Atunci cand botezi o casa cu lumina, o dezlegi si apoi o configurezi in reteaua Noului Pamant, pentru traitorii de Sens din acel spatiu dar si pentru ghidul care face aceasta lucrare, se vor activa multe daruri.

 E ca un bonus neasteptat sau ca un cadou care vine, meritat desigur insa nesperat.

 Este ceea ce am trait de curand, curatand o casa cu porti de intuneric, povesti dureroase si multe stagnari de sens, un spatiu care s-a nascut intr-o balta unde au fost omorati oameni si unde practic toate configuratiile mele se sifonau dupa cateva zile, lasand vie provocarea, animand intrebari si cautari, deschizand portile unei noi intelegeri.

 Stiam ca am de facut noua dezlegari insa intuiam ca dupa a cincea configurare, casa va fi innoita si cumparatorul va veni.

 Am descoperit insa ca blocul si un spatiu destul de larg se afla intr-o geometrie suferinda, niste spirite sunt prinse acolo, locul se tanguie, intrega zona are nevoie de o dezlegare.

 Din nefericire nu se fac sfestanii pentru intreg cartierul asa ca traitorii de SENS vor trebui sa faca acest lucru.

 Va invit pentru ca tot suntem in saptamana mare sa activati Puterea care Sunteti si sa-i chemati pe Melchisedec, Isis, Rama, Zamolxe, Isus rugandu-i sa elibereze cartierul in care traiti de legaturi, facaturi, greseli, pacate de toate lucrurile care nu va ajuta sa elevati in IMPREUNA-UNUL.

 In felul acesta vom rescrie Contractele Spirituale ale Noului Bucuresti, Noii Romanii, Noului Pamant.

 Si pentru ca vorbeam si despre daruri….Dezlegand  casa despre care am vorbit la inceputul articolului, fiica cea mica de 9 ani si-a activat din cunoasterea si  puterea dintru inceput, de altadata, din acum atat cat este relevant pentru acest moment, mamei i s-au dezvaluit anumite porti ale intelegerii si a vazut, a simtit, a intuit ce e de dorit sa faca pentru elevarea ei iar fiului i s-au deschis ochii cautarii si bucuria intrebarilor. In acest triunghi frumos configurat de Creator, rolul meu a fost doar de catalizator sau de potentator in Impreuna-Unul.

Va multumesc preaminunatilor! Cu voi lucrarea aceasta frumoasa in Noul Bucuresti, Noua Romanie, Noul Pamant curge limpede, usor, gratios! Imparatia este Aici si Noi-Unul!