de atunci si sclipirile din taina lui Acum.

 Nu este usor sa creezi bolti de lumina peste timp, vindecand Omul, Locul, Timpul insa este in dreptul nostru sa ne recuperam bucatele de suflet pe care le-am lasat pe aceasta planeta in diferite experiente, este in dreptul nostru sa conlucram in reteaua Unimii, mosind o noua lume, o noua viata, un altfel de om.  

 Privind Spania cu ochii fiicei, gasesc ca excesele dar mai ales confortul au uscat pe alocuri organele divine ceea ce a stins privirea adolescentilor dar si a parintilor.

 Desigur undeva inlauntrul lor ei stiu ca au sosit caii de lumina si ca desteparea este iminenenta insa mai amana cu inca un pic acest moment nadajduind sa fie blanda trezia si paharul comfortului inca aproape.

 In adevar, la rodirea aceste Planete participam cu totii ca Fii si Fiice si nimic din ceea ce e de dorit sa fie luminat, nu trebuie evitat sau intarziat pentru ca Trecerea sa se faca, Saltul asemenea si Omul Indumnezeit sa straluceasca.

 Uneori mergand pe strada culeg expresii si ma uit prin ele pentru a gasi firul auriu al intalnirii noastre…. Uneori il reperez si ma bucur alteori il pun priza cosmica cerand indrumare, ajutor, sustinere si de fiecare data simt Conlucrarea cu fratii mei nonfizici si Comuniunea cu Toti in Impreuna-Una.

Va imbratisez si va iubesc!