Toata viata cautam fericirea, rar incercand sa cautam ce inseamna cu adevarat fericirea in spusele Mantuitorului.
Cautam fericirea in afara noastra, in „a avea”, „a parea” sau „a face”. Fericirea este o constructie exterioara, pitica, ce se darama aproape instantaneu. Cat de fericiti suntem dupa ce atingem micile noastre „mari” obiective? Dupa ce ne cumparam un obiect nou? Intre 5 si 10 secunde. Dupa ce luam vreun examen? Intre 20 si 30 de secunde. Dupa ce semnam vreun contract important, ne mutam in propria casa, ne schimbam masina sau mergem in concediu? Nu mai mult de o zi. Evident, exista si unele lucruri care ne fac fericiti o perioada mai lunga de timp, emotiile puternice, legate de iubirea celor dragi din jurul nostru. Dar nici acestea nu ne ofera o stare de continua manifestare a celui mai inalt viitor posibil, ci „mici bomboane emotionale”, care ne ajuta sa ne ridicam starea manifestata in cotidianul repetitiv.
Savurand spatiul binecuvantat de Hristos, Muntele Fericirilor, de langa Capernaum, am constientizat cat de putin am meditat asupra perspectivei hristice asupra fericirii. Cat de putin am cautat adevarata fericire. Cat de putin m-am intrebat in aceasta viata, cat sunt de bland sau de milostiv, din cat pot fi. Cat de curat sunt cu inima sau cat de insetat de dreptate. Cat de sarac cu duhul ma consider sau cata pace am facut din cata as fi putut face.
Muntele Fericirilor se urca in fiecare zi, cu nevointa, cu rabdare si cu auto-observare. Fiecare zi are muntele propriu, dupa cum fiecare an, viata sau eon il au pe al lor.
„Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor.
Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia.
Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul.
Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura.
Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.
Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor.
Fericiti veti fi voi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea.
Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri”
Multumesc, … pentru Fericiri. Candva am citit un interviu al Parintelui Galeriu: „Drumul de la cele zece Porunci la cele noua Fericiri” (din care am copiat un fragment mai jos), si-am inteles sensul lor mai profund. Iar daca ele sunt „indrumar” spre zidirea noastra interioara, ingaduie-mi sa adaug ca acest munte se urca si in iubire, si de ce nu, chiar bucurie.
„Parintele Ioanichie Balan: – In Vechiul Testament am primit de la Dumnezeu ca Lege a vietii „Cele zece porunci”. In Noul Testament, Dumnezeu ne-a daruit cele noua Fericiri. Exista asemanari, deosebiri intre aceste doua daruri dumnezeiesti?
Parintele Galeriu Constantin: – Asemanarea consta in faptul ca si Legea si Fericirile au Acelasi Autor – pe Dumnezeu; sunt impreuna darul iubirii si purtarii de grija pentru noi.
– Dar deosebirile?
– Esential, deosebirea ne-o arata Sfanta Evanghelie: „Legea prin Moise s-a dat, iar harul si adevarul au venit prin Iisus Hristos”.
– Cum explicati acest cuvant divin?
– In aceasta descoperire ni se arata cum ne-au fost daruite si Legea si Fericirile. Legea s-a dat prin om, prin Moise. S-a dat pe Muntele Sinai si in „duhul temerii”, din pricina pacatului: in „tunete si fulgere”. Fericirile ne-au fost daruite prin insusi Fiul lui Dumnezeu Care S-a facut Om. Cuvintele: „prin Moise s-a dat, si prin Iisus Hristos a venit” ne arata ca Autorul insusi al Fericirilor, Dumnezeu, a venit la noi, este de fata. S-au dat tot pe munte, aratand ca vin de sus, dar, in duhul smereniei, blandetei, milostivirii si pacii divine. Iar daca a venit la noi Fiul lui Dumnezeu devenit Om, a venit plinatatea din care luam „har peste har” (Ioan 1, 16), atunci inseamna ca in darul Fericirilor oferit personal de Dumnezeu, avem plinatatea harului, Calea desavarsirii.
– Din aceasta radicala deosebire, decurg si altele? Vreti sa le aratati?
– Da! Sa cugetam la unele din acestea. Legea a fost data de Pronia divina pentru a opri calea in jos a raului; povarnisul caderii noastre. Este ca un strigat, o porunca: stai, opreste opreste raul, adica – pacatul, stricaciunea, moartea. De aceea e un sir de opriri: „Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine”, „Sa nu-ti faci tie chip cioplit”, „Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert”, „Sa nu ucizi”, „Sa nu fii desfranat”, „Sa nu furi”.
Fericirile arata insa calea inversa: in sus. Ele pun inceputul suisului spre viata, spre „imparatia lui Dumnezeu”.
Legea este un „nu” spus raului distrugator. Fericirile sunt un „da” dumnezeiesc ziditor. Au fost numite fagaduinte. Dar „toate fagaduintele lui Dumnezeu, in El” – in Hristos, sunt „da”.
– Ce semnificatie dezvaluie pentru noi, pentru sporirea noastra spirituala, faptul ca poruncile Legii au un caracter negativ, prohibitiv, in timp ce Fericirile au un caracter afirmativ?
– Orice act creator incepe prin afirmatie, prin „da”, urcand pana la afirmatia originara creatoare: „a zis Dumnezeu: sa fie”. Negatia poate stimula actul creator, dar in ea insasi nu este creatoare. Negatia este totdeauna posterioara si dependenta de afirmatie.
– Mai sunt si alte deosebiri?
– Legea a fost data unui popor ales, pregatit pentru a se naste din el Hristos Mantuitorul; Iisus Hristos incredinteaza Fericirile tuturor neamurilor. Legea s-a scris pe table de piatra; se impune mai mult din afara si ameninta cu pedeapsa.
Fericirile rostite de Cel ce S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Fecioara, se scriu in duh si rodesc in iubire din inima curata. „Harul isi scrie legile lui pe pajistile inimii” arata Sfintii Parinti.
– Sadirea in duh si in inima a Fericirilor are un rost ziditor?
– Da! Zidirea noastra din launtru incepe. „Omul cel bun din comoara lui cea buna (launtrica) scoate afara cele bune” zice Domnul. Inca si inteleptul Vechiului Testament graieste luminat de Duhul Sfant: „Pazeste-ti inima ta mai mult decat orice, caci din ea tasneste viata” (Pilde 4, 23).”