De mult n-am mai simtit stransoarea, bocetul, tanguirea unui loc astfel ca zburand aproape am luat cu asalt acest spatiu frumos pictat insa inchistat, plangacios, uscat cum de altfel este Manastirea Sf Catalina.
Inca de la poarta ghida noastra…..si ea obosita, vlaguita, apatica parca ne spunea nonverbal: Port cu mine toata tristetea acestui loc si inca multe alte lucruri nerodite!
Am pasit dupa ea, adancind si am descoperit ca sufletele acelea, care locuisera acolo, copile fiind si luate dupa regula nu dupa chemare si aduse la manastire, nu cunoscusera bucuria in acel loc……………….mai mult inchisoare decat scoala pentru sfintirea Omului.
Totul plangea, aerul gemea, locul te strangea.
M-am asezat pe un scaun si in clarul sufletului am intrebat o maicuta trecuta dincolo de val: Ce te-a bucurat aici? Doar Raza de Soare. L-ai trait pe Dumnezeu? La inceput cand am intrat in manastire apoi l-am pierdut si l-am regasit in apusul vietii. Ce ai vrea sa le spui oamenilor in Acum? Ca Divinul pe care il cauta este Pretutindeni. Sa inceapa prin a-l recunoaste in ei.
Mi-am unit pentru o clipa sufletul cu al ei si i-am simtit sfasierea, supararea, nefericirea. Am mangaiat-o contempland si cautand inca energia Sf Catalina. Prezenta ei lipsea insa strangerea de suflet, tristetea, bocetul umpleau totul. Am lasat cu toatele daruri de bucurie, de frumusete, de fericire si am iesit din carcera in care fusesera prinse multe copile, marturisind in ACUM….. Libertarea, Forta, Zborul.
In cupa acestei clipe….. dragi parinti nu uitati sa va intrebati copiii…..Ce drum ii cheama? Ce vocatie le vorbeste?
Asteptarile voastre sau regulile epocii ii pot transforma din flori frumoase in tulpini noduroase.