Nu este usor sa-ti albesti Pasul dupa ce l-ai inamolit multa Vreme insa e Timpul si sta in putinta noastra sa dam colbul de pe cizme si sa inaltam fruntea in Dezvelire.
Rabdarea este a Cerurilor insa Dragul de Ea, Bucuria si Deschiderea sunt ale Noastre.
De ce sa nu o sculptam in marmura care suntem din aproape in aproape aducand Cerurile in Om?
Privesc Drumul cu Graba adeseori si degetul divin ma opreste….Cativa pasi si apoi opreste-te. Bucura-te. In marile statii interioare se cladeste Rabdarea.
Apoi reiau zborul imbratisand Culmile ….incercand sa ma opresc in palmele Soarelui.
Cand nu vreau sa cobor, o mana dragalasa ma aduce pe Pamant si soapta ei o simt peste Tot, blanda si coapta, draga in Rodire. Urcam si coboram, cladind in Unime. Asa se creste Rabdarea.
Si stiu ca iar ma furase Inaltul sau Aripa sau Zborul si ma intorc la Drum, bland si cu drag asternandu-ma in tempoul potrivit pentru a cladi in mantia Rabdarii, Trecerea.
Uneori in ochiul schimbarii, ma revolt pentru o clipa apoi tac lasand Norul sa mearga si Raza sa revina pentru a coace in mine Dorul.
Rabdarea este un cavaler inteleptit care aduce din marile salturi ceresti, unitati de Sens, draguri atent faurile, intelegere. Nu se grabeste, nu da in clocot, nu cracneste.
Atinsa de Aripa ….ea coboara in Cupa, insasi Povestea.
Rabdarea e insasi Bratul care in chip nevazut ne cuprinde mijlocul si ne atinge fruntea aducand Zborul.
Nu are praful lui trebuie si nici lacomii, e linistita, tandra si tacuta.
Cand treci pe langa ea, te atinge usor parca incarcandu-ti pasul, apoi incetinindu-l apoi umplandu-l de Sens. E insasi Fiorul acestui Timp.
In fiecare triunghi trezitor Rabdarea, Intelepciunea, Blandetea te asteapta la mijloc, alimentand Dezvelirea.
In mantia ei, chip croit tu te invalui in lumina…..