In viul unei zile mergand spre cabinet lucram cu micile daruri venite din initieri: plasa de platina a lui Melchisedec, sceptrul vindicator, raza claritatii, pocalul inimii si alte rodiri care se asezau tacut in valsul lui Acum.

Din cand in cand ma mai apropeam sa privesc Cerul, sa ma prind de o raza de soare, sa simt puterea unei crengute, sa multumesc.

Lucrarea darurilor continua ca o invesmantare cu lumina iar sufletul zburda, frumos, tacut, umplut deodata cu primaveri frumoase ce il extindeau spre imensitati cumva stiute si infinit dragi.

Dintre notele valsului, bland doua aripi s-au trezit si frumos s-au intins pana deasupra capului atingandu-se Impreuna, iubind Cerul, luminand.

Am ramas asa viu aurita simtind puterea lor, frumusetea, insasi Darul.