M-am trezit de dimineata in cantecul pasarilor si in rasaritul soarelui ugandez, desi e prima dimineata pe care o petrec in tara. Acum imi dau seama cat de mult m-am conectat la natura, cat de mult mi s-au dezvoltat simturile, cat de fine au devenit. Simt atat de usor atingerea elementalilor, chiar si in casa si aud greierii, desi canta ascunsi.

Urcand pe munte, intr-un circuit de 7 zile, atingand si varful Margherita de 5.109 m, am trecut pe rand prin taramul elfilor, zanelor, gnomilor, ondinelor, fiecare un paradis aparte, ceva ce poti simti la adevarata valoare doar traind experienta, cuvintele sunt pitice in a descrie sentimentele.

In fiecare noapte, intre 2-5 a.m., cerurile se deschideau si ma conectam la grup, la munte, la natura, la viata. S-au asezat in mine unitati de sens, simtire, cunoastere si credinta si continua sa se aseze. Cu fiecare povestire, cu fiecare limpezire noi sensuri se aseaza. Simteam atunci foarte clar ajutorul vostru, al celor de acasa, ajutorul divin si rugaciunile.

Am simtit 2 praguri de eliberare profunde – una dintre ele cand am aflat ca bagajul meu nu a ajuns odata cu mine in Uganda si nimeni nu putea sa-mi spuna unde e exact (daca a ramas in Amsterdam, in Bucuresti sau daca e in alt avion). Acesta a fost primul moment in care m-am predat voii divine, dezbracandu-ma de material.

Al doilea prag a fost cand, incepand sa urcam ultimul ghetar inainte de varf, David se tot uita la mine si imi spunea ca e foarte periculos si in secunda urmatoare cel din spatele meu a cazut in coarda. Un inger mi-a infipt pioletul in gheata de nepatruns si maestrii inaltati tineau coarda. Nu am simtit panica, nu am simtit efortul, ci doar eliberarea – “Cred in tine, Doamne!” asta mi-am spus si voia divina m-a inconjurat. Sentimentul pe care l-am trait a fost unic, inaltator, eliberator. Triunghiul meu limitativ format din necredinta – frica de moarte – frica de esec s-a transformat in acel moment in – indumnezeire – voie divina – iubire de tot si toate.

Dupa ce ne-am redresat, auzeam doar o voce care imi spunea – “Unde tu pui piciorul, pun doi ingeri palmele lor de lumina. Esti in siguranta!” Gheata se auzea crapand sub noi si uneori ne surprindeau crevasele din drum, dar erau doar haurile mintii noastre si indoielile pitice. Putem merge pe apa, pe apa inghetata, insa trebuie doar sa credem.

Momentele asa zis grele erau puncte cheie in care fiind intr-un grup neinitiat am putut vorbi liber despre spirit. Si ceilalti au simtit ajutorul divin. Toate s-au asezat asa cum era cel mai bine pentru binele nostru suprem – cu laringite, tendoane rupte, respiratie greoaie – tocmai pentru a privi spre interiorul nostru si nu in exterior. Nimic nu e intamplator, acesta este crezul meu. Grupul a fost o mare provocare pentru mine, insa un real ajutor de a ma descoperi, de a tese frumos panza mea de lumina, de a sadi in sufletul oamenilor o samanta de lumina care poate va incolti sau poate nu, dar e acolo…

Ghizii nostri locali – Filimon si Big John ne-au ajutat foarte mult, nu doar fizic, ci si prin rugaciunile lor. In special, Big John, un om cu suflet mare, in varsta de 65 ani de la care am primit in dar un toiag cioplit si trecut prin foc pe care l-am adus acasa. Sotia lui Big John este o mare preoteasa si ne-am inteles doar prin gesturi si priviri patrunzatoare, ea nevorbind engleza. M-a imbratisat ca pe o fiica.

Dupa munte ne-am continuat drumul catre cascadele Nilului, la Murchison Fall – poarta dintre viata si moarte, care prin caderea ei de 36 m adancime, distruge absolut tot pentru a reda apoi viata. E dovada vie ca viata nu se sfarseste, e doar o trecere si asta e maretia ei – clipa, prezentul, simtirea.

In Safari m-am conectat la animalele de putere de acum si de altadata, observandu-le in special ochii prin care puteai privi pana in sufletul lor. Doar chemam in clarul sufletului animalul si el aparea. A fost divin.

Ultima aventura a fost in Jinja, aproape de Kampala (capitala Ugandei) unde am facut rafting pe cataractele Nilului. Ghidul, un pustan de 22 ani din Noua Zeelanda ne-a imprietenit cu apa, cu cascadele si am putut aduna perlele intregii experiente predandu-ne acestei energii puternice.

Am invatat de la acesti oameni bucuria lor simpla, traiul intr-o coliba, credinta puternica ca au tot ceea ce au nevoie. In ochii lor mari citesti minunile lumii, pe pielea lor netezimea data de Marele Soare central si in imbratisarea lor darul cel mai pret – recunostinta.

Acelasi dar il ofer si eu – recunostinta mea pentru aceasta experienta inaltatoare, prin cristalele pe care le-am oferit muntelui si Nilului si prin impartasirea trairilor mele catre ceilalti.

Multumesc, multumesc, multumesc!

Mai multe gasiti aici despre experienta mea in Uganda https://florinanistor.wordpress.com/2015/02/26/uganda-perla-africii-the-mystical-challenge/