Bărbaţii şi femeile nu trebuie să uite niciodată că ei,
copiii pe care îi vor avea într-o bună zi, vor reflecta într-un fel sau altul propriul lor mod de a gândi şi de a trăi.Pentru că tot ceea ce se petrece în mintea sau inima unui om se împlineşte mai devreme sau mai târziu; fiecare dintre gândurile, dintre dorinţele sale, în momentul
apariţiei în el, este viu, iar copilul care vine pe lume exista
deja în mintea sau inima tatălui sau a mamei. Dacă
atunci când creşte copilul vostru devine un înger care vă
ajută, înseamnă că aţi păstrat în voi o idee minunată de-a lungul anilor, o idee care s-a încarnat acum, în copilul vostru şi care, prin intermediul lui, continuă să vă ajute.
…
Dar dacă acest copil vă va cauza numai griji, să ştiţi că el
este încarnarea unei idei criminale pe care aţi întreţinut-o.
Un copil care se naşte nu se naşte din nimic. Iar
dacă mă veţi întreba din ce motiv s-a născut copilul
vostru, am să vă răspund: „Ca să ştiţi ceea ce aveţi în
mintea voastră”. În acest fel bărbaţii şi femeile învaţă să se cunoasca prin intermediul copiiilor.
…………………….
Nici un educator, nici un doctor nu poate schimba
natura profundă a unui copil. Putem doar să o şlefuim
puţin, atâta tot; toate îmbunătăţirile pe care vom încerca
să le aducem apoi caracterului său nu constituie decât
un fel de dresaj. Exact acelaşi lucru se întâmplă cu
sălbaticii: ajungem să îi educăm puţin, să îi învăţăm cum
să mănânce, cum să se îmbrace, dar acestea nu durează:
o dată ce s-au întors în tribul lor, ei redevin exact ceea ce
erau înainte. Dacă un om este un criminal sau sfânt,
nimeni nu îl poate schimba; este posibil ca în mod
superficial, pentru scurt timp, să fie influenţat, dar în
profunzime el va rămâne întotdeauna ceea ce este.
Mulţi spun că acest plan pe care îl propun nu este
ştiinţific… Dar ei nu au dreptul să îl critice înainte de a-l
încerca. Bineînţeles, nu se va aranja totul dintr-odată,
este nevoie de mai multe generaţii. Chiar dacă părinţii fac
o lucrare susţinută de purificare, nu vor putea să scape
de moştenirea slăbiciunilor şi a viciilor pe care le-au
primit de la proprii părinţi. Dar dacă sunt atenţi, deja la
prima generaţie, în ciuda elementelor vicioase ce se vor
strecura încă în copiii lor, latura bună este cea care va
ieşi în evidenţă. A doua generaţie va fi mai bună, a treia
şi mai bună şi, puţin câte puţin, toate aceste elemente
rele ce existau din trecut vor dispărea. Trebuie deci ca
oameni inteligenţi şi responsabili să se decidă să înţeleagă
importanţa lucrării care se face în trupul mamei în
perioada sarcinii, şi cum o mamă instruită de legile
galvanoplastiei, înconjurată cu grijă şi afecţiune, şi
susţinută de condiţii materiale corespunzătoare, are
posibilitatea de a forma nu numai corpul fizic al copilului,
dar şi corpurile sale astral şi mental (adică corpul
sentimentelor şi cel al gândurilor), cu ajutorul celor mai
bune materiale.
………..
Natura umană are două laturi, două aspecte, unul
celest, celălalt infernal, iar după metodele pedagogice pe
care le folosesc, părinţii favorizează fie pe unul, fie pe
celălalt; dacă ei nu veghează, vor vedea urmările! Trebuie
să fie foarte atenţi, cu atât mai mult cu cât formarea
copilului nu s-a încheiat. În timp ce creşte, când se
formează, el este invadat de energii ce caută o cale, şi nu
este momentul să avem o încredere oarbă şi să ne
închipuim că am adus pe lume un mic înger. El va deveni
un înger, da, dar cu condiţia ca voi să fiţi atenţi,
inteligenţi, înţelepţi, iar dacă sunteţi neglijenţi sau
neştiutori, veţi vedea ce diavol va ieşi!
……
Mama care îşi iubeşte copilul nu
trebuie să îl îndepărteze de Cer de unde toate creaturile
trebuie să se lumineze. Dacă ea îl uită pe Dumnezeu
pentru a se gândi numai la copilul ei, gândul ei nu va mai
avea acele elemente subtile venite din regiuni luminoase,
venite de la Divinitatea însăşi, şi ea îl hrăneşte cu ceva
mort.
O mamă care nu-şi păstrează obiceiul de a merge
alături de Dumnezeu nu poate răspândi în jurul copilului
ei particule vii şi luminoase care să facă din el o fiinţă
excepţională. Ea va fi săracă, nu va putea să îi dea nimic.
Iubirea ei obişnuită va concepe un copil obişnuit. El va fi
probabil sănătos, bine îmbrăcat, dar va rămâne
mediocru, pentru că va fi educat departe de prezenţa
Domnului. În timp ce mama instruită în Ştiinţa Iniţiatică
va merge către Dumnezeu şi îi va spune: „Doamne, vin în
preajma Ta pentru ca Tu să-mi dai pentru copilul meu
lumina, iubirea, sănătatea, frumuseţea Cerului”. Şi când
ea va reveni, îl va impregna pe acesta cu elemente pe care
mamele obişnuite nu le-au cunoscut şi nici simţit
vreodată. Ele spun că nu au timp… Da, dar iubirea lor
egoistă nu le permite să aibă o asemenea filosofie, de
aceea lumea continuă să fie populată cu fiinţe mediocre.
Mama nu trebuie să se ocupe niciodată de copil
înainte ca ea să meargă lângă Dumnezeu pentru a lua
viaţa şi a o oferi copilului. De ce îşi închipuie ea că dacă
îl lasă singur câteva minute, copilul ei va muri? Nu, chiar
dacă copilul este în pericol de moarte în timp ce mama lui
este plecată în preajma Domnului, când va reveni, ea îl va
salva. Dar dacă neglijează să se ducă spre Dumnezeu ca
să rămână alături de copil, în ziua în care i se va întâmpla
ceva copilului ea nu va mai putea să facă nimic pentru el.
Câtă vreme mamele şi taţii sunt legaţi de familia lor
atât de mult încât nu îndrăznesc să o părăsească din când
în când pentru a merge să înveţe, să se instruiască, ei nu
vor putea să le facă viaţa într-adevăr fericită. Nu îi putem
transforma pe membrii familiei atât timp cât rămânem
prea mult alături de ei. Nu este vorba de a-i părăsi în chip
fizic, ci de a-i părăsi în concepţii, adică a lăsa deoparte o
modalitate greşită de a-i iubi şi a-i înţelege. Veţi spune:
„Dar aceasta este o cruciadă împotriva copiilor noştri!”
Deloc, şi poate că eu vă iubesc copiii mai mult decât îi
iubiţi voi; acest lucru trebuie analizat. Dacă există cineva
care vă iubeşte copiii, să ştiţi că numai eu sunt acela; voi
sunteţi aceia care nu îi iubiţi.
Era odată un băiat care îi cerea bani mamei lui ca
să se distreze şi a ameninţat-o că se va sinucide dacă ea
nu îi va da. Atunci mama i-a spus: „ Du-te, copilul meu,
du-te şi omoară-te, nu este nevoie pe pământ de oameni
ca tine. Eu vroiam să fii o fiinţă nobilă, mare, şi tu te
comporţi ca un criminal, du-te şi sinucide-te, poate că
este mai bine… Voi mulţumi Cerului când nu vei mai fi”.
Ei bine, din cauza acestui curaj, pentru prima oară, fiul
s-a cuminţit şi a devenit o fiinţă minunată. El spunea
după trecerea anilor: „Mama este aceea care m-a salvat!”
Dar dacă mama şi-ar fi smuls părul din cap şi ar fi spus:
„Oh, bietul meu fiu, să nu faci asta, iată banii”, ea ar fi
făcut din el un călău.
La fel procedează şi cei mai mulţi dintre părinţi:
datorită bunătăţii lor oarbe, a slăbiciunii, a neputinţei lor,
ei fac din copiii lor criminali. Şi apoi spun: „Da, dar noi îi
iubim…” justificându-şi lipsa de pedagogie şi de
psihologie prin această frază: „Noi îi iubim”. lată cum este
înţeleasă iubirea! în loc să spună: „Cât suntem de slabi şi
de proşti!”, ei spun: „Noi îi iubim”. Eu sunt singurul care
nu îi cred. În spatele acestor cuvinte: „Noi îi iubim”, eu
aud: „Ce idioţi suntem!” Da, iată ceea ce înţeleg eu.
Abraham îl iubea pe Isaac, dar a acceptat să îl
sacrifice pentru a-i demonstra lui Dumnezeu că pe El îl
iubea mai mult decât pe propriul său fiu. Se pune mereu
întrebarea de a şti dacă îl iubim mai mult pe Dumnezeu
sau pe propriul nostru copil. Dumnezeu a vrut să îl
încerce pe Abraham şi El i-a cerut să-şi sacrifice copilul.
Veţi spune: „Cum aşa? Domnul nu era atât de clarvăzător
pentru a cunoaşte iubirea lui Abraham, mai era nevoie să
îl verifice?” Nu, Domnul ştia dinainte ce va face Abraham,
El îi vedea inima, gândurile, dar Abraham era acela care
nu ştia ce era mai puternic în el şi trebuia să o ştie. De
aceea Dumnezeu i-a dat această încercare. Această
încercare nu era destinată ca învăţătură Domnului, ci
pentru Abraham însuşi.
De altfel, toate încercările pe care Dumnezeu ni le
trimite ne folosesc pentru a ne cunoaşte pe noi înşine.
Pentru că noi suntem aceia care nu ştim până la ce punct
putem fi rezistenţi, inteligenţi, tari, buni, generoşi, sau
slabi, proşti… Ne facem iluzii, spunem: „Am învins
aceasta, am învins cealaltă…nu îl iubesc decât pe
Domnul”, dar în faţa celei mai mici încercări capitulăm şi
nu înţelegem cum de este posibil acest lucru. Şi iată că
Abraham îl iubea pe Dumnezeu mai presus de orice, el
ştia că din moment ce Domnul i-a dat acest fiu, tot
Domnul era acela care i-l putea lua.
Atunci, de ce mamele nu judecă astfel? Ele vor să-şi
salveze copilul părăsindu-l pe Domnul; ele se gândesc că
este suficientă protecţia lor pentru ca el să fie la adăpost.
Dar ce protecţie pot oferi când ele însele nu sunt protejate,
fiindcă întorc spatele marelui Protector? Cât orgoliu, câtă
vanitate!
Abraham, care era cu adevărat un Iniţiat, nu s-a
revoltat împotriva ordinii Domnului şi s-a pregătit să-şi
sacrifice copilul. Dar cum Domnul nu este un monstru
crud, în ultimul moment El l-a înlocuit pe Isaac cu un
berbec. Toate acestea erau de ajuns, întrucât Abraham
ştia acum până unde putea merge cu iubirea sa pentru
Dumnezeu, de ce sacrificiu era în stare. O mamă care nu
este pregătită să accepte acelaşi sacrificiu ca şi Abraham,
nu este în primul rând o mamă inteligentă, şi în al doilea
rând este şi prea orgolioasă. Cum îndrăzneşte ea să-şi
închipuie că ştie mai bine ca Domnul dacă trebuie ca
pruncul ei să trăiască sau să moară? Cu o concepţie atât
de obişnuită despre iubire, ea nu poate să-şi ajute cu
adevărat copilul, pentru că în loc să-şi ducă copilul spre
lumină, dimpotrivă, ea îl îndepărtează. Pe primul loc în
gândurile ei se află iubirea de sine, atâta tot. Nu este bine,
iar într-o zi va trebui să plătească această eroare într-un
fel sau altul: pentru că nu şi-a îndeplinit datoria. Datoria
ei era să se afle în Cer, şi să-şi conducă acolo şi copilul.
Nu trebuie niciodată să părăsim Cerul pentru
nimeni: nici pentru un copil, nici pentru o nevastă, nici
pentru un soţ, pentru că numai rămânând în Cer, vorbind
simbolic, putem să le facem bine. Dacă părăsiţi lumina
pentru a face plăcere nu ştiu cui, nu veţi avea nici Cerul,
nici pământul, adică nu veţi avea nici pe Domnul, nici pe
cei pentru care aţi făcut mari sacrificii şi veţi rămâne
singuri. Trebuie să căutaţi Cerul şi veţi avea de asemenea
şi pământul, fiindcă pământul urmează întotdeauna
Cerul, el i se supune şi îl serveşte.
Când sentimentalismul, ataşamentul orb
predomină, nu numai că nu îi veţi ajuta pe alţii dar veţi
şi suferi. Pentru a evita aceste suferinţe, trebuie să puneţi
inteligenţa, înţelepciunea şi pe Dumnezeu pe primul loc,
şi din acel moment tot ceea ce iubiţi vă va aparţine. Toţi
copiii pe care îi iubiţi în chip divin sunt ai voştri, şi ei vă
preferă pe voi decât pe mamele lor dacă ele îi iubesc în
mod prostesc. Veţi spune: „Dar nu este posibil! Legăturile
de sânge sunt acolo…” Dar credeţi- mă, aceste legături nu
sunt cele mai puternice, există legături şi legături.
Numai cei pe care ştiţi să îi iubiţi, fie ei copii, bărbaţi,
femei, vă aparţin. În aparenţă, legăturile de sânge sunt
cele mai puternice, dar în realitate se întâmplă deseori ca
membrii unei familii să nu aibă afinităţi unii faţă de alţii
pentru că aparţin diferitelor familii spirituale. De
exemplu, puteţi să aparţineţi fizic unei familii de ţărani şi
spiritual unei familie de regi. Şi invers, puteţi fi în mod
fizic copilul unei familii regale, în timp ce în realitate
aparţineţi unei familii de mizerabili şi de vagabonzi.
Cum va acţiona în caz de nevoie acela care îşi
iubeşte cu adevărat familia? El va avea curajul să o
părăsească pentru un timp pentru a merge în străinătate
ca să câştige bani. În timp ce un altul, care nu simte
aceeaşi iubire, nu va avea curajul să plece. Vedeţi, în
aparenţă, primul şi-a părăsit familia dar a făcut-o pentru
a o ajuta: el a plecat în străinătate să adune bani şi când
va reveni toţi vor fi fericiţi. În timp ce acela care nu a vrut
să-şi părăsească familia, o lasă pe aceasta şi se lasă şi pe
sine în sărăcie. Acum, să traducem: adevăratul tată,
adevărata mamă îşi va părăsi copilul, familia şi, prin
meditaţie, prin rugăciune, va pleca în „străinătate”, adică
în lumea divină unde va aduna bogăţii, şi când va reveni,
toţi se vor găsi în bunăstare; în timp ce acela care nu a
înţeles, va rămâne alături de familia sa, dar ce îi va putea
el aduce? Nu mare lucru, câteva mărunţişuri, nişte pâine
mucegăită rămasă prin sertare.
……………….
OmRaam Aivanhov: Educatia incepe inainte de nastere
Centrul Frecventa OM http://pages.frecventaom.ro/centrul-frecventaom
Samadhi Tank http://pages.frecventaom.ro/samadhi-tank
Terapie Craniosacrala http://pages.frecventaom.ro/terapie-craniosacrala
Terapie Bowen http://pages.frecventaom.ro/terapie-bowen
Mind MI http://pages.frecventaom.ro/mindmi
Luviom si MindSynergy http://pages.frecventaom.ro/luviom-mindsynergy
SCIO http://pages.frecventaom.ro/scio
Cristaloterapie http://pages.frecventaom.ro/cristaloterapie