Am uitat sa-ti spun trairea avuta de anul nou. Am avut parte de niste curatari mai profunde (am fost la cateva liturghii ale sf Vasile, la dezlegari)… Eram intr-un glob de lumina, foarte stralucitor, translucid, alaturi de alte entitati zglobii, vesele, luminoase. Si acest glob ne purta in zbor peste tot felul de locuri, cunoscute sau nu, de aici sau nu, de acum sau nu. Noi doua eram intr-un fel de separeu si in fata noastra, era un fel de masuta joasa, asupra careia eram aplecate. Pe masuta se zareau multe puncte luminoase, unele mai intense, altele mai slabe, altele abia palpaiau. Iar noi ne ocupam de fiecare punct in parte crescandu-i cumva lumina, ajutandu-l sa straluceasca si sa creeze conexiuni cu alte puncte. In timpul asta vedeam, prin podeaua transparenta, si locurile pe unde ne purta globul. Din cand in cand, mai venea la noi cate o entitate si ne aducea un material care se asemana foarte bine cu o vata de zahar, dar care era facut din fire stralucitoare. Si noi luam acel material si il intindeam si il separam in gramajoare de diverse marimi. Apoi acele gramajoare le modelam ca pe plastilina si faceam diverse figuri geometrice, le coloram si le trimiteam acelor puncte de pe masa. Si cand un punct se lumina, priveam cu uimire procesul. Era o uimire plina de bucurie. Totul era atat de cunoscut si totusi atat de nou!
La un moment dat, privirea ne-a fost atrasa de ceea ce se intampla in afara sferei noastre. Ajunsesem intr-un loc care a putea fi asemanat foarte bine cu marginea de sus a unei cascade. Doar ca nimic nu se vedea in jur. Si sfera a stat putin, parca luandu-si avant, apoi s-a lansat inainte in vid. Nu se vedea nimic, doar puteam simti cum inainteaza. Pentru un moment, ne-am tinut respiratia toate entitatile din acea sfera. Atat a durat…un moment. Insa acest moment a parut de durata unor milenii sau mai mult. Apoi din nou se puteau distinge peisaje, locuri. Ne-am privit toti bucurosi, ne-am imbratisat si ne-am reluat activitatile. Dupa o perioada, nu as putea spune cat din nou am ajuns pe ceea ce semana cu partea de sus a unei cascade. Acelasi neant ne inconjura. Aceleasi senzatii ne-au cuprins, din nou ne-am tinut respiratia pt ceea ce parea a fi o perioada mare de timp, din nou am rasuflat bucurosi ca am trecut cu bine si ne-am reluat activitatile. Si acest ciclu s-a repetat de cateva ori (cred ca unde va intre 5-7 ori, dar nu as putea spune cu exactitate). Mereu era ceva nou, dar cunoscut in acelasi timp.
La un moment dat sfera s-a oprit, iar unii dintre noi au decis sa iasa din ea, sa exploram locurile. Printre ei, ne aflam si noi. Si am pornit, pline de avant entuziast in noua aventura. Si fiecare dintre entitatile din sfera a pornit pe un drum separat. Din cand in cand, drumurile se intalneau, mergeau o perioada impreuna, se separau, iar se intalneau. Unele chiar ramaneau unite. Aceasta lucrare era supravegheata cu atentie de niste entitati omniprezente, altfel de entitati de cat cele cu care am fost obisnuiti. Din cand in cand ele ne indrumau. Iar de acolo de sus, se vedea asa frumos totul, ca o tesatura colorata cu un model bine stabilit, pe care noi il urmam cu stiinta sau fara stiinta. Dar cred ca, in mare parte eram constienti de aceasta tesatura la care participam activ. La un anumit moment, puteam sa ne retragem, sau sa privim de sus aceasta tesatura si sa ne continuam drumul, sau sa refacem anumite pasaje. Era un joc interesant. Dupa o perioada, am decis sa ne intoarcem in sfera noastra si sa reluam calatoria pana la urmatorul loc. Cand sa urcam in sfera, langa intrare, era Stefan, care, cu un zambet strengaresc, ne-a informat ca a avut grija sa ne facem treaba in siguranta. Apoi si-a fluturat mana si, indepartandu-se, ne-a spus ca ne asteapta la urmatoarea oprire.
Nu stiu cand si in ce conditii a avut loc urmatoarea oprire, pentru ca, o data cu revenirea in sfera, am revenit si aici si acum. A fost o calatorie interesanta si putin altfel decat cele cu care eram obisnuita.