Exista o cruce energetica  a Terrei care are ca terminatii ale bratelor, cate o piramida. Cele patru piramide sunt piramida sudica cea pe care omenirea o numeste Piramida lui Keops  denumirea ei initiala fiind Piramida Luminii Celeste, piramida nordica este cea care se afla in interiorul Muntelui Retezat, piramida estica este in Anatolia-Turcia iar cea de a patra Piramida, cea Vestica se afla in Sardinia-Italia.

Intre aceste piramide exista o deosebit de mare legatura energetico-spirituala iar noi ne aflam si vietuim pe cel mai important brat al crucii energetice a Terrei, brat care uneste cele doua piramide principale, piramida Nordica si Piramida Sudica. De ce le spun principale?Pentru ca sunt intr-adevar principale si se deosebesc pana si prin constructia lor de celelalte doua.

Pana cand fiinta umana nu va ajunge la cunoastere prin desavarsire si cunoastere, prin acceptiune si transformare, informatiile din Akasa universala din ceea ce putem numi mintea si arhiva divina nu i vor fi accesibile si nici nu va putea ajunge la acestea. Iar accesarea acestora si patrunderea in aceste date din arhiva universala se poate efectua numai prin inaltarea vibrationala a starii celui care si a desavarsit cunoasterea si a ajuns la un anumit grad de intelepciune.

Piramida Luminii Celeste a fost construita in urma cu 26 mii de ani terestri. Ea a fost ridicata de catre atlanti. Aceste blocuri de piatra pe care acum le considerati foarte grele, greu de miscat si de transportat atunci erau foarte usoare si aratau cu totul altfel. Erau transparente si emiteau lumina. Mai intai a fost ales locul. Apoi locul a fost purificat. Purificarea a fost facuta astfel: din Cer, din Inalt a venit, a tasnit un jet de foc care a purificat prin flacara lui divina timp de trei zile si trei nopti acest loc pe care urma sa se construiasca Piramida Luminii Celeste. Dupa cele trei zile acel foc purificator a fost ridicat spre inalt apoi timp de trei zile a cazut o ploaie de picaturi albe-argintii. Acele picaturi atunci cand atingeau pamantul produceau un sunet divin, un sunet placut, purificator, curatitor.Vibratia acelui sunet ii patrundea pe cei care urmau sa lucreze, pe atlantii care se aflau in apropierea acelui teren pe care urma sa se ridice constructia. Doar atlantii auzeau acele sunete luminoase si astfel se purificau si ei si deveneau apti sa inceapa lucrarea cea mai plina de insemnatate de pe Terra. Dupa cele trei zile de ploaie Divina au urmat trei zile de adiere celesta-un fluid, o unda aurie care a patruns timp de trei zile acel teren, acel loc pe care urma sa se ridice constructia. Acel fluid auriu se rotea in sens orar si patrundea pamantul prin puterea lui spiralata si vibratorie. Aceasta unda se simtea de la mari departari de catre cei care urmau sa-si petreaca restul vietii lucrand la aceasta mare si unica opera gigant conceputa spre Slava Divinatii. Dupa trei zile de foc sacru, ploaie divina si adiere celesta atlantii care statusera la o oarecare distanta de acest loc sacru au format cercuri de cate 12 entitati inconjurand spatiul. Intr-un cerc ei stateau cu fata spre interior iar in cercul urmator erau cu fata catre exterior. In total erau 12 cercuri cu cate 12 entitati pe fiecare cerc, cercuri yin si yang. In tot acest timp nu s-au hranit decat cu Prana Celesta. Astfel s-a facut si purificarea lor devenind apti competenti in fata divinitatii pentru a atinge acel foc sacru si pentru a conduce lucrarea destinata lor, spre infaptuire.

Sursa: Enigma sarcofagului, Melfior Ra